Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 aprilie 2025
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.53/2025
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 aprilie 2025 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 aprilie 2025
![]() |
4. | Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (Pl-x 658/2023) (rămasă pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 658/2023 |
|||||
| ................................................ |
|
9. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală; Pl-x 658/2023. Îi dau cuvântul iniţiatorului, doamna Oana Murariu. Vă rog. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Ideea acestui proiect de lege a venit în urma unui caz real de trafic de persoane, în care erau echipe mixte din România şi din Marea Britanie; erau foarte mulţi traficanţi, foarte multe victime, aveau Lamborghini-uri, Ferrari-uri şi aşa mai departe; şi, în urma finalizării dosarului, victimele au putut să-şi recupereze prejudiciul, în special daunele morale din suma "fabuloasă" - şi sunt ironică aici - de 60.000 de euro. Bineînţeles, m-am uitat să vedem ce prevede legislaţia noastră şi cum o putem îmbunătăţi şi aşa am descoperit că, în Codul de procedură penală, victimele sau statul nu pot să conteste respingerea cererii de luare a măsurilor asiguratorii asupra averii persoanei cercetate penal. Acest proiect asta face, oferă o cale de atac şi statului, pentru recuperarea cheltuielilor de judecată, şi victimelor, pentru ca să aibă în final de unde să-şi recupereze prejudiciul, dacă există o hotărâre de condamnare. Vă rog să votaţi acest proiect, să susţineţi acest proiect, pentru că ajută victimele, pe care le reprezentăm cu toţii, ajută statul, pe care îl reprezentăm cu toţii, şi acest proiect deranjează doar infractorii. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|
Şi eu vă mulţumesc. Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, vă rog, raportul. |
|
Raport asupra Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică a fost sesizată, spre dezbatere, în fond, cu Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, trimisă cu adresa Pl-x 658 din 23 octombrie 2023. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă în şedinţa din 18 octombrie 2023. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010, în scopul îmbunătăţirii reglementărilor referitoare la măsurile asiguratorii. Potrivit expunerii de motive, iniţiativa legislativă urmăreşte două finalităţi principale - pentru victimele infracţiunilor, acordarea posibilităţii de a-şi maximiza şansele de îndestulare a creanţelor lor, rezultate în urma faptelor penale. În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu majoritate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, cu amendamentele admise cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. |
|
Mulţumesc. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Nu. Trecem la... (Doamna deputat Gianina Şerban solicită să ia cuvântul.) Doamna Şerban, iertaţi-mă, vă rog. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. În urma unor statistici făcute de Comisia Europeană, rezultă că România este campioană în Uniunea Europeană la traficul de persoane. Este una dintre cele mai profitabile afaceri ilegale. Se pare că tinerele, fetele românce sunt uşor păcălite şi luate de traficanţi şi duse în Uniunea Europeană. Este inacceptabil ca, în 2025, Guvernul să nu aibă politici pentru prevenţie, să nu existe legislaţie care să se şi aplice, în vederea protejării victimelor traficului de persoane. De ce se întâmplă asta? Pentru că, din păcate, sunt uşor păcălite, cu diverse favoruri materiale, pentru început, ele nerealizând încotro se îndreaptă. Pragul sărăciei este la cote alarmante în România, stimaţi colegi, şi fetele noastre, româncele noastre cad uşor pradă acestor traficanţi, din cauza politicilor proaste pe care le are Guvernul României pentru femeile românce. Sărăcia le împinge să facă lucruri pentru care probabil vor regreta toată viaţa sau, mai grav, vor avea nevoie de sute, poate chiar mii de ore de terapie să îşi revină după asemenea abuzuri. Cred că este timpul să faceţi ceva concret pentru victimele acestor traficanţi de persoane. Mulţumesc. (Aplauze.) |
|
Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. Dacă de la art. 1 la art. 10 există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptate. Propunerea legislativă rămâne la votul final. |


