Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 decembrie 2021

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.192/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 decembrie 2021

4. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, în intravilanul localităţilor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 333/2021) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 333/2021

 

Doamna Ana-Maria Cătăuţă:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

7. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, în intravilanul localităţilor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 333/2021.

Avem 37 de amendamente admise şi 4 anexe.

Proiectul este în procedură de urgenţă.

Dacă din partea Guvernului, care este iniţiator? Nu.

Dau cuvântul reprezentantului comisiilor raportoare - Comisia pentru agricultură, Comisia pentru administraţie, Comisia pentru mediu, Comisia pentru apărare -, pentru prezentarea raportului.

De la Comisia pentru administraţie, vă rog.

Comisia pentru mediu, vă rog. (Vociferări.)

Doamna preşedinte a Comisiei pentru administraţie, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Simona Bucura-Oprescu:

Notă asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenţie imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, în intravilanul localităţilor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative

În conformitate cu art. 95 şi 117 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru mediu, Comisia pentru apărare, Comisia pentru administraţie publică, Comisia pentru agricultură au fost sesizate, spre dezbatere în fond, cu privire la Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2021, trimis cu adresa PL-x 333/2021.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege.

Proiectul are ca obiect de reglementare aprobarea modalităţilor de intervenţie imediată, pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, în intravilanul localităţilor, prin alungare, capturare, tranchilizare şi relocare sau extragerea prin eutanasiere sau împuşcare, în vederea creării unui cadru unitar de acţiune imediată a instituţiilor cu atribuţii în domeniu, astfel încât să se prevină producerea unor evenimente grave la adresa siguranţei şi securităţii populaţiei, la adresa sănătăţii şi vieţii omului.

În urma dezbaterii, membrii comisiilor au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege cu amendamente admise.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Discutăm de un proiect de lege în procedură de urgenţă. Vă propun două minute pentru discutarea amendamentelor.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Ana-Maria Cătăuţă:

Mulţumesc foarte mult, doamnă preşedinte.

Cine este de acord cu propunerea de două minute pentru dezbateri?

Vot, vă rog.

Vot, vă rog!

Nu s-a auzit, dar am spus.

Voi fi mai hotărâtă data viitoare.

Video in format Flash/IOS

Prezenţi - 173, pentru - 152, contra - 21, abţineri - 0, "nu votez" - 0.

Propunerea a fost aprobată.

Văd că sunt câteva înscrieri la cuvânt.

Dau cuvântul domnului deputat, din partea UDMR, Könczei Csaba.

Domnule deputat, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Kolcsár Anquetil-Károly (prin audioconferinţă):

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Ziua de azi este una foarte importantă mai ales pentru cei care locuiesc în zonele în care urşii fac ravagii.

UDMR a fost prima formaţiune politică care, de-a lungul anilor, a atras atenţia fiecărui Guvern că suprapopularea urşilor devine o problemă majoră care va afecta oamenii şi bunurile lor.

UDMR a avut curajul să spună cu subiect şi predicat că în 2021 problema urşilor necesită o rezolvare imediată, o rezolvare de urgenţă.

Sunt un om care ştie şi cunoaşte, datorită profesiei, ce înseamnă un animal ca ursul, care se situează la cel mai înalt nivel al lanţului trofic. Ştiu ce înseamnă când acest animal sălbatic, din cauza suprapopulării, îşi părăseşte habitatul său natural şi apare în zone locuite, în staţiuni turistice, în cartiere aglomerate ale oraşelor - atunci începe prăpădul.

Ştiu că în oraşele mari, din blocurile cu 10 etaje, ursul pare un animal drăgălaş, care e frumuşel şi este asemănat cu ursuleţul de pluş de pe canapea. Numai că realitatea este total diferită pentru cei care trăiesc în judeţele afectate, unde contrar voinţei lor, cetăţenii sunt de-a dreptul terorizaţi de prezenţa şi de atacurile urşilor, aceste fiare devenind un pericol real.

Din păcate, judeţul Mureş este una dintre aceste regiuni unde numai în vara anului curent 2 concetăţeni au fost ucişi şi mai multe persoane au fost mutilate ca urmare a atacurilor urşilor. Pe una dintre victime am cunoscut-o personal, de mai bine de 20 de ani. Mă întâlneam cu el foarte des, datorită meseriei mele, de medic veterinar. A fost un om corect, un gospodar şi un cioban muncitor.

Văzând cadavrul răposatului, mi-am dat seama în ce chinuri au sfârşit acei oameni.

Şi, din păcate, astfel de drame s-au întâmplat şi săptămâna aceasta, în judeţul Harghita, şi acum câteva săptămâni, în judeţul Hunedoara.

Să nu mai vorbim de pagubele provocate cetăţenilor prin uciderea sutelor de animale domestice, prin distrugerea sutelor de hectare de culturi agricole şi pomi fructiferi, de teama şi de senzaţia de frică şi de nesiguranţă provocată de acest animal sălbatic.

Consider că viaţa oamenilor...

 

Doamna Ana-Maria Cătăuţă:

Domnule deputat...

 

Domnul Kolcsár Anquetil-Károly (prin audioconferinţă):

... este mai presus de orice.

Video in format Flash/IOS

Doamna Ana-Maria Cătăuţă:

...va trebui să încheiaţi, vă rog mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Kolcsár Anquetil-Károly (prin audioconferinţă):

Da.

Constituţia garantează dreptul la viaţă şi integritatea bunurilor cetăţenilor.

Din acest motiv, am iniţiat şi am depus împreună cu Grupul parlamentar al UDMR un amendament care conţine extinderea posibilităţii de intervenţie în cazul atacurilor urşilor şi în extravilan.

 

Doamna Ana-Maria Cătăuţă:

Domnule deputat...

Video in format Flash/IOS

Domnul Kolcsár Anquetil-Károly (prin audioconferinţă):

Consider că viaţa umană trebuie... (Probleme tehnice.)

 

Doamna Ana-Maria Cătăuţă:

...va trebui să încheiaţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Kolcsár Anquetil-Károly (prin audioconferinţă):

...şi pe câmp şi pe potecile turistice.

Vă mulţumesc.

Şi, în consecinţă, stimaţi colegi, astăzi trebuie să votăm pentru salvarea de vieţi omeneşti, să votăm pentru rezolvarea unei situaţii de urgenţă care nu mai poate fi...

 

Doamna Ana-Maria Cătăuţă:

Mulţumim foarte mult.

 

Domnul Kolcsár Anquetil-Károly (prin audioconferinţă):

...amânată.

Video in format Flash/IOS

Doamna Ana-Maria Cătăuţă:

Mulţumim foarte mult.

 

Domnul Kolcsár Anquetil-Károly (prin audioconferinţă):

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Ana-Maria Cătăuţă:

Dau cuvântul domnului Rusu Daniel-Gheorghe, din partea AUR.

Video in format Flash/IOS

Domnul Daniel-Gheorghe Rusu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Din păcate, una zicem, alta facem; una scriem în raport şi alta ni se supune spre aprobare.

Este foarte clar că în raportul pe care doamna preşedinte l-a citit astăzi, de aici, de la tribună, se stipulează de intravilanul localităţilor, fără a se ţine cont că amendamentele aduse de către cei de la UDMR... în toate amendamentele nu se mai prevede acest intravilan, este lăsat la liber.

Deci este foarte clar că se vrea un braconaj ascuns. Se vrea uciderea a cât mai multor urşi.

Aici se discută dacă omul e de vină sau ursul e de vină. E greşit.

Haideţi, atunci, să nu mai lăsăm pe şoselele din România, pe drumurile publice, să nu mai lăsăm să se circule cu maşina, pentru că în fiecare an mor în accidente de maşină zeci de mii de oameni!

Haideţi, atunci, să dăm o lege împotriva câinilor, care, şi ieri şi alaltăieri, au mutilat şi au ucis copii în Bucureşti!

Haideţi să vedem, atunci, să ne măsurăm forţele, omul contra animalului!

Nu este normal să ucidem animale!

Am fost de acord cu relocarea lor. Extravilanul acestei ţări este suficient de mare, păduri sunt suficiente, munţi sunt suficienţi, nu trebuie să facem din asta o prioritate!

Mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Ana-Maria Cătăuţă:

Mulţumesc şi eu.

Tot din online mai avem o cerere de la domnul deputat Salan Viorel.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Salan (prin audioconferinţă):

Vă mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi deputaţi,

Recentele situaţii în care animalele sălbatice au pus în pericol viaţa cetăţenilor ne arată fără nicio tăgadă că permanenta actualizare a cadrului legal existent trebuie să rămână o preocupare continuă.

Doresc să precizez faptul că în momentul de faţă există Legea nr. 212/2017 privind intervenţia la animalele periculoase, al cărei iniţiator am fost împreună cu colegii mei, parlamentari ai Partidului Social Democrat, în legislaţia anterioară.

Am iniţiat Legea nr. 212 pentru a oferi soluţii pentru o serie de situaţii de mare risc constatate încă din perioada în care am funcţionat ca inspector general adjunct al Jandarmeriei Române. Aceste situaţii apăreau mai ales atunci când se impunea intervenţia autorităţilor în cazul animalelor sălbatice periculoase.

Ştiam din Sistemul Naţional 112 cât de multe astfel de situaţii existau, iar numărul medicilor veterinari - din analiza pe care am făcut-o - era la acel moment foarte redus, de o vârstă foarte înaintată. Şi ce să spun de accesul în zonele greu accesibile, unde căile de comunicaţii nu permiteau deplasarea, să zic, cu mijloace auto.

De asemenea, legea la care am făcut trimitere se referea la toate animalele sălbatice periculoase, şi nu numai la ursul brun.

Deci, dacă aveam, şi avem deja legislaţia necesară în România, atunci, actele normative ulterioare ar trebui să fie corelate cu cele anterioare, aşa cum am susţinut şi în Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Cu această observaţie, susţin această iniţiativă legislativă şi voi vota pentru adoptarea ei.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Ana-Maria Cătăuţă:

Mulţumesc foarte mult.

Domnule Moşteanu, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Mai devreme am auzit, de la Grupul AUR, că haideţi să dăm o lege!

Le aduc aminte celor de la AUR că sunt de un an de zile în Parlament şi unul din atributele pe care le are un parlamentar este iniţiativa legislativă.

Domnilor, după un an de zile, puteţi să vă apucaţi să propuneţi şi legi, să lăsaţi circul pe Facebook!

Mulţumesc. (Aplauze. Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Ana-Maria Cătăuţă:

Mulţumesc foarte mult.

(Domnul deputat George-Nicolae Simion solicită să ia cuvântul.)

Domnule Simion, scurt, vă rog, că mai avem dezbateri.

Mai avem...

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

Păi, scurt.

 

Doamna Ana-Maria Cătăuţă:

...persoane înscrise la cuvânt.

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

...pentru că votăm Legea urşilor.

Şi o să îi rog pe toţi cei care ne-au scris legat de urşii bruni să-i contacteze pe deputaţii USR, în special pe domnul Moşteanu, să le explice de ce noi, aici, în Parlament, în loc să dăm legi, trebuie să blocăm legi - de la certificatul verde până la extinderea şi în extravilan a uciderii urşilor. Pentru că ieri, UDMR, în comisii, pe o lege pe care o aprobasem şi voiam să o votăm, au extins de la intravilan şi au adăugat şi extravilanul.

Asta să ne explice domnii de la USR!

Pentru că de un an de zile, pe lângă cele 30 de proiecte de lege am stat să blocăm fel de fel de iniţiative legislative şi suntem singurii parteneri ai românilor. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Ana-Maria Cătăuţă:

Mulţumesc mult.

Sunt ferm convinsă că intervenţia dumneavoastră a fost pe procedură, pentru că suntem în procedură de urgenţă.

Pentru că s-a făcut o confuzie de nume la începutul şedinţei, îi dau totuşi cuvântul domnului deputat Könczei Csaba, din partea UDMR.

Video in format Flash/IOS

Domnul Könczei Csaba:

Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Stimaţi colegi de la AUR, cel puţin în Comisia pentru agricultură, colegii dumneavoastră au votat aceste amendamente.

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Astăzi am ajuns la sfârşitul unei perioade foarte lungi, o perioadă în care am stat neputincioşi şi am asistat la cum un pericol cât se poate de real ne-a afectat pe mulţi dintre noi. O perioadă în care s-au pierdut foarte multe vieţi omeneşti, în care populaţia a trăit în spaimă. O perioadă în care medicii din spitale au luptat din răsputeri nu doar cu pandemia, ci şi pentru a salva viaţa oamenilor după atacurile urşilor, în judeţele afectate.

Stimaţi colegi,

Subiectul suprapopulării urşilor a fost abandonat în 2016. Între timp, multe familii au fost distruse în urma pierderii celor dragi după atacurile urşilor, gospodării şi culturi agricole au fost distruse pentru mii de familii din România şi s-a instalat o stare de spaimă în care trăiesc multe comunităţi din ţară, de frica atacurilor urşilor bruni.

Numărul judeţelor aflate astăzi în pericol de atacuri ale urşilor bruni a crescut de la 8 judeţe în 2016 la 13 judeţe în prezent.

Cele mai mari probleme le-am identificat în judeţele: Covasna, Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu, Argeş şi Bistriţa-Năsăud.

Starea de spaimă a populaţiei reiese şi din apelurile de urgenţă la 112. Acestea au crescut de peste 8 ori în 2020 faţă de 2016. În 2016 au fost înregistrate circa 200 de apeluri de urgenţă referitoare la urşi, faţă de aproape 1.800 în 2020.

Însă lucrurile au luat o amploare şi mai mare anul acesta. Doar până în luna mai a acestui an peste 1.000 de oameni s-au simţit în pericol şi au sunat la 112.

Probabil că anul 2021 va înregistra un număr record de apeluri la Serviciul unic de urgenţă.

Toate acestea se întâmplă pe fondul faptului că populaţia de urs brun a crescut semnificativ în România.

Astăzi ajungem la un punct de cotitură. În vremuri excepţionale luăm decizii excepţionale. Şi dacă viaţa oamenilor este în pericol, Guvernul şi Parlamentul au obligaţia, conform Constituţiei, să ocrotească viaţa umană.

Guvernul, prin Ministerul Mediului condus de domnul Tánczos Barna, a adoptat ordonanţa de urgenţă care permite intervenţia imediată pentru prevenirea şi combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor şi bunurilor acestora, în intravilanul localităţilor.

Video in format Flash/IOS

Doamna Ana-Maria Cătăuţă:

Domnule deputat, am rugămintea să încheiaţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Könczei Csaba:

Un moment!

În Parlament, la iniţiativa Grupului UMDR, am modificat acest proiect de lege în aşa fel încât intervenţia imediată să fie posibilă şi în extravilan.

Trebuia neapărat să aducem acest amendament, având în vedere că marea majoritate a atacurilor s-a desfăşurat în extravilan, la stâne, la cantoane silvice etc.

Stimaţi colegi, aceasta este o soluţie pe termen scurt.

Votul de astăzi este un mesaj clar - Parlamentul preţuieşte viaţa oamenilor şi nu ne este frică să facem un pas decisiv!

Vă rog să susţineţi această iniţiativă legislativă.

Mulţumesc mult (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Doamna Ana-Maria Cătăuţă:

Vă mulţumesc şi eu foarte mult.

Dezbaterile sunt închise.

Trecem la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlul legii are cineva observaţii? Nu.

De la punctul 2 la punctul 10, observaţii? Nu.

De la punctul 11 la punctul 20, observaţii? Nu.

De la punctul 21 la punctul 30? Nu sunt observaţii.

De la punctul 31 la punctul 37? Nu sunt observaţii.

Proiectul de lege rămâne la votul final.