Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 iulie 1998 (sesiune extraordinară)

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 6 iulie 1998 (sesiune extraordinară)

5. Dezbaterea proiectului de Lege privind regimul concesiunilor (Amânarea votului final.)
 
consulta fisa PL nr. 36/1998

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

................................................

Intrăm în ordinea de zi şi continuăm partea de dezbatere a iniţiativelor legislative şi a rapoartelor de mediere.

Proiectul de Lege privind regimul concesiunilor. Invit iniţiatorul şi comisiile sesizate în fond să ia loc în lojele rezervate.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul? Iniţiatorul susţine proiectul de lege aşa cum a fost trecut prin comisii.

Din partea comisiilor, dacă doreşte cineva să ia cuvântul? Domnul deputat Iuliu Vida, preşedintele Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare. Aveţi cuvântul.

Domnul Iuliu Vida:

Domnule preşedinte,

În baza hotărârii plenului Camerei Deputaţilor, au fost sesizate în fond, pentru a acorda aviz acestui proiect de lege, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. Totodată, la acordarea avizului s-a ţinut cont de avizele primite de la Consiliul Legislativ, de la Comisia pentru industrie şi servicii şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic.

În urma dezbaterii proiectului de lege, au fost însuşite şi acceptate 40 de amendamente şi au fost respinse 26. Propunem spre dezbatere acest proiect de lege, avându-se în vedere amendamentele însuşite de către cele două comisii.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Doamna deputată Hildegard Puwak.

Doamna Hildegard Puwak:

Domnule preşedinte,

Domnule secretar de stat,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

Discutăm astăzi în sesiune extraordinară un proiect de lege care reglementează regimul concesiunilor în domeniul proprietăţii statului, dezbaterea căruia motivează, de altfel, convocarea noastră în această sesiune extraordinară. Trebuie să spunem de la bun început că apreciem importanţa proiectului de lege, care întregeşte mecanismul reformei economice prin diversificarea mecanismelor de gestiune a proprietăţii statului, în vederea punerii în valoare a tuturor categoriilor de bunuri, servicii şi activităţi în domeniul public sau privat al statului, al unităţilor administrativ-teritoriale, al instituţiilor aflate sub autoritatea acestora.

În acelaşi timp, doresc să menţionez faptul că această problemă privind regimul concesiunilor putea fi reglementată încă din anul 1997, dacă se dădea curs iniţiativei legislative a PDSR, depusă la Camera Deputaţilor în luna septembrie 1997, avizată favorabil de Consiliul Legislativ, existând şi posibilitatea corelării cu proiectul de Lege, înaintat de Guvern, privind dreptul de proprietate publică şi regimul juridic al acesteia.

În acelaşi cadru, trebuie să menţionez faptul că în cadrul iniţiativei PDSR, Consilul Legislativ, căruia i-a fost transmisă în septembrie 1997, şi-a încălcat obligaţia de a da răspuns în termen de 30 de zile, acesta fiind dat de abia după 3 luni, dând astfel timp Guvernului să redacteze şi să transmită Parlamentului proiectul său, la sfârşitul lunii ianuarie 1998.

Cele două proiecte au ajuns astfel să propună aceleaşi soluţii privind procedurile şi soluţiile concesionării, de natură să optimizeze gestionarea serviciului public, a activităţii sau a bunului exploatat, permiţând intervenţia unui agent privat, care să aducă cu sine tehnologia şi know-how-ul necesar.

PDSR va susţine soluţiile înscrise în raportul pe care îl avem în faţă, întrucât forma actuală a proiectului de lege preia soluţiile propuse prin iniţiativa sa legislativă, printre care: respectarea dispoziţiilor constituţionale în acest domeniu; alinierea regimului concesiunilor din România la practica europeană şi internaţională; optimizarea administrării tehnice şi economice a bunurilor şi serviciilor publice.

Închei prin a-mi exprima credinţa că Executivul îşi va însuşi propunerile comisiilor permanente ale Parlamentului, care au urmărit în principal protejarea intereselor naţionale în domeniul proprietăţii statului, în paralel cu eficientizarea actului administrativ, prin iniţiativa concesionarului privat. Grupul parlamentar al PDSR va vota acest proiect în măsura în care plenul Camerei îşi va însuşi amendamentele din raportul comisiei.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Dacă mai doreşte cineva să ia cuvântul în cadrul dezbaterilor generale? Domnul deputat Dumitru Sandu, din partea Grupului PD. Vă rog.

Domnul Dumitru Sandu:

Domnule preşedinte,

Aş avea de pus o întrebare: faţă de faptul că în prezenta lege este prevăzută posibilitatea concesionării zăcămintelor de substanţe minerale, cum explică iniţiatorul că termenul de concesionare prevăzut în prezenta lege este de 49 de ani, pentru toate bunurile prevăzute în art. 2? În timp ce în Legea petrolului este prevăzut că durata concesionării nu poate fi mai mare de 30 de ani. Deci, aceste termene intră în contradicţie.

Legea intră în contradicţie nu numai cu această prevedere a Legii petrolului, ci şi cu alte prevederi în legătură cu modul de concesionare, modul de publicitate, modul de încheiere a contractului. Aşadar, sunt contradicţii flagrante între Legea petrolului şi Legea concesionării; la fel, şi cu Legea minelor. Cum explică aceste contradicţii iniţiatorul?

Mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Mai sunt alte intervenţii în cadrul dezbaterilor generale? Domnul deputat Raduli, de la Uniunea Democrată a Maghiarilor din România. Vă rog!

Rog iniţiatorul şi comisia să se pregătească să răspundă la întrebările care se pun aici.

Domnul Kalman Raduli Robert:

Domnule preşedinte,

Am dorit să iau cuvântul chiar înaintea reprezentatului Guvernului pentru că vreau să propun, încă de la dezbaterile generale, clarificarea unui aspect important, şi anume cel referitor la obiectul acestei legi. Aşa cum se poate observa însăşi din expunerea de motive cu care Guvernul a înaintat Camerei Deputaţilor acest proiect de lege, dânşii spun că: "Pentru exploatarea eficientă a bunurilor care fac obiectul proprietăţii publice şi în vederea punerii în valoare a tuturor categoriilor de bunuri sau drepturi din proprietatea publică a statului, judeţului, oraşului sau comunei, se impune crearea unui cadru legislativ adecvat acestui scop". În conformitate cu dispoziţiile art. 135 al Constituţiei României, bunurile proprietate publică sunt inalienabile şi, în condiţiile legii, pot fi date în administrarea regiilor autonome sau a instituţiilor publice ori pot face obiectul unei concesiuni sau al unei închirieri.

M-aş opri aici cu citatele şi v-aş spune că, deci, obiectivul Guvernului a fost ca această Lege a concesiunilor să reglementeze concesiunea bunurilor proprietate publică (atenţie!) şi a serviciilor publice, nu şi a celor private. Din păcate, în cadrul discuţiilor din cadrul Comisiei economice, pentru privatizare şi reformă, a fost lărgită sfera acestui proiect de lege şi la bunurile proprietate privată care aparţin statului, în opinia mea - şi sper că şi a Guvernului - în mod incorect, astfel denaturându-se întreaga idee a proiectului de lege.

Eu aş susţine, domnule preşedinte, ca, înainte să intrăm în votul pe articole al acestui proiect de lege, Camera Deputaţilor să se pronunţe de principiu asupra faptului: Care va fi obiectul de reglementare al prezentului proiect de lege? Să rămânem, susţin eu la obiectul de reglementare propus de Guvernul României şi să nu îl lărgim şi la proprietatea privată a statului, respectiv a unităţilor administrativ-teritoriale, dat fiind faptul că aceste bunuri, fiind de natură privată, trebuie să aibă regimul juridic general pentru proprietatea privată şi nu un regim juridic special.

Cei care au citit acest proiect de lege cu atenţie pot să observe că este reglementată o procedură deosebit de aspră, de riguroasă şi greoaie pentru concensionarea bunurilor proprietate publică şi a serviciilor publice, ceea ce nu cred că este de dorit şi în situaţia bunurilor private. Drept urmare, domnule preşedinte, eu revin încă o dată, în primul rând, cu o cerere către Guvern, ca să precizeze punctul de vedere al dumnealor cu privire la acest aspect; pe de altă parte, cu solicitarea ca onorata noastră Cameră a Deputaţilor să se pronunţe printr-un vot de principiu asupra subiectului acestei reglementări.

Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Dacă mai sunt alte intervenţii în cadrul dezbaterilor generale? Dumneavoastră doriţi să daţi răspunsul sau aveţi o intervenţie?

Domnul Mihai Grigoriu:

Doresc să intervin din partea Grupului PNŢCD.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă rog.

Domnul Mihai Grigoriu:

Doamnelor şi domnilor colegi,

Prezentul raport la Legea concesiunilor reprezintă, dacă vreţi, efortul comisiei noastre pe mai multe luni de zile. S-a lucrat foarte serios, au fost dezbateri extrem de aplicate şi considerăm că punctul de vedere al comisiei este cel corect.

Raportul, de fapt, a adus unele completări esenţiale şi este bine, din punctul de vedere al comisiei noastre, că s-a lărgit sfera de aplicaţie a legii şi asupra domeniului privat al statului. În esenţă, este o reglementare modernă şi în conformitate cu normele Uniunii Europene.

Deci, vă solicit să votaţi raportul comisiei. Vă mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Dacă mai sunt alte intervenţii în cadrul dezbaterilor generale? Nu mai sunt.

În acest caz, o să îi dau cuvântul iniţiatorului. În primul rând, vă rog să vă prezentaţi în faţa microfonului: numele, ministerul, funcţia. Fac precizarea că domnul ministru Mureşan ar fi vrut să participe la discutarea acestei legi, numai că are un deces în familie.

Domnul Adrian Ciocânea:

Eu sunt Adrian Ciocânea, secretarul de stat de la Consiliul pentru Reformă şi mi s-au pus două întrebări.

Una este legată de includerea în listă a bunurilor proprietate publică, mai precis a zăcămintelor minerale solide sau fluide. Răspunsul este că: 1. la iniţierea legii, nu era pusă pe rol Legea specială a minelor; 2. chiar dacă aceasta există acum, se poate spune că o lege specială derogă de la legea generală. Dumneavoastră puteţi decide.

În ceea ce priveşte precizarea poziţiei Guvernului relativ la faptul că legea priveşte concesiunea bunurilor proprietate publică a statului, aceasta a fost susţinută şi în comisie: că dorim ca acest proiect de lege să se refere la bunurile proprietate publică şi nu publică şi privată.

Acestea sunt cele două răspunsuri care mi-au fost solicitate. Mulţumesc.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Vă mulţumesc, aţi răspuns celor două întrebări.

Îi dau cuvântul domnului deputat Iuliu Vida, preşedintele Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor. Vă rog.

Domnul Iuliu Vida:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Cu privire la obiecţiunile ridicate, doresc să fac următoarele sublinieri: comisia, în urma dezbaterii argumentelor pro şi contra, cu o abţinere, deci cu majoritatea covârşitoare de voturi, a luat această decizie ca sfera concesiunilor să fie extinsă şi asupra proprietăţii private a statului.

Iar cu privire la termenul de concesionare de 49 de ani, este un termen care concordă cu practica şi cu uzanţa internaţională în domeniu. Şi dacă există alte legi speciale care reglementează problema concesiilor în anumite domenii, atunci, conform Constituţiei şi practicii judiciare, are prioritate (deci, se aplică) prevederea din legea specială şi nu cea din legea-cadru.

Vă rog să supuneţi dezbaterii proiectul de lege, cu amendamentele însuşite de către cele două comisii.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Deci, am depăşit partea aceasta a dezbaterilor generale. Trecem la dezbaterea proiectului de lege. Procedural, principiile asupra cărora spunea domnul deputat Raduly să ne pronunţăm înainte de dezbaterea proiectului de lege, deci procedural e o chestiune care nu intră în uzanţele parlamentare. În momentul în care vom ajunge la anumite articole la aceste chestiuni, acolo ne putem spune punctul de vedere.

Titlul legii. Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Titlul Cap.I. Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.1 alin.1 şi 2. Suntem la nr.crt.1 din raport. Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Am votat art.1 în inegralitate, conform nr.crt.1 din raportul comisiei.

Suntem la art.2. La art.2 lit.a), b), c), d) şi e) dacă sunt intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Lit.f), h), i), k), l), m) şi o) sunt în raport la nr.crt.2. Dacă sunt intervenţii la nr.crt.2 din raport? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Lit.g), j), n) şi p) din textul iniţiatorului. Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.2 în ansamblu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.3, nr.crt.3 din raport. Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.4 alin.1, textul iniţiatorului. Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Alin.2, nr.crt.4 din raport. Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.4 în ansamblu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.5 alin.1, nr.crt.5 din raport. Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Alin.2, textul iniţiatorului. Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.5 în ansamblu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Cap.I în ansamblu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Cap.II. Titlul.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.6, textul iniţiatorului.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.7 lit.a), nr.crt.6 din raport. Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Lit.b), c), d), e), f), g) şi h). Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.7 în asamblu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.8, nr.crt.7 din raport.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.9, textul iniţiatorului.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Cap.II, în ansamblu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Titlul Cap.III.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.10, nr.crt.8 din raport.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Titlul Secţiunii I.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.11 alin.1, textul iniţiatorului.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Alin.2 şi 3, nr.crt.9 din raport. Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.11 în ansamblu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.12 alin.1, textul iniţiatorului. Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Alin.2, nr.crt.10 din raport.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Alin.3, textul iniţiatorului.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.12 în ansamblu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Lit.A, "procedura concesionării prin licitaţie".

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.13 lit.a), b), c), d), e) şi f). Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Lit.g), nouă, la nr.crt.11 din raport.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.13 în ansamblu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.14, textul iniţiatorului.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.15 alin.1, la nr.crt.12 din raport. Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Alin.2 şi 3, textul iniţiatorului.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Alin.4, tot la nr.crt.12 din raport. Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.15 în ansamblu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.16 alin.1.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Alin.2 şi 3, nr. crt.13 din raport.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Alin.4, textul iniţiatorului.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.16 în ansamblu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.17 alin.1, textul iniţiatorului.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Alin.2, 3 şi 4, nr.crt.14 din raport.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.17 în ansamblu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.18, textul iniţiatorului.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.19, nr.crt.15 din raport. Se propune eliminarea.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.20, renumerotare, nr.crt.16 din raport.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.21, nr.crt...

Domnule preşedinte al comisiei, aici este o chestiune care este neclară. Sunteţi amabil! La nr.crt.17 din raport, spuneţi aici că art.21 devine art.20 numai pentru alin.1. Şi alin.2? Bine.

Deci, la art.21 vă supun spre aprobare ca alin.1 al lui să devină art.20, numai cu acelaşi conţinut de la alin.1.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Dar, atunci aici, unde e scris art.20, pentru alin.2, alin.2 trebuie să devină art.21. Aici e o greşeală de numerotare.

Din sală:

Art.20 devine art.19.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

La nr.crt. 16, 20 a devenit 19.

Art.21 se sparge în două: un art.20, care este alin.1, nu?

Din sală:

Art.20 are două alineate.

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Atunci, alin.2 al lui 20 este alin.2 al lui 21. Înseamnă că este o greşeală aici, în raport, cum este redactat.

Bun, deci art.21 devine practic 20, asta este.

Vă supun spre aprobare acest lucru.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Deci, nr.crt.17 din raport.

Nr.crt.18 din raport. Intervenţii? Da, domnul deputat Bălăeţ. Aveţi aici? La 18? Da, vă rog. Ne aflăm la nr.crt.18 din raport.

Domnul Dumitru Bălăeţ:

18, da.

La pct.2, pentru o mai bună formulare, datorită faptului că avem acolo o propoziţie cu o subordonată, ar fi bine să se formuleze cu un "şi", în felul acesta: "Termenul de depunere a contestaţiilor şi autorităţile competente să le soluţioneze, precum şi procedura de lucru a acestora se stabilesc prin instrucţiunile de organizare". Deci, ar fi vorba de o formulare mai clară, mai bună, mai pe înţeles şi mai precisă, adăugându-se acolo, în loc de virgulă, "şi", şi dincolo "precum şi".

Domnul Andrei Ioan Chiliman:

Deci, comisia este de acord.

Iniţiatorul? De acord.

Vă supun spre aprobare nr.crt.18, cu amendamentele propuse de domnul deputat Bălăeţ, acceptate şi de iniţiator şi de comisie.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Lit.A în ansamblu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Titlul lit.B.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.23 alin.1, nr.crt.19 din raport.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Alin.2, textul iniţiatorului.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.23 în ansamblu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.24, se schimbă doar numărul, devine art.23, nr.crt. 20 din raport.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.25, renumerotare şi reformulare, nr.crt.21 din raport.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.26, renumerotare şi alin.1, la nr.crt.22 din raport. Deci numai alin.1.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Alin.2, textul iniţiatorului.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Alin.3, tot la nr.crt.22 din raport.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.26 în ansamblu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Lit.B în ansamblu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Secţiunea I a Cap.III în ansamblu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Titlul Secţiunii II.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.27, renumerotare, la nr.crt.23 din raport, şi reformulare. Intervenţii? Nu sunt.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.28 alin.1, la nr.crt.24 din raport. Deci, renumerotare şi alin.1.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

La alin.2 lit.a) şi b), textul iniţiatorului.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Lit.c) tot la nr.crt.24 din raport.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Alin.2 în ansamblu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.28 în ansamblu, renumerotat.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Cap.III în ansamblu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Titlul Cap.IV.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.29, nr.crt.25 din raport, renumerotare, alin.1 şi 2, textul iniţiatorului.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Alin.3, nr.crt.25 din raport.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Alin.4, 5, 6, 7, textul iniţiatorului.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.29, renumerotat, în ansamblu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.30, renumerotare, alin.1 şi 2, textul iniţiatorului.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Alin.3 şi renumerotarea articolului, la nr.crt.26 din raport.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.3, renumerotat, în ansamblu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.31, la nr.crt.27 din raport se propune renumerotarea şi în continuare textele.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.32 alin.1 şi renumerotare, la nr.crt.28 din raport.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Alin.2, textul iniţiatorului.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.32, renumerotat, în ansamblu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.33, nr.crt.29 din raport, renumerotare.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.34, nr.crt.30 din raport, renumerotare.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.35, renumerotare, nr.crt.31 din raport.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.36 lit.a), textul iniţiatorului.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Lit.b), nr.crt.32 din raport.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Lit.c), d) şi e), textul iniţiatorului.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.36, renumerotat 35, în ansamblu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Cap.IV în ansamblu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Titlul Cap.V.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.37, renumerotare, păstrarea conţinutului, nr.crt.33 din raport.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Cap.V în ansamblu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Titlul Cap.VI.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.38, renumerotare, nr.crt.34 din raport.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.39 alin.1 lit.a) şi b), nr.crt.35 din raport.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Lit.c) şi d), textul iniţiatorului.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Alin.1, în ansamblu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Alin.2, 3, 4, 5 şi 6, textul iniţiatorului.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.39, renumerotat 38, în ansamblu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Cap.VI în ansamblu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Titlul Cap.VII.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.40, nr.crt.36 din raport.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.41, nr.crt.37 din raport.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.42, nr.crt.38 din raport.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.43, nr.crt.39 din raport.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Art.44, nr.crt.40 din raport.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Cap.VII, în ansamblu.

Voturi pentru? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Este o lege pe care am parcurs-o pe articole. Votul final îl vom da mâine, împreună cu voturile finale asupra celorlalte legi, este o lege cu caracter organic. Deci, votul final mâine.