Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 septembrie 2001

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 septembrie 2001

5. Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.22/2001 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru Politici Structurale de Pre-Aderare pentru măsura Asistenţă tehnică pentru proiectul tehnic şi documentaţia de licitaţie pentru secţiunea Drobeta Turnu Severin-Lugoj a drumului naţional nr.6 şi studiile aferente, (a doua fază a proiectului Craiova-Lugoj), semnat la Bruxelles la 7 martie 2001 şi la Bucureşti la 1 iunie 2001.
 
consulta fisa PL nr. 426/2001

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Trecem, în continuare, la dezbaterea proiectelor de lege înscrise pe ordinea de zi a şedinţei de astăzi.

Şi începem cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.22/2001 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru politici structurale de preaderare pentru măsura Asistenţă tehnică pentru proiectul tehnic şi documentaţia de licitaţie pentru secţiunea Drobeta Turnu Severin-Lugoj.

Din partea iniţiatorului, cine doreşte să ia cuvântul? Domnul ministru Andrei Popescu.

Domnul Andrei Popescu (secretar de stat, Ministerul Integrării Europene):

Onorat Parlament,

Permiteţi-mi doar să relev câteva dintre considerentele pentru care vă solicităm votul dumneavoastră pentru aprobarea acestei ordonanţe, precum şi a celorlalte două ordonanţe care urmează, având acest obiect: referitoare la Programul ISPA.

În perioada 2000-2006, România beneficiază, prin acest instrument de preaderare, de finanţare nerambursabilă de aproximativ 240 de milioane Euro anual, cam 20% din fondurile totale ISPA pentru cele 10 ţări candidate. Ordonanţa în discuţie reprezintă una dintre priorităţile identificate de Ministerul Lucrărilor Publice Transporturilor şi Locuinţei, în strategia de transport, are o contribuţie directă la modernizarea Coridorului IV din România. Din costul total al proiectului 1.500.000 Euro, finanţarea prin ISPA reprezintă 1.125.000 Euro, fonduri nerambursabile.

Sunt suficiente considerente pentru a vă solicita votul dumneavoastră favorabil. Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, domnul ministru.

Comisia sesizată în fond?

Domnul Aurel Gubandru:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În urma examinării Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 22/2001 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare convenit între Guvernul României şi Comisia Europeană privind asistenţa financiară nerambursabilă acordată prin Instrumentul pentru politici structurale de preaderare pentru măsura Asistenţă tehnică pentru proiectul tehnic şi documentaţia de licitaţie pentru secţiunea Drobeta Turnu Severin-Lugoj a Drumului naţional nr. 6 şi studiile aferente, semnat la Bruxelles la 7 martie 2001 şi la Bucureşti la 1 iunie 2001, în şedinţa din 12 septembrie 2001, comisia a hotărât, cu majoritate de voturi, ca proiectul de lege să fie supus spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor în forma prezentată.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să participe la dezbateri general? Nu.

Trecem, atunci, la dezbaterea proiectului de lege şi a ordonanţei. Vă rog să urmăriţi textele acestora.

La titlul proiectului de lege, dacă aveţi obiecţiuni? Comisia nu a avut. Nu. Votat în unanimitate.

Cuprinsul articolului unic al proiectului de lege, care conţine dispoziţia de aprobare a ordonanţei? Dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

Asupra titlului ordonanţei, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votat în unanimitate.

La art. 1 şi 2, dacă aveţi obiecţiuni? Nu aveţi. Votate în unanimitate.

Acestea erau, de fapt, şi cele două texte ale ordonanţei, care cuprind implicit şi memorandumul convenit, pe care îl aprobă prin art. 1.

Parcurgând proiectul de lege şi textul ordonanţei, văzând că ne aflăm în faţa unei legi cu caracter ordinar, o supun votului dumneavoastră final.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Dacă sunt voturi împotrivă? Nu sunt.

Abţineri? Nu sunt.

Unanimitatea celor prezenţi. Vă mulţumesc.