Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 mai 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 16 mai 2002

5. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.27/2002 privind pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 146/2002

După pauză

Domnul Valer Dorneanu:

Rog pe domnii secretari să revină în sală, pentru că delegaţia străină întârzie şi, atunci, n-o mai primesc.

Vă rog să poftiţi în sală, pentru a putea reîncepe şedinţa.

Stimaţi colegi,

O să vină şi al doilea secretar. (În sală este prezent domnul secretar Constantin Niţă.)

Să începem Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.27/2002 privind pieţele reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate.

Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare a dispărut.

Domnule Vida, vă rog să propuneţi timpii de dezbatere pentru procedura de urgenţă.

Domnul Iuliu Vida:

În total, propun 35 de minute şi două minute pentru luările individuale de cuvânt.

Domnul Valer Dorneanu:

Dacă sunteţi de acord cu această propunere? Vă mulţumesc.

Voturi împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Dacă doreşte cineva să intervină la dezbateri generale, în limita acestui timp? Nu.

Trecem, atunci, la dezbateri.

Domnul deputat Bolcaş. Poftiţi.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Pentru că s-au făcut referiri la întregul pachet de legi, v-aş ruga să luaţi act că vorbesc pentru întregul pachet de legi.

În primul rând, noi ne raliem concluziilor Consiliului Legislativ, în sensul că nu se justifică constituţional emiterea unor ordonanţe de urgenţă în acest domeniu. Sub acest raport, print-o lege nu se poate aproba ceea ce este neconstituţional, astfel cum caracterizează Consiliul Legislativ, şi are dreptate.

În al doilea rând, în ciuda eforturilor comisiilor, pe care le apreciem, care au avizat în fond, sau au dat numai avizele consultative, aceste reglementări, în ansamblul lor, nu se calează pe realităţile pieţei economice româneşti, fiind de multe ori o creaţie artificială, care nu are o bază de aplicare imediată şi nici o prospecţiune în viitor. Este rezerva pe care o facem, în raport de discuţiile pe care le dorim constructive.

Este o declaraţie de principiu. V-aş ruga să luaţi act pentru toate proiectele de legi care se dezbat.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc, domnule coleg.

Dacă mai doreşte cineva?

Trecem la dezbaterea proiectului de lege şi a ordonanţei.

La titlul proiectului de lege, dacă aveţi obiecţii? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Textul articolului unic.

Vă rog să urmăriţi amendamentul nr.1.

Dacă aveţi obiecţii? Nu aveţi.

Adoptat amendamentul nr.1; se modifică în mod corespunzător textul articolului unic.

Articolul unic devine, după modificare, art.I.

După art.I, comisia propune, prin amendamentul nr.9, un articol nou - art.II.

Vă rog să urmăriţi amendamentul nr.9, pag.5.

Nu aveţi obiecţii.

Admis amendamentul; se introduce art.II.

Titlul ordonanţei de urgenţă.

Dacă aveţi obiecţii? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Titlul I - "Dispoziţii generale".

Dacă aveţi obiecţii? Nu.

Votat în unanimitate.

Art.1, art.2 şi art.3 din ordonanţă.

Comisia nu a avut obiecţii.

Dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Art.4 alin.1.

Urmăriţi amendamentul nr.4.

Dacă aveţi obiecţii la amendamentul nr.4? Nu aveţi.

Adoptat în unanimitate; se modifică art.4 alin.1, în mod corespunzător.

La art.4, de la pct.1 până la pct.15, nu există nici un amendament.

Dacă aveţi dumneavoastră obiecţii? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

La pct.15 de la alin.1, urmăriţi amendamentul nr.2.

Dacă aveţi obiecţii? Nu aveţi.

Adoptat în unanimitate amendamentul nr.2; se modifică, în mod corespunzător, pct.15.

Pct.16 până la pct.22, dacă aveţi obiecţii? Comisia nu a avut. Nici dumneavoastră.

Votat în unanimitate.

Pct.23. Urmăriţi amendamentul nr.3.

Dacă aveţi obiecţii? Nu aveţi.

Adoptat amendamentul nr.3; se modifică pct.23.

La pct.24 - "pieţe la disponibil" -, urmăriţi amendamentul nr.4.

Dacă aveţi obiecţii? Nu aveţi.

Votat în unanimitate; se modifică pct.24.

La pct.25, urmăriţi amendamentul nr.5.

Dacă aveţi obiecţii? Nu aveţi.

Admis amendamentul; modificat pct.25.

Pct.26 până la pct.31.

Dacă aveţi obiecţii? Comisia nu a avut. Nici dumneavoastră.

Votat în unanimitate.

Art.4 alin.2, alin.3, alin.4 şi alin.5.

Dacă aveţi obiecţii? Comisia nu a avut. Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Titlul II. Nu aveţi obiecţii.

Votat în unanimitate.

Capit.I - titlul.

Dacă aveţi obiecţii? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Art.5, art.6, art.7, art.8 şi art.9.

Dacă aveţi obiecţii? Nu aveţi.

Votate în unanimitate.

Art.10, art.11.

Nu aveţi obiecţii.

Votate în unanimitate.

Capit.II - titlul - şi Secţiunea I, titlul.

Dacă aveţi obiecţii? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Art.12, art.13.

Nu sunt obiecţii.

Votate în unanimitate.

Titlul Secţiunii a II-a.

Nu sunt obiecţii.

Votat în unanimitate.

Art.14. Nu sunt obiecţii.

Votat în unanimitate.

Art.15 alin.1.

Urmăriţi literele, vă rog; de la lit.a) până la lit.i), nu sunt obiecţii.

Dacă aveţi dumneavoastră? Nu aveţi.

Votat în unanimitate, în formularea existentă.

La lit.j), urmăriţi amendamentul nr.6.

Nu sunt obiecţii la amendamentul nr.6; adoptat şi, în consecinţă, se modifică lit.j).

Lit.k) şi lit.l) de la alin.1.

Nu sunt obiecţii.

Votat în unanimitate.

Art.15 alin.2, alin.3, alin.4 şi alin.5.

Dacă aveţi obiecţii? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Titlul Capit.III şi titlul Capit.I din acest titlu.

Nu sunt obiecţii.

Votat în unanimitate.

Art.16, art.17, art.18.

Nu sunt obiecţii.

Votate în unanimitate.

Art.19, art.20, art.21, art.22, art.23, art.24.

Nu sunt obiecţii.

Votate în unanimitate.

Art.25, art.26.

Nu sunt obiecţii.

Votate în unanimitate.

Art.27 lit.a), lit.b), lit.c), lit.d), lit.e).

Nu sunt obiecţii.

Votat în unanimitate.

La lit.a) de la art.27, urmăriţi amendamentul nr.7, la pag.4.

Dacă aveţi obiecţii? Nu aveţi.

Votat în unanimitate.

Lit.g) şi lit.h).

Nu aveţi obiecţii.

Votat în unanimitate.

Art.28. Nu sunt obiecţii.

Votat în unanimitate.

Art.29. Nu sunt obiecţii.

Votat în unanimitate.

Titlul Capit.II.

Nu sunt obiecţii.

Votat în unanimitate.

Art.30, art.31, art.32.

Nu sunt obiecţii.

Votate în unanimitate.

Art.33. Nu sunt obiecţii.

Votat în unanimitate.

Titlul Capit.III.

Nu sunt obiecţii.

Votat în unanimitate.

Art.34, art.35.

Nu sunt obiecţii.

Votate în unanimitate.

Titlul Capit.IV şi Capit.I.

Nu sunt obiecţii.

Votat în unanimitate.

Art.36 alin.1.

Urmăriţi amendamentul nr.8, de la pag.5.

Nu aveţi obiecţii la amendamentul nr.8.

Admis amendamentul, modificat art.36 alin.1.

Art.36 alin.2.

Dacă aveţi obiecţii? Nu.

Votat în formula iniţiatorului.

Art.37, art.38, art.39 şi art.40.

Nu sunt obiecţii.

Votate în unanimitate.

Titlul Capit.II şi al Secţiunii I.

Nu sunt obiecţii.

Votat în unanimitate.

Art.41, art.42, art.43, art.44.

Dacă sunt obiecţii? Nu sunt.

Votate în unanimitate.

Titlul Secţiunii a II-a.

Nu sunt obiecţii.

Votat în unanimitate.

Art.45, art.46, art.47.

Nu sunt obiecţii.

Votate în unanimitate.

Titlul Capit.III.

Nu sunt obiecţii.

Votat în unanimitate.

Art.48, art.49, art.50, art.51.

Nu sunt obiecţii.

Votate în unanimitate.

Art.52. Nu sunt obiecţii.

Votat în unanimitate.

Capit.IV - titlul.

Nu sunt obiecţii.

Votat în unanimitate.

Art.53, art.54, art.55.

Nu sunt obiecţii.

Votate în unanimitate.

Titlul V. Nu sunt obiecţii.

Votat în unanimitate.

Capit.I din Titlul V.

Nu sunt obiecţii.

Votat în unanimitate.

Art.56, art.57, art.58, art.59, art.60.

Nu sunt obiecţii.

Votate în unanimitate.

Art.61. Nu sunt obiecţii.

Votat în unanimitate.

Titlul Capit.II.

Nu sunt obiecţii.

Votat în unanimitate.

Art.62, art.63, art.64, art.65.

Nu sunt obiecţii.

Votate în unanimitate.

Titlul VI. Nu sunt obiecţii.

Votat în unanimitate.

Art.66, art.67, art.68, art.69, art.70.

Nu sunt obiecţii.

Votate în unanimitate.

Art.71, art.72, art.73.

Nu sunt obiecţii.

Votate în unanimitate.

Titlul VII. Nu sunt obiecţii.

Votat în unanimitate.

Art.74, art.75, art.76.

Nu sunt obiecţii.

Votate în unanimitate.

Art.77, art.78, art.79, art.80.

Nu sunt obiecţii.

Votate în unanimitate.

Art.81, art.82, art.83.

Nu sunt obiecţii.

Votate în unanimitate.

Titlul VIII. Nu sunt obiecţii.

Votat în unanimitate.

Art.84, art.85, art.86.

Nu sunt obiecţii.

Votate în unanimitate.

Art.87, art.88 şi art.89 - ultimul.

Dacă aveţi obiecţii? Nu aveţi.

Votate în unanimitate.

Am parcurs textele ordonanţei şi ale proiectului de lege.

Urmează să-l supunem votului dumneavoastră final la şedinţa care va fi stabilită de Comitetul ordinii de zi.

De fapt, şedinţa Comitetului ordinii de zi este stabilită deja, pentru ziua de marţi, la ora 12,00. Veţi fi anunţaţi din timp.