Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 septembrie 2001

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 septembrie 2001

43. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea Legii nr. 121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului Pompierilor Militari (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 106/1999

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

................................................

Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.121/1996 privind organizarea şi funcţionarea Corpului pompierilor militari.

Din partea iniţiatorului dacă doreşte cineva.

Domnul Pavel Abraham:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr.121 privind organizarea şi funcţionarea Corpului pompierilor militari iniţiat de Ministerul de Interne cuprinde prevederi menite să asigure transformarea Corpului pompierilor dintr-o instituţie bazată pe principii militare, într-o instituţie preponderent civilă şi profesionalizată.

Modificările propuse vizează:

- încadrarea posturilor de militari în termen din marile unităţi şi unităţile de pompieri, care în prezent reprezintă două treimi din efective, cu pompieri profesionişti, militari angajaţi pe bază de contract şi salariaţi civili, care vor îndeplini funcţii operative în gărzile de intervenţie şi vor executa serviciul în ture;

- obligaţia comandanţilor brigăzilor şi grupurilor de pompieri militari de a prezenta periodic şi ori de câte ori este necesar prefecţilor consiliilor judeţene sau Consiliului general al Municipiului Bucureşti informări privind activitatea de apărare împotriva incendiilor din zonele de competenţă şi propuneri de măsuri pentru îmbunătăţirea acesteia;

- crearea posibilităţii sprijinirii logistice a brigăzilor, grupurilor de pompieri de către consiliile locale, judeţene, Consiliul general al Municipiului Bucureşti prin transferul fără plată a autospecialelor şi mijloacelor specifice achiziţionate din bugetele proprii, în scopul îndeplinirii activităţii de apărare împotriva incendiilor şi satisfacerii cerinţelor colectivităţilor locale.

Având în vedere toate aceste argumente, vă rugăm să aprobaţi proiectul în forma prezentată.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Comisia a făcut nişte propuneri de modificare. Sunteţi de acord cu ele?

Domnul Pavel Abraham:

Da.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Bine. Mulţumesc.

Din partea comisiilor.

Domnul Dorel Bahrin:

Domnule preşedinte,

Comisia propune să se supună spre dezbatere şi adoptare în plenul Camerei acest proiect în forma propusă prin raportul iniţial nr.129 din 7.III.2001, cu respectarea prevederilor legale.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Titlul legii. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

La art.I sunt mai multe puncte, sunt cinci puncte şi sunt nişte propuneri de modificare din partea comisiei.

La pct.1, vă rog să observaţi de asemenea pct.1 din raportul comisiei. Dacă sunt obiecţii la propunerea de modificare şi la text. Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Pct.2. La pag.2 a raportului, pct.2 chiar există o propunere de modificare. Sunt obiecţii? Nu sunt obiecţii. Adoptat.

Pct.3. Obiecţii? Nu sunt.

Pct.4. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Pct.5. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.I în integralitate. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.II. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.III. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Urmează ca proiectul să fie supus în integralitatea sa votului într-o şedinţă specială de vot.