Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 iunie 2022
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.86/2022
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 iunie 2022 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 8 iunie 2022
![]() |
4. | Dezbaterea Proiectului de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe (PL-x 290/2022) (rămas pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 290/2022 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
14. Proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe; PL-x 290/2022. Suntem în procedură de urgenţă. Dau cuvântul iniţiatorului, Guvernul României. Vă rog. |
|
|
Domnul Nini Săpunaru (secretar de stat, Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul): Doamnelor şi domnilor deputaţi, Proiectul de lege a fost adoptat cu modificări de Senat, în calitate de primă Cameră, şi este structurat pe douăsprezece domenii de abilitare, domenii care nu fac obiectul legilor organice. De principiu, s-au mai făcut modificări, o modificare în Comisia juridică, cu care suntem de acord. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi pentru prezentarea raportului. Un coleg de la Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi? Domnule Ganţ, vă rog. Şi vă rog să faceţi şi propuneri pentru timpii de dezbatere. |
|
|
Raport asupra Proiectului de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe. Ne aflăm în procedură de urgenţă. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, un raport de adoptare a Proiectului de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, cu amendamentele admise din Anexa nr. 1 şi cu amendamentele respinse din Anexa nr. 2 la prezentul raport. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare şi urmează să fie adoptat în conformitate cu prevederile art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Domnule preşedinte, vă propun 5 minute în total şi câte un minut pe amendament. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Vă rog să vă pregătiţi cartelele. Vot pentru timpii de dezbatere. Vot, vă rog. |
|
|
Cu 103 voturi pentru, 24 contra, timpii de dezbatere au fost aprobaţi. Dacă la dezbateri generale doreşte cineva să ia cuvântul? Văd că nu. |
|
Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală): Ba da, eu! |
|
|
|
Trecem la dezbaterea... Domnule Moşteanu, vă rog. |
|
|
Această lege de abilitare a Guvernului de a da ordonanţe în timpul vacanţei parlamentare este iar o listă lungă, un shopping list în care Guvernul, care nu s-a pregătit pentru această perioadă şi-a lăsat deschise toate variantele ca să poată modifica ce vrea, cum vrea, aşa cum va crede de cuviinţă şi vă dau un singur exemplu, aşa cum este el formulat extrem de vag, din partea Ministerului Finanţelor. Guvernul zice că poate opera modificări pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale şi bugetare. Mai încolo spune că poate modifica şi completa Legea nr. 227 privind Codul fiscal. Lucruri atât de vag formulate încât ştim că pot face orice - şi cu acest lucru nu suntem de acord, mai ales văzând discuţiile din spaţiul public din ultima perioadă. Nu avem încredere în bunele intenţii ale acestui Guvern care am văzut că pregăteşte şi ne aşteptăm ca de la zi la zi, peste noapte, să modifice Codul fiscal. Am spus că nu suntem de acord cu acest lucru. USR nu va vota această lege de abilitare. Mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul Muncaciu, Grupul AUR. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Vedem aici că sunt incluse şi afacerile interne şi aş vrea să-i întreb pe domnii de la Guvern. Am trecut printr-un referendum în care era foarte clar că nu se mai dau ordonanţe de urgenţă pe justiţie. Păi, ce facem? Ne întoarcem în Epoca de Piatră?! Adică nu ştiu de ce cereţi aşa ceva! Este neconstituţional! Un aspect. Alt aspect. Noi avem o experienţă, din pandemie, cu drepturile omului. Drepturile omului au fost încălcate flagrant, să fie foarte clar, de către CNSU! Şi acum noi să le dăm cec în alb ca să continue această politică? Este iraţional! De ce faceţi lucrul ăsta?! Eu nu înţeleg de ce faceţi lucrul ăsta! A, vreţi să treceţi o lege în urgenţă? Foarte bine! Parlamentul se poate întruni! Dar nu putem să vă dăm un cec în alb pentru încălcarea drepturilor omului dacă aşa vi se pare că o să poată trece! Atât am avut de spus. |
|
|
Mulţumesc. Nu mai sunt intervenţii. Trecem la dezbaterea pe... |
|
Domnul George-Nicolae Simion (din sală): Ba da, mai e una, domnul Focşa! |
|
|
|
Domnule Focşa, suntem în procedură de urgenţă. Conform acesteia, un singur vorbitor de grup. Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlul legii există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. Dacă de la art. 1 la art. 10 există obiecţii? Nu. Adoptate. De la 11 la 20? Nu. Adoptate. De la 21 la 30? Nu. Adoptate. De la 31 la 40? Nu. Adoptate. De la 41 la 49? Nu. Adoptate. Proiectul de lege rămâne la votul final. |


