Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 septembrie 2002

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 9 septembrie 2002

5. Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.78/2000 privind omologarea vehiculelor rutiere şi eliberarea cărţii de identitate a acestora, în vederea admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România.
 
consulta fisa PL nr. 391/2000

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

................................................

Vă cer permisiunea să iau în dezbatere încă câteva proiecte care sunt la Comisia pentru industrii şi servicii, şi după aceea să trec la cele de la Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.78/2000 privind omologarea vehiculelor rutiere şi eliberarea cărţii de identitate a acestora, în vedere admiterii în circulaţie pe drumurile publice din România.

Dacă din partea iniţiatorului doreşte cineva să ia cuvântul.

Poftiţi, vă rog.

Domnul Dan Banciu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Complexitatea activităţii de omologare şi necesitatea ţinerii sub control a conformităţii tehnice a autovehiculelor au impus Ministerului Transporturilor, care este autoritatea de stat în domeniu, să elaboreze o serie de acte normative din care a rezultat necesitatea introducerii acestor noţiuni sub forma unei legi. Aceasta, şi datorită faptului că, prin preluarea directivelor Uniunii Europene pe de o parte, pe de altă parte ţinând cont de obligaţiile care revin României, ca parte a Acordului de la Geneva privind adoptarea de prescripţii tehnice uniforme aplicabile vehiculelor pe roţi, echipamentelor şi componentelor, a regulamentelor CEE-ONU şi, mai ales, în final, ceea ce a fost impus prin participarea la cap.IX de integrare, respectiv politica transportului şi, poate nu în ultimul rând, participarea României în cadrul programului european EUCARIS privind controlul transfrontalier al comerţului cu autovehicule furate.

Faţă de cele de mai sus, s-a întocmit proiectul de lege alăturat în vederea aprobării Ordonanţei Guvernului nr.78, care a fost discutat, amendat în Comisia pentru industrii şi servicii, amendamente cu care ministerul a fost de acord şi pe care vi-l supunem spre aprobare.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală):

Procedură, domnule preşedinte.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Poftiţi, domnule Bolcaş.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Este o rugăminte procedurală.

Domnule preşedinte,

De circa trei sferturi de oră, grupul nostru parlamentar nu aude nici un cuvânt pe care îl pronunţaţi dumneavoastră, şi nici distinsul antervorbitor. În aceste condiţii, este evident că nu putem participa la dezbateri.

Vă rog să luaţi măsurile tehnice de reparare a sonorizării.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Vom lua asemenea măsuri. Mă voi adapta cerinţelor dumneavoastră.

Poftiţi, domnule Bivolaru. Aveţi cuvântul.

Domnul Ioan Bivolaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Domnule preşedinte,

Una din cerinţele deosebite pe plan nu numai european este aceea a încadrării tuturor vehiculelor rutiere în norme care privesc certificarea circulaţiei pe drumul public. Este o problemă care de foarte mulţi ani de zile, la noi, în România, a fost scăpată de sub control.

Ministerul Transporturilor, prin această ordonanţă, doreşte să finalizeze această această acţiune de intrare în normalitate, cu atât mai mult cu cât există prevederi ale Directivei nr.96/1996 a Comunităţii Europene în ceea ce priveşte armonizarea legislaţiei statelor membre asupra atât a inspecţiei tehnice periodice, cât şi în legătură cu omologarea vehiculelor rutiere.

În această direcţie, comisia a făcut o serie de amendamente cu care, după cum aţi auzit, ministerul de resort este de acord, şi vă rog să supuneţi spre aprobare plenului aceste amendamente şi proiectul în sine.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Dacă grupurile parlamentare doresc să participe la dezbateri. Nu doresc. Atunci, trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Titlul ordonanţei. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.1. Vă rog să priviţi în raport. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.2. Priviţi în raport la pct.5. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.3. Vă rog să priviţi la pct.6 din raport. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.4. Vă rog să priviţi în raport la pct.7. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.5. Vă rog să priviţi la pct.8 din raport. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.6. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.7. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.8. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.9. La pct.12 al raportului se propune abrogarea. Sunt obiecţii? Nu sunt. A fost adoptată această variantă.

Art.10. Vă rog să priviţi la pct.13 din raport. Se propun diverse modificări. Dacă sunt obiecţii faţă de aceste modificări. Nu sunt. Art.10 a fost adoptat.

Art.11. La pct.14 din raport se propun modificări. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Art.12. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat în forma modificată de către comisie.

Art.13. Sunt obiecţii? Da, la art.13 sunt obiecţii.

Poftiţi.

Domnul Constantin Niculescu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

În septembrie 2001 am depus o serie de amendamente la Comisia pentru industrii şi servicii. Sigur că şi înainte de acest articol nu au fost enumerate ca respinse, dar probabil că au fost ameliorate.

La acest articol, art.13, există o operaţiune tehnică, pentru că ordonanţa vizează operaţiuni tehnice, pentru care eu am propus eliminarea. Este vorba de o aşa-zisă verificare tehnică la înmatriculare. Este ştiut că, datorită normativelor în vigoare, orice automobil posedă o verificare tehnică la un anumit termen. Peste acest termen se introduce, prin această ordonanţă, o nouă verificare tehnică. Există posibilitatea, prin acest aspect, să se influenţeze această decizie a vânzătorilor şi cumpărătorului. Nu se specifică cine va face această verificare. La art.13 alin.1 este scris foarte bine: "Vor face dovada certificării autenticităţii şi a verificării tehnice", numai că, mai departe, se scrie că această verificare tehnică se face numai la RAR, numai prin personalul propriu, şi ea nu mai ţine cont de o verificare tehnică existentă.

După opinia mea, privitor la cele două operaţiuni tehnice, una peste alta sau una în termenul celeilalte, consider că una este absolut suplimentară şi nu este făcută în folosul consumatorului.

L-aş ruga pe domnul preşedinte al Comisiei pentru industrii şi servicii, dacă are amabilitatea, având în vedere că nici nu am fost chemat să îmi susţin amendamentul, cu toate că am rugat, şi pentru că este o atingere adusă consumatorilor, pentru acest art.13, dacă vrea să fie rediscutat în comisie şi să fie invitată şi Autoritatea pentru protecţia consumatorului.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Din partea comisiei, vă rog.

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Domnule coleg,

Propunerea dumneavoastră a fost discutată în comisie, şi nu o singură dată, împreună şi cu iniţiatorul. Aici este problema unui caz mai izolat. Este problema acelei verificări tehnice care trebuie realizată înainte de înmatriculare. Înmatricularea se face la două categorii de autovehicule: la autovehiculele noi sau la autovehiculele care au mai fost înmatriculate şi probabil că au suportat o radiere, fie că au trecut dintr-un stat în altul, fie că au fost radiate în România.

Prevederea respectivă care a fost inserată la alin.2 de către comisie împreună cu iniţiatorul se referă la autovehiculele care vor fi înmatriculate în ţară ca urmare a radierilor din circulaţie, atât în exteriorul ţării, cât şi în interiorul ţării. Se referă, cum s-ar spune poate nefericit, într-un fel, la autovehiculele second-hand.

Această verificare tehnică se realizează, în aceste condiţii, nu a doua oară, aşa cum aţi susţinut dumneavoastră, ci pentru prima dată, pentru că se realizează la un vehicul sau autovehicul care este în situaţia de radiat, deci în afara circulaţiei, şi dumneavoastră, ca profesionist, ştiţi foarte bine că, între două verificări tehnice, dacă ar interveni şi o radiere, lucrurile se schimbă destul de complicat. Şi, în aceste situaţii, am trecut în această lege că singura autoritate care are acces la baza de date, în afară de Ministerul de Interne, în ceea ce priveşte acordurile internaţionale vizând lista autovehiculelor furate, este logic că pentru această categorie, şi nu pentru alte categorii, şi verificarea tehnică înaintea înmatriculării să se realizeze la Registrul Auto Român.

Domnule preşedinte,

În consecinţă, consider că nu este cazul să se returneze acest articol la comisie, pentru că lucrurile au fost discutate destul de clar şi cred că am reuşit să vă expun şi eu, oarecum, logica acestui articol.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Eu vă mai dau dumneavoastră cuvântul, dau şi reprezentantului Guvernului, dar am rugămintea, la Comisia pentru industrii, ca amendamentele care se discută şi sunt respinse să fie, totuşi, incluse în raport ca amendamente respinse, pentru că, din punct de vedere procedural, mă puneţi într-o situaţie delicată acum.

Poftiţi, domnule Niculescu.

Domnul Constantin Niculescu:

Domnule preşedinte,

Sunt de acord cu colegul meu, numai că l-aş ruga să scrie ce a spus şi în respectivele modificări de ordonanţă. Aici nu scrie aşa ceva: "verificarea tehnică a unui vehicul rutier în vederea înmatriculării". Înmatricularea este întotdeauna o operaţie următoare radierii. Nu scrie aici numai cele aduse din străinătate sau cele care sunt într-o situaţie dificilă.

Dacă eu vă vând dumneavoastră, domnule preşedinte, automobilul, eu l-am radiat, dumneavoastră îl înmatriculaţi şi îi veţi face o inspecţie tehnică.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, şi reprezentantul Guvernului.

Poftiţi.

Domnul Dan Banciu:

Sigur că a fost o problemă mult discutată, însă aş vrea să fac nişte precizări. Ideea de verificare tehnică, la o reînmatriculare, ca să-i spunem mai bine zis, deci, în urma unui act de dobândire, de vânzare-cumpărare, la care s-a ridicat problema că buna înţelegere între părţi este suficientă, o considerăm, de fapt, insuficientă. Ea a generat şi până acum, nenumărate procese şi vreau să vă amintesc că în Codul civil, de altfel, şi există prevederi în sensul că, indiferent de forma în care se încheie actul, vânzarea trebuie să fie de bună credinţă şi în cazul în care nu este ea poate să fie sancţionată şi atacată în justiţie. Aceasta pe de o parte. Pe de altă parte, a fost evidentă necesitatea de a face o nouă verificare tehnică o dată cu schimbarea proprietarului autovehiculului, pe de o parte datorită posibilităţii ca, în urma unui act voit, să nu se încerce un act nelegal. Şi vă dau imediat un exemplu: imaginaţi-vă că vi se ia permisul, talonul maşinii, dumneavoastră vă duceţi la Poliţie şi cereţi radierea autovehiculului şi a doua zi vă prezentaţi la RAR şi cereţi o nouă înmatriculare. E, dacă vă gândiţi puţin, perfect legal. Nu poate să vă spună nimeni nimic. Deci, vi s-a oprit talonul pentru cauze tehnice, aţi cerut a doua zi radierea şi a treia zi vă duceţi şi faceţi o nouă înmatriculare la RAR. Iată de ce era absolut necesar să se elimine astfel de posibilităţi în viaţa de toate zilele.

În rest, a explicat domnul deputat Bivolaru, atât la noi cât şi în străinătate. Dacă mă refer în străinătate, există două tipuri de acţiuni: în ţările central-nord-europene, într-adevăr, într-o perioadă de valabilitate a unei verificări tehnice, nu se mai procedează la a doua, chiar dacă se înstrăinează autovehiculul, în schimb, în toate ţările centru-sud-europene această procedură este obligatorie, ba, mai mult, la francezi, e chiar obligatorie dacă au trecut până în 6 luni de la ultima verificare tehnică, fiindcă, este logic, o verificare tehnică reprezintă o situaţie de moment, ea poate să se prezinte complet diferit după un număr relativ mic de kilometri parcurşi, datorită unor condiţii de mediu, o situaţie de ansamblu a drumurilor unor ţări, etc.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnule deputat, aţi luat cuvântul de foarte multe ori! Poftiţi, mai luaţi cuvântul o dată şi după aceea domnul Bivolaru şi supun la vot.

Domnul Constantin Niculescu:

Domnule preşedinte,

Vă mulţumesc, dar sunt două puncte divergente între comisie şi reprezentantul ministerului.

În momentul în care ar fi fost convergente, pentru că e vorba numai de automobilele second hand vândute, aduse, ş.a.m.d., cum a spus colegul nostru Bivolaru, era perfect, trebuia scris aici în lege, în ordonanţă, dar ce spune domnul reprezentant al ministerului este exact ce am spus eu. La vânzarea dintre mine şi o terţă persoană, intervine o autoritate publică. Domnul Bivolaru nu a spus aşa ceva. De asta nu pricep.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Comisia.

Domnul Ioan Bivolaru:

Noţiunea de "second hand" se referă la orice autovehicul care este vândut după prima înmatriculare. Nu are importanţă că vindeţi dumneavoastră domnului vicepreşedinte maşina dumneavoastră, tot "second hand" se numeşte.

Deci, vânzarea reală şi originală este vânzarea când se vinde ca nou, restul, toate vânzările sunt second hand. Este o definiţie care trebuie să ne fie clară la toată lumea, deci, nu contravine acestei idei. Dumneavoastră aveţi sau eu, personal, am un autovehicul în România pe care vreau să-l vând, i-am făcut revizia tehnică în momentul în care a fost radiat, pentru că asta este legea şi poate că, dacă doriţi, aici trebuie să operăm, în legea care va urma, să operăm, pentru că nu este obligatorie radierea vehiculului vândut, pentru că asta e legea în România: orice autovehicul vândut se radiază şi se reînmatriculează. De la dumneavoastră şi până la mine, vândut şi reînmatriculat, nimeni nu poate garanta valabilitatea verificării tehnice şi asta ţine de siguranţa circulaţiei, pentru că, dacă ar exista un act la notariat, în care, de exemplu, vânzătorul autovehiculului către noul cumpărător îşi asumă toate obligaţiile care revin din textul verificării tehnice şi că aceasta corespunde şi că nu a operat modificări, nu s-au realizat modificări, mai ales în structurile de siguranţă a circulaţiei la vehicul, dacă notifică o astfel de declaraţie pe proprie răspundere, atunci, probabil că va rămâne valabilă prima verificare tehnică la care faceţi dumneavoastră referire, dar continuitatea verificării tehnice nu trece de la un cumpărător la vânzător, domnule deputat şi lucrul acesta îl ştiţi foarte bine.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă rog să vă referiţi şi la amendamentul făcut, că a fost făcut la proiectul ăsta sau la altul?

Domnul Ioan Bivolaru:

La alineatul 2 aţi făcut un amendament? Amendamentul pe care l-aţi făcut la comisie?

Domnul Constantin Niculescu (din sală):

Da.

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte, ţin să vă învederez că domnul deputat Niculescu a făcut un astfel de amendament, dar pentru Ordonanţele ulterioare nr.80 şi 81, şi acolo apare ca amendament respins, chiar la Ordonanţa nr.80. (Comentarii în loja comisiei)

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Vă mulţumesc. Da, a făcut la Ordonanţa nr.78.

Domnul Constantin Niculescu (din sală):

Nu se poate! (Se duce la Prezidiu)

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Am înţeles. Deci, faptul că nu e menţionat a fost acoperit de faptul că v-am dat posibilitatea să luaţi cuvântul, să pledaţi amplu asupra lui.

Acum, eu trebuie ca să supun la vot, în primul rând, varianta comisiei şi dacă aceasta nu trece, atunci, varianta dumneavoastră.

Supun votului dumneavoastră varianta comisiei la articolul 13 al ordonanţei.

Cine este pentru varianta comisiei susţinută şi de Guvern? Mulţumesc.

Voturi contra? Număraţi. 23 voturi contra.

Abţineri? 1 abţinere.

S-a aprobat varianta comisiei la articolul 13.

Articolul 14. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Se adoptă varianta comisiei, prin care se abrogă.

Articolul 15. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 16. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 17. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 18. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Revenim la proiectul de lege.

Titlul legii. Obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolul 1. Sunt obiecţii? Nu sunt. Adoptat.

Articolele II şi III ? Nu sunt. Adoptate.

Am parcurs şi acest proiect de lege.

Cine este pentru proiectul de lege? Mulţumesc.

Voturi contra? Nu sunt.

Abţineri? 1 abţinere.

Cu 1 abţinere, s-a adoptat proiectul de lege.