Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 octombrie 2008

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.94/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 7 octombrie 2008

42. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea articolului 87 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale (rămasă pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 195/2008

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Pct.98. Propunerea legislativă pentru modificarea art.87 din Legea nr.19/2000 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Legea are caracter ordinar; aviz - Consiliul Legislativ.

Raport de respingere din partea Comisiei pentru muncă şi protecţie socială, respinsă şi de Senat; Cameră decizională.

Iniţiatorul? Nu.

Comisia? Menţine punctul de vedere.

Dezbateri generale? Nu sunt.

Proiectul rămâne la vot final.

Vă rog, domnule Moisoiu, pe procedură.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Moisoiu:

Vă mulţumesc.

Domnule preşedinte, nu vreau să abuzez de bunătatea dumneavoastră, dar adineauri spuneam, când am mai fost la microfon, că mergeţi foarte rapid, motiv pentru care, efectiv, - şi-mi cer scuze -, n-am putut să urmăresc - şi am şi pierdut - o iniţiativă parlamentară care a fost sau este la pct.89 şi pe care dumneavoastră aţi luat-o repede, încât nici nu am avut timp să o urmăresc.

Spun încă o dată: vă rog frumos să aveţi amabilitatea să punem din nou în discuţie, pentru câteva cuvinte, această iniţiativă parlamentară, care este deosebit de importantă. Şi anume, este vorba de calitatea de refugiat, pe care o are sau nu o are un copil care s-a născut în perioada de refugiu. Şi asta, în înţelepciunea sa, şi Senatul şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi au stabilit că da, o are. Este calitate care trebuie atribuită acestor persoane. Nu înţeleg de ce trebuie ca aceşti oameni să-şi câştige nişte drepturi, să li se acorde calitatea de refugiat prin justiţie, şi nu prin lege - şi noi suntem făcătorii de lege care avem datoria ca primii să fim de acord ca aceasta să fie legiferată.

De aceea, domnule preşedinte, încă o dată, şi stimaţi colegi, şi pe dumneavoastră vă rog, haideţi să o mai vedem încă o dată, să o discutăm şi la comisie, dacă este cazul, pentru ca să nu o punem în vot, pentru că, oricum, este o propunere, este o lege ordinară, dar, oricum ar fi, trebuie să treacă.

Subliniez faptul că sentinţele câtorva tribunale judeţene, sentinţele unor curţi de apel şi sentinţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost anexate expunerii de motive a acestei iniţiative parlamentare.

Vă mulţumesc şi-mi cer scuze pentru solicitarea pe care am făcut-o. Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Procedural nu ne putem, însă, întoarce la un proiect de lege deja dezbătut.

La votul final, dacă propunerea de respingere nu va fi însuşită, reluăm proiectul în discuţie.