Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 mai 2022
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.70/2022
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 mai 2022 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 mai 2022
![]() |
4. | Dezbaterea Propunerii legislative privind unele măsuri administrative şi fiscale din starea de urgenţă (Pl-x 377/2021) (rămasă pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 377/2021 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
1. Propunerea legislativă privind unele măsuri administrative şi fiscale din starea de urgenţă; Pl-x 377/2021. Avem un iniţiator - doamna senator Iovanovici-Şoşoacă Diana. Nu o văd prezentă, ca să susţină. Raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Cine citeşte raportul? Doamna preşedinte Vicol. Raportul la Pl-x 377/2021. Vă rog, doamnă Vicol. |
|
|
Doamna Laura-Cătălina Vicol-Ciorbă: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a fost sesizată spre dezbatere, în fond, cu Propunerea legislativă privind unele măsuri administrative şi fiscale din starea de urgenţă. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins iniţiativa legislativă. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi din Camera Deputaţilor au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor un raport de respingere a acestei Propuneri legislative privind unele măsuri administrative şi fiscale din starea de urgenţă. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Dacă...? Da, doreşte doamna Mitrea Dumitrina să ia cuvântul la dezbateri generale, Grupul AUR. Vă rog, doamnă deputat. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Această propunere legislativă, care se află astăzi pe ordinea de zi, la respingeri, era un mod de a ameliora frustrările românilor şi abuzurile făcute de autorităţi în perioada pandemiei. Să ne amintim că amenzile de multe ori au fost date abuziv, de multe ori, fără niciun fel de avertisment. Ţinând cont că nu a existat o campanie reală de informare a populaţiei asupra pandemiei, informaţiile veneau ca bombe asupra oamenilor speriaţi de boală, s-au luat măsuri neconstituţionale, încălcându-se drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, prin ordonanţe de urgenţă şi decizii prezidenţiale. Consiliul Economic şi Social şi Consiliul Legislativ au avizat favorabil această propunere. Punctul de vedere al Guvernului, semnat de domnul Cîţu, spune că propunerea legislativă, pe care o respingem astăzi, iniţiată de doamna Şoşoacă, încalcă anumite articole din Constituţie. Şi probabil că aşa este. Dar două aspecte din ceea ce relatează punctul de vedere al Guvernului mi s-au părut de noaptea minţii, şi anume, spunea că propunerea legislativă nu va avea obiect pentru că există o propunere în procedură legislativă parlamentară, PL-x 392/2020, care va fi aprobată, şi că această propunere pe care o respingem astăzi nu va avea niciun obiect în viitor. Serios?! Respingem o propunere iniţiată în 2021, pentru că există o propunere din 2020, pe care o ţineţi în sertar, şi pe care o veţi aproba în detrimentul acestei propuneri legislative pe care o respingem astăzi. Apoi, se afirmă, în punctul de vedere al Guvernului, că sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în perioada pandemiei se fac venit la bugetul local, conform Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, şi că anularea tuturor proceselor-verbale de contravenţie emise în perioada stării de urgenţă, în pandemie, atrage micşorarea veniturilor la bugetul local, cu implicaţii asupra bugetului general consolidat, acesta fiind deja aprobat de Legea bugetului de stat, şi că aduce un deserviciu bugetelor dacă nu se încasează aceşti bani. Domnule Cîţu, serios vă întreb, aţi citit documentul pe care l-aţi semnat? Adică dumneavoastră aţi aprobat prin Legea bugetului de stat, în 2021... |
|
Doamnă Dumitrina... |
|
|
|
...venituri la bugetul... |
|
Vă rog să finalizaţi! |
|
|
|
Imediat închei. ...venit la bugetul general consolidat bazat pe contravenţii date abuziv unor pensionari în perioada pandemiei, amenzi de mii de lei că nu şi-au pus corect o mască pe faţă sau că nu aveau pentru că nu-şi puteau permite 25 de lei bucata de mască sau că n-au ştiut că trebuie să aibă o declaraţie stupidă, să poată ieşi din casă? Pentru asta şi pentru multe lucruri, poporul român ar trebui să vă oblige să răspundeţi pentru aberaţiile pe care le-aţi semnat. AUR va fi contra respingerii acestei propuneri legislative, din respect pentru suferinţa a milioane de români batjocoriţi şi furaţi în perioada pandemiei. (Aplauze.) |
|
|
Vă mulţumesc. Doar un detaliu mai mult decât evident - domnul senator Cîţu nu este aici, este dincolo, la Senat. Domnule Simion, vă rog. |
|
|
Nu ştiu dacă domnul senator Cîţu e dincolo, la Senat, sau domnul senator Cîţu este o eroare a istoriei şi o să fie demis cât de curând şi de la şefia Senatului. Acest om este, în momentul acesta, în ierarhia statului român, a doua persoană în statul român. Fac apel, pentru că acesta este subiectul legii - Comisia de anchetă pentru anchetarea achiziţiilor din timpul pandemiei - înţeleg că există totuşi bunăvoinţă. Altfel, noi de constituit această comisie tot o constituiam. Şi colegii de la PNL se pare că au renunţat la atitudinea războinică din timpul conducerii lui Florin Cîţu. Fac apel la normalitate. Haideţi să revenim la normalitate, să uităm acest episod negru din istoria României postdecembriste, numit Florin-Vasile Cîţu, şi să vedem cine e vinovat. Poate nu este domnul Arafat, pe care îl apără toată lumea. Să ne facem fiecare treaba normal, de acum înainte. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Nu mai există luări de cuvânt. Propunerea legislativă rămâne la votul final. |


