Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 februarie 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 11 februarie 2002

5. Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea prevederilor Legii privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, Legea 10/2001 (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 558/2001

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Până atunci, luăm următorul punct: propunerea legislativă care vizează completarea prevederilor Legii privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, Legea nr.10/2001.

Şi în acest caz se propune respingerea care, de data aceasta, este formulată de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Domnule deputat Timiş, dumneavoastră reprezentaţi, să înţeleg, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi?

Poftiţi.

Domnul Ioan Timiş:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Referitor la acest proiect de lege, potrivit art.60 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi propun respingerea acestei propuneri legislative, apreciindu-se că Legea nr.10/2001 cuprinde dispoziţii suficiente pentru apărarea intereselor legitime ale statului român, a instituţiilor şi persoanelor interesate în cauză.

De asemenea, în formularea propunerii de respingere s-a avut în vedere şi faptul că Legea nr.10/2001 are un caracter special – vizează retrocedarea unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, constituind un instrument juridic de reparaţie social-politică, iar instituţiile sau persoanele interesate au la dispoziţie, pentru apărarea drepturilor proprii, căile de atac prevăzute în dreptul comun.

Vă previn că această propunere legislativă face parte din categoria legilor organice şi vă rog să respingeţi această propunere legislativă, pe motivele invocate de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Dacă doreşte cineva să intervină cu privire la propunerea comisiei.

Domnule deputat Bolcaş, dumneavoastră, care sunteţi autorul propunerii, abandonaţi-vă puţin preocupările privind traducerea titlului comunei, şi dacă doriţi să vă pronunţaţi cu privire la propunerea comisiei.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc că mi-aţi dat prilejul să invoc în faţa domniilor voastre, din nou, aceeaşi idee. Din moment ce există un regim juridic al unor acţiuni special reglementate în corporaţia Legii nr.10 care sunt la îndemâna celor care revendică, acţiuni care primesc o reglementare specială, distinctă de dreptul comun, este normal ca, sistematizând, şi cei care contestă, pe de o parte, dispoziţiile de restituire în natură, pe de altă parte dispoziţiile prin care se dau despăgubiri sau formele contractuale de acordare de servicii, vedeţi ce varietate de forme, să aibă la dispoziţie o cale de atac unică. De ce? Pentru simplul motiv că în faţa instanţelor de judecată se va pune problema dacă această cale de atac este de competenţa contenciosului, dacă această cale de atac este de competenţa vreunui tribunal şi aşa mai departe. Această cale de atac stă la îndemâna în primul rând a organelor de stat. Aceasta este situaţia pe care v-am propus-o. Este un mijloc de control, este un mijloc de protecţie.

Cine nu doreşte un control din partea instanţelor asupra modului în care se fac deciziile de către primari, cine nu doreşte un control din partea instanţelor asupra modului în care se acordă despăgubirile îl rog să voteze împotrivă.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă mai doreşte cineva să intervină. Dacă nu mai doreşte nimeni să intervină, vom supune propunerea de respingere în şedinţa de vot final de mâine.