Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 iunie 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.103/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 iunie 2022

40. Aprobarea sistării dezbaterilor şi încheierii programului de lucru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Având în vedere că am epuizat dezbaterile pe priorităţile stabilite pentru acest final de sesiune parlamentară, vă rog să supuneţi votului sistarea dezbaterilor pe ceea ce înseamnă ordinea de zi de astăzi, iar la ora 14.10 să înceapă sesiunea de vot final.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Cu o singură menţiune, cei de la stafful tehnic au nevoie de puţin mai mult; 14.15 - sesiune de vot final.

Vă rog, vot pentru sistarea dezbaterilor şi oprirea programului de lucru.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Cu 181 de voturi pentru, 20 contra, 4 abţineri, închidem şedinţa.

Ne vedem la ora 14.15, pentru sesiunea de vot final.