Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 mai 2001
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 mai 2001 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 2 mai 2001
![]() |
40. | Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/2000 privind plata cu prioritate a obligaţiilor către regiile autonome şi societăţile /companiile naţionale beneficiare de împrumuturi externe contractate direct de stat sau cu garanţia statului (amânarea votului final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 14/2000 |
|||||
| ................................................ |
|
La pct.45: Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/2000 privind plata cu prioritate a obligaţiilor către regiile autonome şi societăţile/companiile naţionale beneficiare de împrumuturi externe contractate direct de stat sau cu garanţia statului. Suntem în procedură obişnuită. Rog reprezentantul Guvernului să susţină acest proiect. |
|
Doamna Maria Manolescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. La data promovării Ordonanţei Guvernului nr. 23/2000, mai multe regii autonome, societăţi şi companii naţionale erau în imposibilitatea de a respecta condiţiile impuse de organismele financiare creditoare, situaţie care putea conduce la încetarea finanţării programelor care aveau ca sursă principală împrumuturile angajate sau garantate de statul român. Această situaţie a fost creată de incapacitatea unor beneficiari de servicii, în principal instituţiile publice centrale şi de subordonare locală de a-şi plăti la timp datoriile către regiile autonome, companiile şi societăţile naţionale prin care se derulau aceste programe. În vederea continuării implementării programelor finanţate din credite externe, a fost necesară promovarea ordonanţei Guvernului, prin care au fost stabilite măsuri privind plata cu prioritate a obligaţiilor restante către beneficiarii acestor împrumuturi contractate direct de stat sau cu garanţia statului. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc. Comisia pentru buget are cuvântul. |
|
În urma examinării Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 23/2000 privind plata cu prioritate a obligaţiilor către regiile autonome şi societăţile companiile naţionale beneficiare de împrumuturi externe contractate direct de stat sau cu garanţia statului, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci propune ca acesta să fie supus spre dezbatere şi adoptare cu amendamentele prezentate în raport. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc. Dacă doreşte cineva să participe la dezbateri generale? Nu. Trecem la dezbaterea pe articole. Urmăriţi, vă rog, în paralel proiectul de lege şi raportul. La titlul proiectului de lege nu sunt observaţii. Dacă dumneavoastră aveţi? Votat în unanimitate. La cuprinsul articolului unic din lege, dacă aveţi observaţii? Nu. Votat în unanimitate. La titlul ordonanţei de urgenţă, vă rog să urmăriţi pct.1 din raport, amendamentul nr.1. Dacă sunteţi de acord cu acest amendament? Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri, dacă sunt? Votat în unanimitate. La cuprinsul art.1, urmăriţi amendamentul nr.2 al comisiei. Dacă dumneavoastră aveţi observaţii la acest amendament? Nu aveţi. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotriva amendamentului nr.2? Abţineri? Votat în unanimitate amendamentul nr.2, deci noul cuprins al art.1. La art.2, vă rog să urmăriţi amendamentul nr.3 de la pag.2. Dacă aveţi observaţii? Nu aveţi. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotriva amendamentului? Abţineri? Votat în unanimitate. La art.3, urmăriţi, vă rog, în pag.2 din raport amendamentul nr.4. Dacă aveţi observaţii la acest amendament? Nu aveţi. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Votat în unanimitate amendamentul nr.4, deci noul text al art.3. Art.4. Urmăriţi, vă rog, raportul la pag.3, amendamentul nr.5. Dacă aveţi observaţii? Nu aveţi. Cine este pentru acest amendament? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă? Abţineri? Votat în unanimitate amendamentul nr.5, deci noul cuprins al art.4. La art.5, vă rog să urmăriţi pct.6. În primul rând, la art.5, comisia nu are amendamente. Dacă dumneavoastră aveţi? Nu aveţi. Votat în unanimitate. Pct.6 din raport se referă la un amendament care doreşte introducerea unui articol nou art.6. Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Cine este pentru amendamentul nr.6, care cuprinde un nou articol? Întâmplător, tot 6. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Voturi împotrivă, dacă sunt? Abţineri? Votat în unanimitate. În consecinţă, vom supune acest proiect de lege votului final de mâine. |


