Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 15 iunie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.103/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 15 iunie 2021

4. Raportul de activitate al Avocatului Poporului pe anul 2020.

 

Domnul Ludovic Orban:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Trecem la punctul 3 al ordinii de zi, Raportul de activitate al Avocatului Poporului pe anul 2020.

Invit preşedintele Comisiei juridice din Senat să prezinte raportul Comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului.

Video in format Flash/IOS

Doamna Laura-Iuliana Scântei:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Se întâmplă ceva în această sală. Totuşi, nu înţelegeţi că astăzi dezbatem raporturile de activitate depuse de Avocatul Poporului, şi nu cererea de revocare? Colegii de la AUR, haideţi să vă conectaţi la ordinea de zi.

Raportul de activitate pentru anul 2020 al instituţiei Avocatului Poporului a fost şi el dezbătut într-o şedinţă comună a Comisiilor juridice din cele două Camere, în 25 mai 2021, în prezenţa chiar a Avocatului Poporului titular, doamna Renate Weber.

Concluziile.

În urma analizei, aceleaşi deficienţe - câteva în plus -, încălcări ale legii.

La fel, nicio acţiune şi niciun demers în anul 2020 pentru a susţine lupta anticorupţie potrivit rapoartelor MCV.

Nici în anul 2020 nu şi-a îndeplinit Avocatul Poporului rolul şi obligaţiile sale legale în ceea ce priveşte apărarea, protecţia, promovarea drepturilor copilului, puternic afectaţi, dacă ne gândim la pandemie, de restricţiile adoptate pe durata pandemiei şi expuşi, mai cu seamă, actelor de violenţă domestică ori infracţiunilor de agresiune sexuală, exploatare sexuală şi pornografie infantilă. Nicio cerere de chemare în judecată, nicio plângere penală, nicio reprezentare în apărarea unui minor abuzat în anul 2020, deşi presa a detaliat nenumărate cazuri.

Mai mult, Avocatul Poporului nu a întreprins nicio acţiune sau anchetă proprie şi nu a formulat recomandări proprii faţă de implementarea unei hotărâri pe care însăşi Camera Deputaţilor, în această sală, prin Hotărârea nr.67/2020, a adoptat-o cu privire la măsurile Comisiei parlamentare de anchetă privind situaţia copiilor dispăruţi din România. Nici copiii dispăruţi nu se află... nu s-au aflat în atenţia Avocatului Poporului, Renate Weber, în anul 2020.

Bineînţeles, Avocatul Poporului nu a acţionat în mod constant în raporturile cu Parlamentul şi cu celelalte autorităţi, cu respectarea principiului cooperării loiale.

Şi, dacă este să punctăm, cu titlu de element de noutate, în anul 2020, având în vedere pandemia, Avocatul Poporului a înţeles, fără a fi sesizat cu potenţiale încălcări ale drepturilor omului, să declanşeze, cu încălcarea legii, Mecanismul naţional pentru prevenirea torturii, punând sub monitorizare spitale, dar şi centre de carantinare de pe întreg teritoriul naţional. A încălcat astfel protocoalele internaţionale care statuează clar cui se aplică instituirea acestui mecanism, dar nu a contat. Acţiunea întreprinsă în cadrul Mecanismului de prevenire nu a avut nicio finalitate concretă, dacă vă uitaţi în Raportul din 2020, nu au fost prezentate concluzii ale acestei monitorizări, dimpotrivă, efectul a fost unul de neîncredere în instituţiile statului şi în personalul medical aflat în linia întâi.

Prin urmare, membrii celor două Comisii juridice au constatat că Avocatul Poporului nu şi-a îndeplinit misiunea constituţională şi legală nici în anul 2020 şi au hotărât să adopte, cu unanimitate de voturi, un raport comun de respingere asupra Raportului de activitate pentru anul 2020.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

Mulţumesc.

Dezbateri. Invit la cuvânt pentru dezbateri.

Poftiţi, vă rog.

 

Domnul Dan Tanasă (din sală):

Pentru dezbateri, domnule preşedinte.

 

Domnul Ludovic Orban:

Domnul Tanasă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dan Tanasă:

Doamna preşedintă a Senatului,

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Aşa este! Doamna Renate Weber trebuie destituită!

Cum şi-a permis doamna Renate Weber să nu mărească pensiile şi alocaţiile?

Cum şi-a permis doamna Renate Weber să nu asfalteze în România?

Cum şi-a permis doamna Renate Weber să nu împartă măşti populaţiei defavorizate în timpul pandemiei? Cât tupeu pe doamna Weber!

Cum şi-a permis doamna Weber să nu sprijine micii fermieri?

Cum şi-a permis doamna Weber să nu sprijine întreprinzătorii români?

Trebuie destituită!

Nu, doamna senator, nu aţi făcut nicio dezbatere. Minţiţi cu neruşinare de la acest microfon.

Opoziţia a părăsit dezbaterile şedinţei Comisiilor reunite, doamna senator, vă reamintesc. Nu aţi avut niciun fel de dezbatere. Aţi discutat voi între voi, cei de la putere. Aia nu e dezbatere. Aia este încălcarea principiilor fundamentale ale unei democraţii.

La revedere! (Aplauze, râsete.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

Alte intervenţii?

Domnul Romaşcanu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Romaşcanu:

Mulţumesc.

Doamnă preşedinte,

Domnule preşedinte,

Ce plăcere-i să ai audienţă stereo, aşa.

Vreau să vă zic un singur lucru, important, de altfel. Înţeleg că astăzi discutăm rapoartele. Totuşi, umblă vorba prin sală că se şi votează astăzi aceste rapoarte. Ar fi bine să o anunţaţi de la început. Doar le prezentăm sau le şi votăm? Ca să ştim care este, de fapt, ordinea de zi.

Şi doar o singură concluzie. Ştiu că aţi avut de-a face mult cu avocaţi. Avocatul Poporului nu e genul de avocat pe care îl concediaţi. Nu poate fi dat afară, dacă nu vă satisface nevoile personale, o dată, că nu e normal şi, a doua oară, că nu permite nici legea.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

Am auzit foarte multe lucruri care n-au nicio legătură cu adevărul şi mai ales cu legea, Constituţia şi regulamentele.

Dacă mai sunt intervenţii. Nu.

Trecem la...

A, poftiţi! Îmi cer scuze, domnule Seidler, poftiţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cristian-Gabriel Seidler:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În deschidere, aş vrea să spun că m-aş fi aşteptat ca, atunci când se discută rapoartele de activitate ale Avocatului Poporului, dânsa să fie aici, în sală, cu noi. Asta denotă încă o dată respectul pe care îl acordă funcţiei şi inclusiv instituţiei Parlamentului.

În al doilea rând, pentru că s-a discutat foarte mult despre ceea ce dânsa ar fi făcut în materie de sesizare a Curţii Constituţionale, trebuie să ştie mai ales cetăţenii care ne urmăresc, desigur, şi parlamentarii că una dintre atribuţiile cele mai importante ale Avocatului Poporului - care îi aparţine în exclusivitate - este sesizarea Curţii Constituţionale în ceea ce priveşte constituţionalitatea textelor ordonanţelor de urgenţă.

Aici, dânsa are o ratare imensă: în 2019, dânsa a făcut un simulacru de atac la Curtea Constituţională pe Codul administrativ. Acea ordonanţă de urgenţă dată de PSD, plină de hibe de constituţionalitate. Sigur, dânsa a ales să sesizeze Curtea doar pentru aspecte despre care ştia că urmează să fie respinse şi le-a ratat în mod intenţionat pe acelea despre care ştia că sunt neconstituţionale. De ce spun acest lucru? Pentru că în 2016, Curtea Constituţională, prin două decizii, a statuat că ceea ce, în limbaj popular, se numeşte "pensiile speciale ale aleşilor locali" este neconstituţional. Exact acelaşi text a fost introdus prin ordonanţă de urgenţă în legislaţia în vigoare de către PSD. E hiba dânşilor, e ceea ce îşi asumă dânşii, e foarte clară agenda dânşilor, dar Avocatul Poporului avea obligaţia de a sesiza Curtea Constituţională referitor la un text aflat în vigoare prin ordonanţă de urgenţă, deci doar dânsa putea să facă acest lucru, despre care se ştia clar - din decizii anterioare ale Curţii, din 2016, accentuez încă o dată - că este neconstituţional.

A omis să facă acest lucru, de aceea, în 2020, în 18 februarie, mai exact, câţiva parlamentari USR i-au solicitat în mod expres acest lucru, arătându-i ceea ce dânsa poate ar fi omis, dacă ar fi fost de bună-credinţă. Nu. Dânsa n-a omis, dânsa a ignorat conştient şi intenţionat acest lucru, pentru că, deşi înţeleg că se află în altă familie politică, ne spune un reprezentant al PSD-ului, este în aceeaşi cârdăşie cu PSD-ul, a fost şi este, în ceea ce priveşte pensiile speciale.

Îmi exprim încrederea că următorul Avocat al Poporului va face ceea ce trebuie să facă conform atribuţiilor, conform deciziilor anterioare ale Curţii Constituţionale şi va sesiza Curtea Constituţională referitor la art.210 din Codul administrativ şi că în acest caz Curtea va avea ocazia să se pronunţe şi să spună foarte clar că aceste abominaţii de pensii speciale sunt neconstituţionale.

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

Bine. Domnul Simonis, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau să-i răspund domnului Sein... Seinfeld următorul lucru, şi anume... (Discuţii.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

Vă rog frumos să-i pronunţaţi numele corect.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Seinfeld. Nu Seinfeld îl cheamă?! (Discuţii.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

Seidler!

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Seinfeler!

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

Seidler!

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Seidler!

 

Domnul Ludovic Orban:

Nu vă faceţi că nu cunoaşteţi numele! (Rumoare, discuţii.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Nu-s învăţat cu numele astea. (Rumoare, discuţii.)

Să ştiţi că fără intenţie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

Dacă începem să ne adresăm cu porecle, am şi eu o poreclă pentru dumneavoastră, domnule Simonis.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Să ştiţi că fără intenţie, vorbesc serios. Greşeala mea. O regret. P>Domnul Seidler. Bun. (Discuţii.)

Tocmai am spus că a fost o greşeală pe care mi-o regret.

Îmi pare rău că domnul Seidler nu a fost foarte prezent în ultima perioadă şi..., mă rog!

Important e altceva, şi anume faptul că domnul Seidler, deşi doamna Scântei ne spunea că noi nu discutăm de înlocuirea Avocatului Poporului, ci de rapoartele de activitate, domnul care a vorbit mai devreme ne spunea că viitorul Avocat al Poporului va face nu ştiu ce. Deci vorbim de înlocuire sau nu? Că nu mi-e foarte clar.

Până la urmă, tot domnul care a vorbit mai devreme, ca să nu-i mai greşesc numele, ne-a spus că doamna..., mă rog, ne-a spus ceea ce vă doare pe dumneavoastră, pe coaliţia de guvernare, şi anume posibilitatea de a ataca la Curtea Constituţională ordonanţele de urgenţă. Acolo este chintesenţa tentativei. Pentru că astăzi este primul pas, care va fi continuat şi, până la urmă, se va ajunge şi la votarea revocării doamnei Avocat al Poporului. Însă, asta vă doare: posibilitatea de a ataca ordonanţele de urgenţă, ordonanţe pe care le-a atacat în plină pandemie, atunci când încercaţi să daţi de pământ cu românii, impunând tot felul de restricţii aberante, fără să aveţi cadrul legal necesar pentru a o face. Până la urmă, toate aceste abuzuri pe care le faceţi, le veţi deconta la un moment dat. Şi cred că mai repede decât credeţi dumneavoastră că o veţi face.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

Am încheiat dezbaterile.

  ................................................
 

Domnul Ludovic Orban:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Trecem la punctul 3 pe ordinea de zi, Raportul de activitate al Avocatului Poporului pe anul 2020.

Vot, vă rog. (Discuţii.)

Video in format Flash/IOS

Prezenţi - 278: voturi pentru - 242, voturi contra - 35, un coleg nu votează.

Practic, toate cele trei rapoarte au fost respinse.

Trecem la punctul 4, Raportul de activitate al Consiliului Naţional pentru Combaterea...

Domnule Andronache, aţi cerut cuvântul?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Andronache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea să explic votul de astăzi al Grupului PNL, pentru a fi în clar ce s-a votat astăzi.

S-a supus dezbaterii Raportul de activitate al Avocatului Poporului pentru anii 2018, 2019 şi 2020. Este adevărat faptul că uneori acest raport a fost prezentat în plen, dar de data aceasta, în dezbaterile din comisiile de specialitate, Comisiile juridice, s-au constatat încălcări grave ale Constituţiei şi ale legii. Constatându-se încălcări grave ale Constituţiei şi ale legii în activitatea Avocatului Poporului, Comisiile juridice au prezentat plenului Parlamentului rapoarte în care au evidenţiat aceste încălcări. În conformitate cu deciziile Curţii Constituţionale, comisiile parlamentare sunt organe de specialitate ale Parlamentului care au obligaţia de a face recomandări plenului în exercitarea funcţiilor sale, printre care funcţia de control asupra instituţiilor aflate în coordonarea Parlamentului. Spune lucrul acesta, în clar, Decizia Curţii Constituţionale nr.209/2012.

În urma dezbaterilor din comisiile de specialitate, dacă apar astfel de situaţii grave, este, evident, obligaţia plenului Parlamentului să îşi exprime voinţa suverană asupra acestei situaţii constatate în forurile sale specializate de dezbatere, iar prin votul dumneavoastră de astăzi tocmai aţi constatat, votând pentru rapoartele prezentate de Comisiile juridice, reunite în şedinţă comună, faptul că Avocatul Poporului a încălcat grav Constituţia şi legile ţării. Acesta este sensul votului dat de dumneavoastră pe cele trei rapoarte: 2018, 2019 şi 2020.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)