Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 iunie 2025
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.90/2025
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 iunie 2025 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 30 iunie 2025
![]() |
4. | Dezbaterea Proiectului de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe (PL-x 211/2025) (rămas pentru votul final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 211/2025 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
Punctul 2 al ordinii de zi, Proiectul de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe; PL-x 211/2025. Potrivit prevederilor art. 118 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, proiectul de lege urmează să fie dezbătut în procedură de urgenţă. Conform Regulamentului, trecem la dezbaterea proiectului. Întreb reprezentanţii iniţiatorului, Guvernul României, dacă doresc o intervenţie. Se pare că nu. Dacă din partea grupurilor parlamentare? (Domnul Nini Săpunaru, secretar de stat, Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul, vine la tribună.) A, scuze! |
|
|
Domnul Nini Săpunaru (secretar de stat, Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul): Doamnelor şi domnilor deputaţi, Proiectul de lege pe care îl prezentăm a fost structurat pe 14 domenii de abilitare, domenii care nu fac obiectul legilor organice stabilite de art. 73 din Constituţie sau în alte domenii pentru care în Constituţie se prevede adoptarea de legi organice. Nu mai enumăr domeniile. Totodată, în proiect se prevede că Guvernul va emite ordonanţe simple pe perioada cuprinsă în pauza parlamentară, până la începutul celei de-a doua sesiuni parlamentare a anului 2025. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc. Este înscrisă doamna Vedinaş, însă vă întreb, probabil că la dezbateri generale? (Vociferări.) Acum dau cuvântul reprezentantului comisiei sesizate în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. |
|
|
Vă mulţumesc, doamnă preşedinte. Voi prezenta raportul asupra Proiectului de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, precizând că, în conformitate cu prevederile art. 95 şi art. 118 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia juridică a fost sesizată, în conformitate cu prevederile legale, constituţionale şi regulamentare. Senatul, ca primă Cameră sesizată, a dezbătut şi adoptat acest proiect de lege. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege. Iar în urma dezbaterii acestui proiect şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, un raport de adoptare a Proiectului de Lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, cu amendamentele admise ce sunt redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport. În conformitate cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc. Dacă din partea grupurilor parlamentare există intervenţii? Din partea Grupului SOS, doamna Verginia Vedinaş. Vă rog. |
|
|
Doamnă preşedinte şi dragi colegi, Am înţeles de la reprezentantul Guvernului că proiectul de lege nu conţine reglementări care să ţină de domeniile unei legi organice, astfel cum sunt acestea determinate în art. 73 alin. (3) sau în alte prevederi constituţionale. Analizând însă proiectul de lege, constatăm că printre domeniile în care se doreşte să se legifereze, se regăsesc şi munca şi solidaritatea socială. Potrivit art. 73 alin. (3) lit. p) - "regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi protecţia socială" sunt de domeniul legii organice. Nu ştiu în ce măsură s-a înţeles că avem de-a face cu un alt domeniu decât cel care este interzis constituţional Guvernului să legifereze - că de fapt asta face - prin ordonanţe simple. În opinia noastră, orice altă interpretare, că reglementează orice domenii, nu de lege organică, este pur speculativă. Raporturile de muncă nu pot fi împărţite - de aici până aici sunt de lege organică, de aici până aici sunt de lege ordinară. Ori înţelegem şi încercăm împreună să facem ordine şi să respectăm principiile constituţionale, ori vom face din compromis în compromis, până vom ajunge să nu ne mai putem întoarce pe drumul de constituţionalitate şi normalitate al unui stat de drept. Acesta este un viciu peste care, în opinia mea, nu se poate trece. Vă mulţumesc. (Aplauze.) |
|
|
Mulţumesc. Dacă din partea altor grupuri? Din partea Grupului AUR, doamna deputat Gianina Şerban. Vă rog. |
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte de şedinţă. Vin în faţa dumneavoastră surprinsă cum Guvernul vine din nou să ceară abilitare pentru a da ordonanţe de urgenţă. |
|
Domnul Eugen Bejinariu (din sală): Ordonanţe simple, nu de urgenţă. |
|
|
|
Ordonanţe simple. Haideţi să vă vorbesc şi pe urmă veniţi dumneavoastră, domnule deputat, şi spuneţi şi dumneavoastră. Ce se întâmplă pe perioada vacanţelor parlamentare? Guvernul anulează puterea legislativă. Din câte ştiu, puterea legislativă - şi separaţia puterilor în stat - este foarte bine definită. Vreţi ca dumneavoastră - Guvernul vrea ca dumneavoastră, parlamentarii, să renunţaţi la dreptul de a legifera. Ordonanţele pot fi trecute - şi aşa este democratic, să fie trecute prin Parlament. Domnule prim-ministru, vă spun public că trebuie să vă asumaţi, să le spuneţi românilor clar ce vreţi să faceţi în această vacanţă parlamentară şi prin această abilitare a Guvernului de a da ordonanţe: - vreţi să creşteţi taxele şi impozitele; - vreţi să pedepsiţi performanţa studenţilor, să le tăiaţi bursele; - vreţi să impozitaţi pensionarii, pe aceia care au contribuit la bugetul de stat 30 de ani, 40 de ani. Asta vreţi să faceţi prin acest proiect legislativ. Şi trebuie să le spuneţi clar, şi nu cu ghilimele, şi nu prin cuvinte împachetate - nu reaşezaţi taxele şi impozitele, le creşteţi; simplu, să înţeleagă tot românul. Pentru asta vreţi abilitare; pentru asta vreţi să daţi ordonanţe. Ce vreau să vă spun? AUR nu va susţine acest proiect legislativ şi va vota contra, pentru că Parlamentul, stimaţi colegi, nu intră în vacanţă la democraţie şi trebuie să fim aici pentru interesele românilor. Păcat că zâmbiţi în bănci! Păcat că ştiţi să corectaţi, ordonanţă simplă, ordonanţă de urgenţă, dar nu vă asumaţi respectul şi responsabilitatea pentru cetăţeni! Asta se va întâmpla în vacanţa parlamentară - creşteri de taxe. Abilitaţi Gu... (I se întrerupe microfonul. Vociferări. Aplauze.) |
|
|
Cu toată preţuirea, doamnă deputat, dar să ştiţi că în conformitate cu art. 115 din Constituţia României, Parlamentul poate abilita Guvernul pentru a emite ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice. Vă rog, domnule deputat Andronache, din partea Grupului PNL. |
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Lege de abilitare pentru a emite ordonanţe de urgenţă? Doamne fereşte! Cum să delegăm noi Guvernului dreptul de a emite ordonanţe de urgenţă? Păi... |
|
Doamna Gianina Şerban (din sală): M-am corectat, domnule deputat. |
|
|
|
...ordonanţele de urgenţă se emit în baza Constituţiei, stimată doamnă. Mai departe. Cum puteţi afirma de la acest microfon, necitind Constituţia, să veniţi aici să spuneţi că Guvernul o să anuleze dreptul Parlamentului de a legifera? Păi, noi delegăm, prin această lege, prin votul nostru către Guvern, dreptul de a legifera. Nu are cum Guvernul să ne "fure" - cu ghilimele de rigoare - dreptul de a legifera, atât timp cât noi îl delegăm. Simplu! Anul I, Facultatea de Drept. Mulţumesc. (Vociferări. Aplauze.) |
|
|
Din partea Grupului USR, domnul Dimitriu Alexandru-Paul. Vă rog. |
|
|
Domnul Alexandru-Paul Dimitriu: Dacă am avea aici un barometru în ceea ce priveşte populismul şi aici un barometru în ceea ce priveşte cunoştinţele juridice (Ridică mâinile la acelaşi nivel.), discursul doamnei de dinainte, de la AUR, ar fi cam aşa. (Ridică mâna stângă şi coboară mâna dreaptă.) Şi spun lucrul acesta cu părere de rău, pentru că este anormal să susţii că statul nu este suveran, că populaţia nu este suverană, că cetăţenii României nu sunt suverani sau că parlamentarii nu sunt suverani. Că despre asta e vorba, stimată doamnă. (Vociferări.) Avem art. 2 din Constituţie - şi e bine să-l citiţi - în care se menţionează în felul următor - cetăţenii cedează suveranitatea conducătorilor, pentru un mandat - de 4 ani, în cazul nostru. Mai departe, noi, parlamentarii - pentru că aşa spune Constituţia, că vă place sau că nu vă place - putem să cedăm o parte din posibilitatea pe care o avem, să legiferăm, pe parcursul vacanţei parlamentare... scrie în Constituţie. Şi, atunci, stimată doamnă, când veniţi şi luaţi cuvântul de aici, dacă vreţi să fiţi credibilă şi un partener de discuţie serios şi onest, lăsaţi populismul aici... (Arată în jos.) şi creşteţi cunoştinţele juridice şi de Constituţie aici. (Arată în sus. Aplauze. Vociferări. Gălăgie.) (Doamna deputat Dumitrina Mitrea solicită să ia cuvântul.) |
|
|
Din partea Grupului AUR, nu mai pot fi intervenţii, întrucât este procedură de urgenţă. (Doamna deputat Gianina Şerban solicită să ia cuvântul.) Cu toată preţuirea, doamnă deputat Şerban, dar nu vi s-a pronunţat numele, deci nu pot să vă dau drept la replică. Din partea neafiliaţilor, domnul Coarnă Dumitru. |
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedinte. Este corect, delegarea de competenţă, art. 115 din Constituţie. Este în regulă. Nu e nimic neconstituţional. Problema de fond se pune în altă parte - ce face Guvernul cu acest vot al meu? Implementează acele legi pe care societatea le aşteaptă? Eu spun că nu. Guvernul dumneavoastră o să implementeze legi împotriva noastră, împotriva societăţii şi împotriva mediului economic românesc, adică o să-l aducă în faliment. În aceste condiţii, poate... e şi nu poate..., ştiţi că e un caracter facultativ. Şi atunci, dacă nu poate, eu nu o să votez această iniţiativă legislativă, pentru simplul motiv că acest Guvern al dumneavoastră, din care face parte şi USR, o să implementeze măsuri care vor afecta economia, de exemplu, cum ar fi cedarea Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Romsilva, Romgaz, Portul Constanţa - sunt în Programul de guvernare al acestui USR. Dacă Constituţia îmi conferă acest drept, a putea şi a nu putea, eu nu o să votez această iniţiativă legislativă, din aceste considerente. Sigur că procedura este una constituţională. Mulţumesc. (Vociferări.) |
|
|
Conform prevederilor art. 123 din Regulament, aprobăm timpul afectat dezbaterii acestui proiect de lege. Îl rog pe preşedintele comisiei să facă o propunere de timp. Şi rog colegii deputaţi să se pregătească pentru vot. |
|
|
Propunerea este de două minute. Vă mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Supun votului propunerea făcută. Cine este pentru? |
|
|
214 voturi pentru, 6 contra. Propunerea a trecut. Trecem la dezbaterea pe articole. Dacă la titlul legii există obiecţii? Dacă nu, se consideră adoptat. De la punctul 2 la punctul 20 există obiecţii, comentarii? Dacă nu, se consideră adoptate. De la punctul 21, punct curent, până la punctul 30 există obiecţii, comentarii? Nu. Se consideră adoptate. De la punctul 31 la punctul 40 există obiecţii, comentarii? Se consideră adoptate. De la punctul 41 până la punctul curent 50 există obiecţii, comentarii? Nu există. De la 51 la 60 există obiecţii, comentarii? Se consideră adoptate. De la punctul curent 61 la 70 există obiecţii, comentarii? Se consideră adoptate. De la 71 la 74? Nu. Se consideră adoptate. Proiectul rămâne la votul final. Mulţumesc. |


