|
Domnul Emil Boc: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. La acest text, care sună în felul următor: "În mod excepţional, pentru persoanele numite de preşedintele României, de către Parlament, la propunerea preşedintelui României, sau, potrivit legii, de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, Birourile permanente ale Camerelor, în şedinţă comună, pot aproba, la sesizarea preşedintelui României, îndeplinirea în continuare a funcţiei care a generat cazul de incompatibilitate, dacă un interes public impune aceasta". Este vorba de acele situaţii de incompatibilitate ...
|
|
Domnul Emil Boc: Domnule preşedinte, Aveţi perfectă dreptate. Eu am prezentat textul din Ordonanţă, de la alin.1, pentru că nu puteam explica alin.2 fără să explic ce este la alin.1. Aveţi perfectă dreptate, domnule preşedinte, spunând că în mediere se află alin.2, şi pe care acum o să-l discut, ca să se înţeleagă despre ce este vorba. Deci, alin.1 ce ne spune? Avem incompatibilităţi pentru deputaţi şi senatori, potrivit procedurii stabilite de Legea nr.161 şi de Regulamentul Camerelor, unde în, mod excepţional, Biroul permanent al Camerei poate aproba o situaţie de incompatibilitate. În rest, demisionează de drept, dacă nu-şi prezintă în termenul prevăzut de lege demisia. Pentru persoanele, altele decât parlamentarii, numite de preşedintele României sau de către Parlament, la propunerea preşedintelui României se instituie următoarea procedură: ea să fie făcută de Birourile permanente reunite în şedinţă comună. Aşa a vrut Ordonanţa Guvernului nr.40/2003; a vrut ca aceste aprobări să fie date în şedinţa comună a Birourilor permanente, pentru că este vorba de persoane numite de preşedintele României, la propunerea preşedintelui României, şi nu este vorba de un parlamentar care să facă parte dintr-o Cameră individuală a Parlamentului, deputat sau senator. Soluţia propusă în Parlament de Camera Deputaţilor la dezbaterea acestei ordonanţe a fost ca aprobarea Birourilor permanente ale Camerelor să fie validată de plenul Camerelor în şedinţă comună. Adică, s-a spus aşa: nu este suficient să lăsăm doar la dispoziţia celor două Birouri permanente să aprecieze asupra incompatibilităţii propuse, ca situaţie excepţională, de către preşedintele României, să nu lăsăm la îndemâna doar a Birourilor permanente, ci să supunem decizia validării plenului celor două Camere. Aceasta a fost soluţia noastră, a Camerei Deputaţilor. Soluţia Senatului a fost să nu fie aşa, şi să fie ca în Ordonanţă. Soluţia Comisiei de mediere a fost să se menţină soluţia din Ordonanţă, adică soluţia Senatului, prin eliminarea validării în plenul celor două Camere ale Parlamentului. Şi acum, de ce spun eu că soluţia Camerei Deputaţilor, adică soluţia noastră, este mai bună? pe linia principiului care trebuie să coordoneze legea transparenţei decizionale, legea declarării averii demnitarilor, legea conflictului de interese, lupta anticorupţie în ansamblu. Cred că este mult mai eficient şi decizia este mult mai corectă, şi nu mai planează nici un fel de suspiciune dacă o asemenea decizie vine în plenul celor două Camere ale Parlamentului şi validează sau invalidează o propunere a Birourilor permanente. Propunerea noastră este să nu lăsăm la îndemâna Birourilor permanente tranşarea acestor decizii, într-un cerc relativ închis, care nu are caracter public - şedinţele Birourilor permanente nu sunt publice, şi, prin urmare, accesul la o asemenea informaţie este limitată - să venim cu o asemenea dezbatere în plenul Camerei Deputaţilor, pentru că este o chestiune de interes public. Incompatibilităţile sunt chestiuni de interes public, pentru că - potrivit Constituţiei - incompatibilităţile se stabilesc prin lege organică, şi aceste incompatibilităţi, derogările exprese trebuie să fie discutate nu în şedinţă separată sau o şedinţă comună, în spatele uşilor închise, în Biroul permanent, ci în plenul celor două Camere ale Parlamentului. Deci, cerinţa transparenţei ne-ar cere să venim în plenul celor două Camere. Evident, o asemenea soluţie poate fi acceptată votând textul Camerei Deputaţilor, adică textul pe care noi l-am adoptat în această Cameră. Vă mulţumesc. Domnul deputat Timiş, care a făcut parte, ca şi domnul Boc, din Comisia de mediere.
|
|
Domnul Ioan Timiş: Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor, Din câte îmi amintesc eu, în Comisia de mediere şi domnul deputat Boc a fost de acord cu soluţia Senatului. Iar dacă am greşit, am greşit. De ce vă rog să votaţi soluţia Senatului? Am considerat, împreună cu deputaţii şi senatorii din comisie, că pentru a acoperi o stare de incompatibilitate, instituţia prezidenţială vine şi face o propunere. Această propunere este discutată în Birourile permanente comune ale celor două Camere, deci altă instituţie; de fapt, două instituţii reprezentate prin Birourile permanente ale acestor instituţii. Vin şi confirmă sau infirmă starea de incompatibilitate. Am considerat că nu mai este nevoie să supunem plenului celor două Camere, să convocăm o şedinţă comună a celor două Camere - Senat şi Camera Deputaţilor - pentru a se pronunţa pe această soluţie, pe această stare. Considerăm că este suficient şi este destul de transparent ca instituţia prezidenţială să propună, şi cele două Birouri permanente - al Camerei Deputaţilor şi al Senatului - să confirme sau să infirme propunerea preşedintelui. În consecinţă, vă rog să votaţi şi să fiţi şi dumneavoastră de acord cu textul Senatului.
|
|
Domnul Emil Boc: ...obiectul discuţiei, în ultimă instanţă, ci care soluţie este viabilă? În acest caz, potrivit Ordonanţei, avem de-a face cu persoane pe care noi nu le cunoaştem. Nu sunt parlamentari, ca şi în cazul când discutăm individual, un parlamentar, un deputat sau un senator, când Birourile permanente iau o decizie pe baza informaţiei oferite de către deputaţi sau senatori, unde toţi deputaţii au acces la asemenea informaţii. Aici este vorba de persoane pe care preşedintele României le numeşte, la propunerea Parlamentului sau la propunerea Consiliului Superior de Apărare a Ţării, deci sunt persoane pe care noi nu le cunoaştem. Şi atunci, a lăsa la îndemâna Birourilor permanente, într-o şedinţă care nu se publică, să decidă, nu este în concordanţă cu spiritul de transparenţă cerut de Legea nr.161/2003. Această lege cere un climat de transparenţă. Regula este incompatibilitatea; aceasta este regula generală care coordonează această lege, şi orice excepţie trebuie să fie foarte bine argumentată, precizată şi explicată, pentru că orice excepţie de la regulă trebuie să fie cu adevărat o excepţie. Nu avem nici o garanţie că excepţiile de regulă sunt bine fundamentate dacă decizia se ia doar în cadrul închis al celor două Birouri permanente. În condiţiile în care venim în plenul celor două Camere, din start avem un avantaj: soluţia este publică, este în văzul opiniei publice, transparent, se analizează - este oportun sau nu - puncte de vedere contrare, diferite pe acest subiect, şi decizia este ca atare mult mai transparentă decât o soluţie luată în spatele uşilor închise, în cadrul Biroului permanent. Deci, încă o dată, cerinţa transparenţei ne cere ca decizia să nu fie luată în spatele uşilor închise, ci într-un cadru deschis, în faţa plenului celor două Camere ale Parlamentului, fiind vorba de o decizie care, repet, nu vizează aprobarea decât unei Camere individuale, ci este aprobarea de către Parlament. Că dacă ar fi fost aprobarea decât a unei Camere individuale, puteam spune că Biroul Camerei sau Biroul Senatului.
|
|
Domnul Valer Dorneanu: Stimaţi colegi, Supun votului dumneavoastră varianta Senatului propusă de Comisia de mediere. Cine este pentru? Vă rog să vă exprimaţi cu toţii votul. 40 de voturi pentru. Voturi împotrivă? 37 voturi împotrivă. (Rumoare, discuţii.) Stimaţi colegi, nu este nici un secretar de la Putere. V-aş ruga frumos, mai abţineţi-vă cu manifestările acestea de stadion. Abţineri? Mulţumesc. Deci, varianta Senatului a fost adoptată cu 40 voturi pentru, 37 împotrivă. Vom supune raportul de mediere votului final, mâine, la ora 12,00.
|