Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 iunie 2003
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.73/2003
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 iunie 2003 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 iunie 2003
![]() |
48. | Dezbaterea Propunerii legislative pentru eliminarea art. 70 (2), lit. (h) din Codul Muncii (amânarea votului final). | ![]() |
||
consulta fisa PL nr. 210/2003 |
|||||
| ................................................ |
|
La pct. 76 din ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru eliminarea art.70 alin.2 lit.h din Codul muncii. Doamnă preşedintă, aveţi cuvântul, să vă motivaţi propunerea de respingere. |
|
Comisia pentru muncă şi protecţie socială propune plenului respingerea propunerii legislative, întrucât textele din cuprinsul celor două articole se referă la dispoziţii diferite, care se raportează la situaţii diferite. Dacă dispoziţia propusă a fi eliminată stabileşte o anumită menţionare obligatorie în proiectul de concediere colectivă, prevederea de la art. 71 alin. 1 stabileşte tocmai durata termenului în care sindicatul poate face propuneri şi momentul de la care începe să curgă, completându-se logic cu cea dintâi. Este a treia propunere de modificare a art. 71, făcută de colegii de la PRM. |
|
Dacă sunt alte intervenţii? Domnule Ionescu, dumneavoastră sunteţi iniţiatorul? Poftiţi. |
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Eu am propus eliminarea lit. h) de la art. 70 alin.2, deoarece este stipulat termenul înăuntrul căruia sindicatul sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor pot face propuneri pentru concedierea sau diminuarea numărului salariaţilor. Or, acest lucru este în plus, deoarece la art. 71 alin.1 este specificat foarte clar: "Sindicatul sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor pot propune angajatorului măsuri în vederea - iarăşi, "pot propune", în loc de "vor propune", aşa cum am argumentat anterior - "măsuri în vederea evitării concedierilor (...) într-un termen de 20 de zile calendaristice". Este stipulat foarte clar. Deci, ori dispare lit. h), ori facem o simbioză între art. 71 alin.1 şi lit. h). Dar, în nici un caz, acesta nu poate să rămână, pentru că este în plus, şi acest lucru este explicitat foarte bine aici. Or, noi ştim foarte bine că un sistem logic este unul singur, nu fiecare, care vine la microfon, are logica lui. Vă mulţumesc. |
|
Dacă mai doreşte cineva să intervină? Nu. Vom supune propunerea de respingere votului final în ziua destinată acestui scop. |


