|
Domnul Dan Brudaşcu: Domnule preşedinte, sunt la microfon pentru a explica votul Partidului România Mare, a Grupului parlamentar din Cameră. Noi considerăm că este foarte importantă soluţionarea problemelor ce ţin de dezvoltarea echilibrată şi logică a tuturor localităţilor ţării. Nu considerăm că schimbarea sau declararea ca oraş a unor localităţi care nu întrunesc condiţiile, nici de dezvoltare, nici ca număr de locuitori, prin aceasta se rezolvă problemele deosebit de complexe cu care acestea se confruntă. Pe de altă parte, considerăm că această lege nu este acoperitoare, întrucât şi alte judeţe ale ţării au un număr important de localităţi care ar avea motive suficiente pentru a se considera oraşe. După părerea noastră, este încă o dovadă a faptului că, în lipsă de inspiraţie, cei care sunt la partidul de guvernământ au promovat un asemenea proiect de lege, tocmai pentru a încerca să atragă atenţia asupra ofertei lor electorale la apropiata confruntare din iunie şi, respectiv, noiembrie anul curent. Din acest punct de vedere, dezavuăm această formulă şi considerăm că Guvernul ar fi trebuit să-şi onoreze obligaţia asumată prin programul guvernamental, respectiv de a revizui Legea de organizare administrativ-teritorială a ţării şi să decidă, pe cale de consecinţă, pentru declararea statutului nou, rezultat ca urmare a evoluţiei social-economice a unor localităţi ale ţării.
|