Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 ianuarie 2001

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 ianuarie 2001

5. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 178/1999 privind majorarea capitalului social al băncilor cu capital majoritar privat privat.
 
consulta fisa PL nr. 454/1999

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Pct.44- proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.178/1999 privind majorarea capitalului social al băncilor cu capital majoritar privat.

Vă reamintesc că e procedură de urgenţă, nu sunt dezbateri generale.

Rog comisia să propună timpii de dezbatere.

Domnul preşedinte Florin Georgescu.

Domnul Acsinte Gaspar (din loja Guvernului):

Domnul secretar de stat vrea, totuşi, să facă o precizare.

Domnul Florin Georgescu:

Poftiţi dacă vreţi, poftiţi!

Domnul Valer Dorneanu:

Reprezentantul Guvernului solicită o precizare.

Domnul Gheorghe Ţiplica:

precizarea noastră este aceasta că, prin Ordonanţa de urgenţă nr.178/9.11.1999, s-a urmărit eliminarea unui tratament discriminatoriu între băncile cu capital majoritar de stat, care aveau dreptul să-şi majoreze capitalul social din cursurile favorabile rezultate din evaluarea activelor şi pasivelor, pe când băncile particulare nu aveau acest drept.

Ordonanţa de urgenţă deja a operat, pe baza soldului existent la 31 decembrie 1998, în limita a vreo 53 de miliarde de lei, şi, având în vedere aceste considerente, noi propunem adoptarea proiectului de lege.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Nu era necesar, domnule ministru, pentru că, în procedură de urgenţă, nu se mai prezintă proiectul de lege.

Vă mulţumesc, totuşi, pentru precizare.

Domnul deputat Florin Georgescu.

Domnul Florin Georgescu:

Eu vă propun dezbaterea Ordonanţei într-un timp total de maximum 5 minute, dat fiind faptul că ea nu conţine decât 2 articole, şi fiecare intervenţie să se limiteze la maximum 1 minut.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

nefiind dezbateri generale, supunem la vot aceşti timpi.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu.

În unanimitate, s-au adoptat aceşti timpi.

Vă reamintesc că, din partea comisiei, nu sunt nici un fel de amendamente, nici amendamente respinse. dacă în privinţa titlului legii există vreo obiecţiune. Nu. Adoptat.

în privinţa articolului unic, care cuprinde aprobarea în forma prezentată a ordonanţei, sunt obiecţii? Nu sunt.

În asemenea condiţii, legea şi ordonanţa au fost votate, pe texte şi articole, urmând ca votul final să se dea la şedinţa de vot.

Vă mulţumesc.