Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 aprilie 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.77/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 29 aprilie 2015

43. Prezentarea cererii ministrului justiţiei, însoţită de solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a domnului deputat Ion Ochi, formulată în Dosarul nr.13/P/2012 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov.
Prezentarea Raportului Comisiei juridice în legătură cu cererea.
Dezbaterea Proiectului de Hotărâre a Camerei Deputaţilor privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a unui deputat (PHCD 43 /2015) (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PHC nr. 43/2015

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Conform programului stabilit, stimaţi colegi, începem acum dezbaterea punctului 7 al ordinii de zi, cu cererea ministrului justiţiei nr. 2/34.074/21.04.2015, însoţită de solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a domnului deputat Ion Ochi, formulată în Dosarul nr. 13/P/2012 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov.

Raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, însoţit de proiectul de hotărâre al Camerei Deputaţilor.

Biroul permanent şi Comitetul liderilor grupurilor permanente propun următoarea procedură de desfăşurare a lucrărilor:

citirea cererii ministrului justiţiei; prezentarea raportului Comisiei juridice şi a Proiectului de Hotărâre a Camerei Deputaţilor; prezentarea de către domnul deputat Ion Ochi a punctului dumnealui de vedere referitor la cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive; dezbateri asupra cererii de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive; constituirea comisiei de numărare şi validare a voturilor şi, în final, votul secret cu bile asupra Proiectului de Hotărâre privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive, precum şi constatarea şi prezentarea rezultatului votului.

Dacă sunt observaţii asupra acestor propuneri?

Dacă nu sunt observaţii, vă rog să pregătiţi cartelele de vot şi supun votului dumneavoastră aceste propuneri.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

Cu 151 de voturi pentru şi un vot împotrivă, procedura a fost acceptată.

Intrăm în desfăşurarea procedurii pe care tocmai am acceptat-o şi dau cuvântul domnului deputat Vasile Varga, din partea Comisiei juridice, pentru a citi cererea ministrului justiţiei şi apoi pentru a prezenta raportul Comisiei juridice şi proiectul de hotărâre.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Varga:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

O să încep cu cererea adresată de ministrul justiţiei, Robert Cazanciuc, către preşedintele Camerei Valeriu Zgonea.

Solicitare de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive privind domnul deputat Ion Ochi.

Vă adresăm rugămintea de a analiza şi a soluţiona conform procedurii şi dispoziţiilor legale în vigoare prezenta cerere de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive privind pe domnul deputat Ion Ochi.

Prezenta solicitare este formulată ca urmare a cererii transmise ministrului justiţiei de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formulată în Dosarul nr. 13/P/2012 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov.

Ataşăm documentaţia pusă la dispoziţie de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv referatul cu propunerea de solicitare a încuviinţării reţinerii şi arestării preventive, întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, precum şi 10 volume reprezentând copii ale materialului probator.

Biroul permanent a analizat în şedinţa din 22 aprilie 2015 scrisoarea ministrului Robert Cazanciuc referitoare la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov privind cererea de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a domnului Ion Ochi, deputat în Camera Deputaţilor.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a înaintat ministrului justiţiei referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov, întocmit la data de 20.04.2015, Dosarul nr. 13/P/2012 privind deputatul Ion Ochi, deputat în Parlamentul României, cercetat în calitate de inculpat pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, luare de mită prevăzută la art. 289 Cod penal raportat la art. 6 şi 7.

În conformitate cu prevederile art. 72 din Constituţia României, Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, se solicită Camerei Deputaţilor încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a domnului deputat Ion Ochi, inculpat în Dosarul penal nr. 13/P/2012.

Prin rezoluţia din 22.10.2012 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de Ion Ochi şi Nica Cristian Dorin, administratorul Conforest S.A. Braşov.

Prin rezoluţia dată la 31.01.2014 s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală a învinuitului Ion Ochi pentru comiterea infracţiunii de folosire în orice mod de informaţii care nu sunt date publicităţii, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul bani, bunuri sau foloase, nefiind întrunite elementele constitutive ale acestora sub aspectul laturii obiective, obţinerea de foloase necuvenite.

Prin aceeaşi rezoluţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numitul Ion Ochi pentru comiterea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, instigare la fals intelectual, întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestora în plan obiectiv.

Prin ordonanţa procurorului şef de secţie din 14.01.2015 s-a dispus infirmarea rezoluţiei din data de 31 ianuarie 2014, considerându-se că procurorul de caz a dispus soluţionarea cererii de scoatere de sub urmărire penală în mod greşit şi redeschiderea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, fals intelectual, folosirea în orice mod de informaţii care nu sunt date publicităţii în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul bani, bunuri, ori alte foloase necuvenite.

În temeiul art. 72, ministrul justiţiei, Robert-Marius Cazanciuc, conform Constituţiei şi a Regulamentului Camerei Deputaţilor, a înaintat preşedintelui Camerei Deputaţilor solicitarea referitoare la cererea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive.

Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au analizat solicitarea Biroului permanent privind cererea ministrului justiţiei de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului Ion Ochi, cu Dosarul nr. 13/P/2012 în şedinţa din 27 aprilie.

Membrii Comisiei juridice au hotărât, în temeiul prevederilor art. 53 din Regulament, ca lucrările comisiei să fie secrete.

Deputatul Ion Ochi a participat la şedinţa Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi a prezentat punctul său de vedere cu privire la solicitarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov.

În urma numărării voturilor valabil exprimate, preşedintele Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi a prezentat rezultatul votului: 13 voturi pentru încuviinţarea reţinerii, 5 voturi împotriva reţinerii domnului deputat Ion Ochi, 4 abţineri şi un vot anulat.

13 voturi pentru încuviinţarea arestării preventive, 4 voturi împotriva arestării preventive, 5 abţineri şi un vot anulat.

Membrii Comisiei juridice constată că a fost întrunit numărul necesar de voturi prevăzut de Regulamentul Camerei pentru adoptarea unei hotărâri privind aprobarea cererii ministrului justiţiei şi, de asemenea, au hotărât să înainteze Biroului permanent al Camerei raportul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, însoţit de proiectul de hotărâre.

"Camera Deputaţilor - Proiect de Hotărâre privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a unui deputat

Camera Deputaţilor adoptă prezenta hotărâre.

Art. unic - Camera Deputaţilor încuviinţează reţinerea şi arestarea preventivă a deputatului Ion Ochi în Dosarul nr. 13/P/2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov.

Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 29 aprilie 2015, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţie."

Semnează preşedintele Camerei,

Pentru Preşedinte/ Florin Iordache

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Îl invit pe domnul deputat Ion Ochi pentru a-şi prezenta punctul de vedere. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Ochi:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Nu credeam vreodată să ajung să fiu un obiect de spectacol mediatic. E trist să ajungi în faţa Parlamentului, să fii nevoit să te dezvinovăţeşti atunci când eşti nevinovat.

Cum am ajuns în această situaţie?

Am fost vicepreşedinte al Consiliului judeţean Braşov în perioada 2009-2012 şi în această calitate am propus şi am susţinut reabilitarea unui drum judeţean care făcea legătura între două drumuri naţionale. Era un tronson de 4 kilometri care făcea parte dintr-un traseu mai lung pe care participanţii la trafic îl considerau o rută ocolitoare, în mare, a municipiului Braşov. Era un drum judeţean care aparţinea patrimoniului public al judeţului Braşov. Despre asta este vorba.

Tot traseul era reabilitat, cu excepţia unui tronson de 4 kilometri, care nu mai fusese reabilitat de peste 30 de ani. Se circula în condiţii dificile şi oamenii reclamau că le sunt afectate casele.

Toţi din Consiliul judeţean cunoşteam acest lucru. Când am propus reabilitarea şi am susţinut reabilitarea acestui drum am avut în vedere siguranţa traficului, a cetăţenilor şi protejarea bunurilor lor. Au existat suspiciuni cu privire la atribuirea contractului de achiziţie publică, suspiciuni care au făcut obiectul unui dosar penal în 2012- 2014.

În ianuarie 2014, DNA-ul, Serviciul Teritorial Braşov, a dat în acest dosar o soluţie de scoatere de sub urmărire penală, iar pentru fapta de abuz în serviciu a dispus neînceperea urmăririi penale în ce priveşte persoana mea.

Acelaşi dosar s-a redeschis în 2015, în ianuarie 2015, pentru aceleaşi fapte presupuse a fi săvârşite de mine în 2011-2012, adică abuz în serviciu, şi s-a extins şi pe dare de mită.

E vorba de aceleaşi fapte pe care le-am făcut atunci, care fuseseră odată soluţionate, dar acum este o altă interpretare.

Acum, DNA "Solicită încuviinţarea cererii de reţinere şi arestare preventivă a mea, motivând că lăsarea mea în libertate ar putea influenţa negativ activitatea de urmărire penală, existând riscul real al influenţării martorilor, suspecţilor sau coinculpaţilor, având în vedere calitatea mea de parlamentar şi membru al unui partid politic aflat la guvernare". Am citat din referat.

Or, doamnelor şi domnilor, calitatea de parlamentar nu reprezintă un argument serios şi suficient pentru privarea de libertate a unei persoane. Aceasta ar însemna, prin reducerea la absurd, că orice parlamentar, membru al unui partid aflat la guvernare şi care este supus urmăririi penale ar trebui arestat preventiv.

În mod evident, această concluzie este discriminatorie şi contrară principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii. O asemenea motivare nu poate justifica în mod rezonabil propunerea DNA de arestare preventivă, ea neconstituind o motivare efectivă şi suficientă a raţiunilor care impun necesitatea dispunerii celei mai grave dintre măsurile preventive: arestarea.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Sunt aceleaşi fapte pentru care DNA a dispus neînceperea urmării penale. Nu s-au schimbat nici faptele şi nici statutul meu. Eram deputat şi în 2013, când se făceau cercetări în dosar, şi în 2014, când s-a dat soluţia.

Dacă atunci nu am influenţat martori, nu am distrus probe, nu am zădărnicit acţiunile DNA-ului în ce priveşte urmărirea penală, nu constituiam pericol pentru ordinea publică, nu am nesocotit hotărâri ale instanţelor judecătoreşti, nu am mai săvârşit alte fapte de natură penală. Mă întreb, oare, ce s-a schimbat acum?

Dacă atunci mi s-a dat scoatere şi neîncepere a urmăririi penale, ce s-a schimbat acum de sunt bun de legat?

Pe tot parcursul mandatului meu de vicepreşedinte al Consiliului judeţean am fost dominat de sentimentul bunei-credinţe şi al onestităţii. Mi-am făcut datoria potrivit atribuţiilor şi competenţelor pe care le aveam. Am respectat legile, am respectat instituţiile, am respectat oamenii.

Am considerat că ce e bine pentru toţi, e bine pentru fiecare.

În pofida dificultăţilor pe care le-am avut în viaţa mea am rămas un om cinstit, un om onest.

Eu nu doresc nimănui dificultăţi chinuitoare şi tulburări chinuitoare. Am toată deschiderea faţă de justiţie şi fac tot ce pot pentru aflarea adevărului. Asta am făcut şi în cazul cercetării anterioare. Nu consider că este un gest de curaj să mergi în faţa instanţei, este un gest de normalitate, însă, ca parlamentar, când se pune problema restrângerii libertăţii unui om, nu voi fi niciodată de acord ca în România excepţia să devină regulă.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da, şi eu vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare.

Supun dezbaterii dumneavoastră proiectul de hotărâre. Dacă la titlu hotărârii sunt observaţii? Nu sunt.

La preambul sunt observaţii? Nu sunt.

Dacă la articolul unic sunt observaţii? Nu sunt observaţii.

Dezbaterea s-a încheiat.

Rog liderii de grup să facă propuneri pentru Comisia de numărare.

Începem cu Grupul PSD.

Domnul Marian Neacşu - propunere.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Neacşu:

Da, mulţumesc.

Deja, tradiţional - Cătălin Rădulescu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Grupul PNL, domnul Orban.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ludovic Orban:

Grupul PNL îl are ca reprezentant pe domnul deputat Iulian Vladu care s-a oferit voluntar.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

... de la Dâmboviţa, da.

Grupul UDMR, domnul Máté András, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Máté András-Levente:

Domnule preşedinte, îl propunem pe domnul deputat Bónis István.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Minorităţile? Domnul Zisopol, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dragoş Gabriel Zisopol:

Domnul deputat Amet Varol, din partea Grupului parlamentar al minorităţilor naţionale.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Grupul PC-PLR?

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Moldovan:

Din partea Grupului parlamentar PC-PLR, domnul deputat Galan Constantin.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi ultimul, vă rog, domnul Burlacu - propuneri?

Video in format Flash/IOS

Domnul Ştefan Burlacu:

Din partea Grupului Democrat şi Popular, doamna Liliana Mincă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Supun votului dumneavoastră componenţa comisiei, aşa cum a fost enunţată.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

Cu 196 de voturi pentru şi un vot împotrivă, componenţa comisiei de numărare a fost acceptată.

Vă propun, stimaţi colegi, o pauză de cinci minute până începe votul final.

 

După pauză