Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 aprilie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.50/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 aprilie 2013

43. Propunerea legislativă privind Legea Arhivelor Publice (Pl 643/2003). (retrimisă comisiei)
 
consulta fisa PL nr. 643/2003

 

Domnul Miron Tudor Mitrea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

77. Propunerea legislativă privind Legea Arhivelor Publice.

Raport de respingere.

Există intervenţie.

Domnul deputat Márton Árpád. Domnule deputat, aveţi microfonul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule vicepreşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Art.68 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, alin.(1) şi (2) zic astfel: "În cazul în care o comisie are spre examinare în fond mai multe iniţiative legislative care au acelaşi obiect de reglementare, se întocmeşte un singur raport.

Alin.(2) - Prima iniţiativă legislativă va fi reţinută de comisie ca proiect de bază pentru care se face propunere de aprobare, iar pentru celelalte iniţiative legislative se face propunere de respingere, urmând ca prevederile pe care acestea le conţin să fie considerate amendamente la proiectul propus spre aprobare."

Dacă proiectul iniţial rămas pentru votul de respingere la votul final anterior, la care şi eu am fost iniţiator, şi-a propus doar anumite modificări la legea arhivelor, aici este vorba de un proiect de lege al arhivelor naţionale, întreg.

Comisia de cultură a decis să respingă acest proiect de lege şi a reţinut, totodată, un alt proiect de lege întreg depus, care a venit ulterior în comisie, fără să fi dezbătut concomitent cele două legi şi să fi aplicat art.68.

Drept pentru care, fără a interveni pe fond şi a argumenta, vă solicit retrimiterea la comisie a acestei legi, să se facă pentru cele două legi un raport comun.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Supun votului Camerei cererea domnului deputat de a fi retrimis pentru două săptămâni raportul la comisie.

Vă rog, votaţi.

Video in format Flash/IOS

149 de voturi pentru, 3 voturi împotrivă, o abţinere, propunerea legislativă Pl-x 643/2003 este retrimisă la comisie pentru două săptămâni.