|
Domnul Pavel Popescu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Grupul PNL are o nemulţumire vizavi de modul în care este tratată aplicarea acestui regulament european şi problema majoră a noastră este cu nişte definiţii - cu definiţia regulamentului şi definiţia directivei europene. Şi de ce mă refer la definiţii? Pentru că doamna ministru Carmen Dan a venit cu o lege care va avea legătură cu acest proiect de lege, prin care - spune ea - transpune un regulament european. Eu v-aş spune că un regulament european nu se transpune, ci se aplică obligatoriu; directiva se transpune. Mai târziu, tot doamna ministru ne spune că transpune o directivă. Deci să ajungi să faci o lege pe datele cu caracter personal, fără să ştii la ce se aplică legea aceea, din poziţia de ministru, mi se pare o aberaţie totală. Şi ce a făcut doamna ministru Carmen Dan în această lege? Păi, vă spun foarte simplu. Statul este cel mai mare procesator de date ale românilor, ale cetăţenilor români. În paralel, privatul procesează şi el date. Regulamentul spune foarte simplu: pune egal între privat şi stat. Dacă ai greşit cu procesarea datelor românilor, plăteşti o amendă de până la 20 de milioane de euro sau 4% din cifra de afaceri globală. Ei, doamna ministru Carmen Dan vine şi spune în legea sa că statul nu va mai plăti amenzi, ci o mustrare sau maximum o amendă de 200.000 de lei, inclusiv instituţiile subordonate ministerelor vor face acest lucru. Tot doamna Carmen Dan vine şi ne spune, în legea sa aberantă, că datele biometrice ale cetăţenilor vor fi limitate în utilizarea lor în mediul privat, chiar şi cu acceptul cetăţenilor. Şi vă dau un exemplu: dacă eu am un telefon mobil şi vreau să intru pe aplicaţia mea bancară pentru a mă loga, în scopul procesării automate a unei operaţiuni bancare, legea dumneavoastră spune că nu mai pot să o fac, ceea ce este aberant, chiar şi cu acceptul meu. Şi vorbim aici de date biometrice ce se referă la amprentă şi la recunoaştere facială. Dragi colegi, Nu putem veni pe un subiect pe care nu doar că nu suntem documentaţi, nu ne putem exprima, indiferent în ce poziţie suntem, să facem o lege - repet - de transpunere a unui regulament. Un regulament nu se transpune! Apelul meu este ca la următoarea şedinţă, de săptămâna viitoare, această lege să fie amendată şi să fie amendată cu responsabilitate de toţi cei prezenţi în comisiile de specialitate, pentru că nu ştiu dacă vă daţi seama cum va influenţa vieţile tuturor românilor această lege. Vă mulţumesc.
|