Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 noiembrie 2023

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.161/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 noiembrie 2023

4. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2023 privind acordarea unui ajutor de stat Complexului Energetic "Valea Jiului" - S.A. pentru închiderea şi punerea în siguranţă a extracţiei de huilă din cadrul exploatărilor miniere Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan (PL-x 674/2023) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 674/2023

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

7. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2023 privind acordarea unui ajutor de stat Complexului Energetic "Valea Jiului" - S.A. pentru închiderea şi punerea în siguranţă a extracţiei de huilă din cadrul exploatărilor miniere Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan; PL-x 674/2023; procedură de urgenţă.

Din partea Guvernului, vă rog.

 

(Domnul deputat Liviu-Ionuţ Moşteanu vine la tribună.)

 

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu:

Foarte scurt, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Dar nu v-am dat cuvântul.

Din partea Guvernului, vă rog.

 

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

OK, mă înscriu la cuvânt, atunci.

Vreau să ştiu dacă au consens.

Vreau să întreb. (Vociferări.)

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Din partea Guvernului, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Antonie Marius Negru (secretar de stat, Ministerul Energiei):

Bună ziua!

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Sunt Marius Negru, secretar de stat, Ministerul Energiei.

Proiectul de ordonanţă de urgenţă are ca obiect de reglementare aprobarea acordării unui ajutor de stat sub formă de grant către Societatea Complexul Energetic "Valea Jiului" - S.A., ca parte a Planului de ajutor de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive, în baza Deciziei Consiliului Uniunii Europene din 10 decembrie 2010 privind ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive.

Potrivit notei de fundamentare, demersul normativ are în vedere asigurarea surselor de finanţare pentru închiderea şi punerea în siguranţă a extracţiei huilei de către exploatările miniere Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan, reţinându-se totodată faptul că ajutorul de stat în discuţie este supus notificării Comisiei Europene.

Prin urmare, Ministerul Energiei susţine Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2023 privind acordarea unui ajutor de stat Complexului Energetic "Valea Jiului" - S.A. pentru închiderea şi punerea în siguranţă a extracţiei de huilă din cadrul exploatărilor miniere Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan, în forma adoptată de Senat.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

Comisia sesizată în fond, pentru prezentarea raportului.

Comisia pentru politică economică, Comisia pentru buget sau Comisia pentru industrii.

Cineva din partea comisiilor, pentru prezentarea raportului, Comisia pentru industrii, Comisia pentru politică economică sau Comisia pentru buget.

Video in format Flash/IOS

Doamna Denisa-Elena Neagu:

Raport comun asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2023 privind acordarea unui ajutor de stat Complexului Energetic "Valea Jiului" - S.A. pentru închiderea şi punerea în siguranţă a extracţiei de huilă din cadrul exploatărilor miniere Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan

Conform prevederilor art. 75 din Constituţia României, republicată, şi ale art. 92 alin. (9) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aceasta este Cameră decizională.

La dezbaterile acestui proiect de lege s-au avut în vedere avizele favorabile ale Consiliului Economic şi Social şi Consiliului Legislativ.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare acordarea unui ajutor de stat sub formă de grant către Societatea Complexul Energetic "Valea Jiului" - S.A., ca parte a Planului de ajutor de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive, în baza Deciziei Consiliului Uniunii Europene din 10 decembrie 2010, privind ajutorul de stat pentru facilitarea închiderii minelor de cărbune necompetitive.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, deputaţii prezenţi la lucrările comisiilor au hotărât, cu majoritate de voturi, să transmită plenului Camerei Deputaţilor prezentul raport comun prin care se propune adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 79/2023 privind acordarea unui ajutor de stat Complexului Energetic "Valea Jiului" - S.A. pentru închiderea şi punerea în siguranţă a extracţiei de huilă din cadrul exploatărilor miniere Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan, în forma adoptată de Senat.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc.

Dezbateri generale, domnul George Simion.

Video in format Flash/IOS

Domnul George-Nicolae Simion:

"Opriţi distrugerea sistemului energetic românesc, păstraţi minele deschise!". (Arată o pancartă inscripţionată cu acest mesaj.)

(Membri ai Grupului parlamentar AUR vin la tribună cu pancarte inscripţionate cu: "Opriţi închiderea sistemului energetic românesc!", "Opriţi închiderea minelor!", "Ne opunem închiderii minelor de cărbune!", "Mine închise, viitor incert", "Închiderea minelor = insecuritate energetică", "Păstraţi minele deschise!" "Mine închise = comunităţi distruse!", "În Germania, minele sunt deschise, în România sunt închise!").

Este incredibil cum vă bateţi joc de 23% din sistemul energetic naţional, prin toţi aceiaşi oameni care îl serveau şi pe hoţul Virgil.

Suntem sub alt ministru, suntem sub alt minister, domnul Ciolacu se laudă peste tot că nu va închide minele, dar ce face? Îşi bate joc de mii de oameni care sunt acum în Valea Jiului, dar, mai mult, îşi bate joc de o ţară.

În momentul în care nu vom mai avea încălzire pe bază de cărbune extras din ţara noastră, vom deveni vulnerabili, pentru că, ghiciţi ce, fotovoltaicele şi eolienele nu merg pe tot parcursul anului şi vom avea căderi de energie.

Noi ne-am atins ţinta de poluare de acum, din 2023, ţinta de poluare fixată de Uniunea Europeană pentru 2030. (Vociferări.)

Au venit unii, precum Petre Roman, care să spună că industria noastră este un morman de fiare vechi; am tăiat-o şi le-am făcut pe plac altora; nu mai suntem consumatori de energie industrială.

Ce mai vreţi să tăiaţi? Ce mai vreţi să închideţi?

De ce vă bateţi joc de minele de huilă şi lignit din ţara noastră?

Opriţi închiderea minelor!

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Doamna deputat Cristina Prună, de la USR.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Adevărul este că în ultimii 30 de ani v-aţi bătut joc de mineritul din România.

Şi o spun în cunoştinţă de cauză, nu ca unii care vin şi se urcă pe drama mineritului şi minerilor din România, şi se bat cu pumnul în piept, şi îşi doresc mai degrabă întoarcerea la un sistem ceauşist.

De ce spun toate lucrurile acestea? Pentru că vă vorbesc din experienţă.

În 2017, după ce 5 mineri au murit în urma unui tragic accident la mina Lupeni, am fost în Valea Jiului şi am coborât într-o mină de cărbune. Şi vă spun că am văzut acolo condiţii din anii ʼ70 - oameni care efectiv lucrau în nişte condiţii inumane, efectiv, şi care şi în momentul de faţă îşi pun viaţa în pericol zi de zi.

Aceasta este imaginea dezastruoasă a mineritului din România, pe care am văzut-o cu ochii mei.

Trist este că de-a lungul timpului au mai existat ajutoare de stat, exact aşa cum face proiectul de astăzi, pe care urmează să-l votăm aici, în Camera Deputaţilor. Şi ce s-a întâmplat? Nu s-a întâmplat nimic. Pentru că banii aceia au mers în aceeaşi gaură neagră, într-un sistem nereformat, într-o companie de stat care a fost căpuşată, în care s-au numit politic tot felul de oameni şi în care s-au dat contracte şi s-au hrănit adevărate mafii în jurul acestor companii de stat.

Asta este imaginea sistemului energetic românesc, unul nereformat, în care în continuare vă numiţi prietenii. Pentru că acolo şef e un tânăr de 27 de ani, fără niciun fel de experienţă, un prieten al domnului ministru Burduja... (Vociferări.) ...şi o să vedem din nou o imagine a dezastrului pe care împreună, dându-vă mâna, l-aţi creat şi o să-l giraţi şi de acum încolo.

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă rog să concluzionaţi.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Cheia este reforma sistemului energetic, să lăsaţi efectiv investiţiile să se întâmple, să nu mai blocaţi acei prosumatori...

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

...care apar şi pe care vreţi să-i limitaţi.

Este o ruşine ce se întâmplă cu sistemul energetic românesc!

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

De stat, culmea! (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnul Gabriel Andronache, PNL.

 

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Drept la replică!

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Pe ce, drept la replică?

 

Doamna Cristina-Mădălina Prună (din sală):

Niciun drept la replică! Nu s-a pronunţat niciun nume!

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Andronache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doar două precizări.

Ar fi bine, înainte să facem afirmaţii de la această tribună, să citim despre ce este vorba în proiectul supus dezbaterii.

 

Doamna Ilie Toma (din sală):

E greu de citit!

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Andronache:

Altfel, politică după ureche, nu înseamnă că vă ajută să conduceţi o ţară o astfel de atitudine.

Proiectul vine şi spune exact acest lucru, că Guvernul României intervine pentru a menţine...

 

Domnul Dan Tanasă (din sală):

Gabriel, slugă!

Asta spune, că eşti o slugă!

Video in format Flash/IOS

Domnul Gabriel Andronache:

...pentru a menţine aceste mine în funcţiune.

Prin urmare, rugămintea noastră este de a citi proiectele de lege înainte de a veni la acest microfon şi a spune lucruri neadevărate.

Mulţumesc. (Vociferări.)

 

Domnul Dan Tanasă (din sală):

Faci şi tu politică, ce să zic!

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc.

Din partea neafiliaţilor, domnul Andi-Gabriel Grosaru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Andi-Gabriel Grosaru:

Ministerul Energiei ar trebui să facă în primul rând un studiu de impact asupra insolvenţei frauduloase a Hidroelectrica şi a impactului asupra sistemului energetic naţional, cu privire la această... (I se întrerupe microfonul.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă mulţumesc.

Domnul Toma Ilie, de la PSD.

 

Domnul Liviu-Ionuţ Moşteanu (din sală):

Ilie, ia şi tu un sacou pe tine!

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Toma:

Stimaţi colegi,

Lasă sacoul deoparte, am venit doar ca să vezi exact minerii din Valea Jiului şi siderurgiştii pe umerii cărora dumneavoastră vă creaţi acum sau încercaţi popularitate, arată exact ca mine - oameni simpli, dar de caracter. (Râsete. Vociferări.)

Acum... (Râsete.)

"Ha-ha-ha"?

Ideea e că nu mă puteţi niciodată acuza de nimic, aici e... fraţilor români!

Ce vreau să vă spun? Când sunteţi în cădere de popularitate şi de credibilitate e normal că aveţi comportament din ăsta de divă... (Aplauze.) ...de ciomăgar cu comportament de divă. (Aplauze.)

Dar să vă spun ceva - viermele trufiei vă roade în continuare... (Vociferări.) ...pentru că sunteţi... (Vociferări.)

Nu, domnule Simion, mă numesc domnul Toma Ilie, pe spatele căruia dumneavoastră vă creaţi uneori popularitate. (Vociferări.)

Dar haideţi să mergem mai departe, să vă spun despre ce este vorba.

Fără acest ajutor de stat pentru minele din Valea Jiului, ele s-ar fi oprit. Ele sunt propuse spre închidere operaţională de câţiva ani de zile, ar fi trebuit să se închidă, dar cu ajutorul Stângii - vă spun de fiecare dată, guvernele PSD au acordat ajutoarele necesare.

(Membri ai Grupului parlamentar AUR vin cu pancarte în faţa tribunei.)

Ei, acum Guvernul Ciolacu vine şi dă acest ajutor care...

(Domnul deputat Ringo Dămureanu ridică o pancartă inscripţionată cu: "Opriţi închiderea minelor!".)

Hai, prietene, ce-i cu ăsta? (Îi ia pancarta domnului deputat Ringo Dămureanu.)

Că nu simt nevoia de chestiuni de genul ăsta!

(Domnul deputat Ringo Dămureanu îşi recuperează pancarta şi o arată.)

Aia să mergi în Valea Jiului să le-o arăţi! (Aplauze. Râsete. Vociferări.)

Ideea e următoarea - sunt... mai există patru mine, două închise operaţional, dar îşi continuă activitatea... (Vociferări.) ...şi încă două care merg mai departe. Oamenii ăştia nu ştiu, ca să închizi nişte mine, este nevoie de operaţiuni. Aceste operaţiuni, plus fronturile deschise care există, cu extragere de cărbune, care încă... cărbunele acela produce energie electrică, reglează nişte inechităţi sociale, şi acolo, şi economice. (Vociferări.)

Şefule...

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Domnule Dămureanu, vă rog...

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Toma:

...dă-te din faţă!

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

...mai în stânga, aşa.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Toma:

Ideea e... (Vociferări.)

Păi, el, văd că e şeful tău, e deasupra ta. Păi, deasupra ta. Îl ţii deasupra ta? (Se adresează domnului deputat George-Nicolae Simion.)

 

Domnul George-Nicolae Simion:

Drept la replică!

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă mulţumesc, domnule Ilie Toma.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Toma:

Deci, fără acest ajutor...

Nu, domnule preşedinte, vă rog mult să-mi permiteţi să închei, pentru că...

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Păi, nu mai dialogaţi cu sala, domnule Toma.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Toma:

...reprezint aici minerii...

Voci din sală:

Timpul! Timpul!

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Toma:

...şi siderurgiştii hunedoreni care au creat ţara asta.

Cândva, în 1987...

Voci din sală:

Timpul! Timpul!

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Toma:

...aduceau 11,5% din PIB-ul României, împreună cu Bucureştiul, un sfert din...

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă mulţumesc, domnule Toma.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Toma:

...PIB-ul României.

Deci, fără acest ajutor de stat...

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Toma:

...minele nu şi-ar mai fi putut continua activitatea.

În aşa fel, ele vor merge până în anul...

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă mulţumesc.

 

Domnul Ilie Toma:

...2032.

Vă... (I se întrerupe microfonul. Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Vă mulţumesc.

Nefiind amendamente, legea rămâne la votul final.

 

Domnul George-Nicolae Simion (din sală):

Drept la replică!

A zis, Simion, George Simion.

Daţi-mi drept la replică!

Domnule preşedinte, daţi-mi drept la replică!

Domnule preşedinte de şedinţă, vreau să-mi daţi drept la replică!

Vă rog să-mi daţi drept la replică!

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Pronunţarea numelui nu atrage de la sine drept la replică dacă nu e jignire. (Vociferări.)