|
Propunerea legislativă privind Programul naţional "Un laptop pentru fiecare elev şi pentru fiecare cadru didactic din România". Îmi cer scuze, revenim atunci şi la pct.41, după aceea, şi terminăm cu asta şi cu pct. 41. Pct.43, iniţiatorul. Domnule deputat Ghişe, scurt, vă rog frumos, să apucăm şi 41. Deci, 42 rămâne la vot final. Îmi cer scuze că am sărit 41, şi am să revin acolo. Îmi cer scuze.
|
|
Domnul Varujan Pambuccian: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Chestiunea este şi foarte simplă şi foarte complicată în acelaşi timp. Este foarte simplă pentru că vorbim de accesul elevilor la tehnologia informaţiei, şi lucrul acesta este un lucru bun. Este foarte complicată pentru că vorbim despre un acces făcut într-un mod cel puţin ciudat. Şi am să vă spun de ce cel puţin ciudat. Există aici câteva confuzii care sunt create ab initio de cei care au produs acest dispozitiv. În primul rând, vreau să vă spun că vorbim despre achiziţionarea unui dispozitiv, şi vă rog să fiţi foarte atenţi, pentru că ceea ce vă spun acum presupune o clară responsabilitate a fiecăruia dintre noi. Vorbim de achiziţionarea unui dispozitiv din sursă unică. Vorbim de achiziţionarea unui dispozitiv targhetat în mod evident prin proiectul acesta. Este vorba de un program făcut de Massachussets Institute of Tehnology, promovat de către fostul ambasador S.U.A. la Naţiunile Unite, domnul Negropontes, prin intermediul Naţiunilor Unite. Iniţial, pentru ţările sărace s-a spus, iniţial trebuia să coste 100 de dolari, acum costă 150 de dolari, s-au făcut 1.000 de bucăţi din el. În momentul în care chiar se vor fabrica, dacă se vor fabrica, pentru că majoritatea ţărilor care se arătaseră interesate, cu populaţii mari, s-au retras: India, China s-au retras din intenţia de a achiziţiona acest dispozitiv, Dispozitivul a fost denumit laptop, nefiind un laptop şi creându-se confuzia, prin asocierea cu laptopul, aşa cum îl ştim cu toţii, este o jucărie, dispozitivul a fost publicitat ca fiind 100 de dolari, el fiind astăzi evaluat de către producător la 150 şi, repet, mâine nu ştim la cât va fi evaluat, în condiţiile în care lucrurile puteau să fie rezolvate foarte simplu, pe un proiect care s-a început în perioada guvernării P.S.D., şi domnul Mihai Tănăsescu ştie bine că n-am avut bani la buget atunci, să-l facem aşa cum trebuia făcut. Acum sunt şi banii. Un proiect care nu afecta piaţa liberă, pentru că se vorbea de oferirea unui vaucer, şi care este în vigoare şi acum. Şi acum îl avem în derulare, în continuare, îl putem extinde pe acela. Se vorbea de un vaucer valoric care să poată să fie transformat într-un calculator pe piaţa liberă, deci nu pe o sursă unică, şi pe un calculator care are legătură cu lumea reală, în care va trăi elevul care lucrează cu el. Pentru că aici vorbim de un dispozitiv care, în afară de accsul la internet, pe care-l permite, nu are nici o legătură cu dispozitivele pe care le întâlnim în lumea reală. Este ca şi cum l-aş învăţa pe un elev, în loc să-l învăţ matematica de clasele I-VIII, l-aş învăţa numai cele patru operaţii încontinuu, timp de opt ani. Ceea ce vreau să vă spun este că cel puţin eu personal, comisia noastră a dat aviz negativ, Comisia de IT şi comunicaţii, nu voi vota niciodată, câtă vreme voi fi în Parlament, nici o achiziţie pe care România să o facă din sursă unică, lăsând dincolo de orice discuţie toate celelalte aspecte pe care vi le-am prezentat. Vă mulţumesc.
|