Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 martie 2004

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.39/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 25 martie 2004

5. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea literei a) a alineatului (2) al articolului 94 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei (amânarea votului final).
 
consulta fisa PL nr. 452/2003

 

Domnul Constantin Niţă:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Propunerea legislativă privind modificarea şi completarea lit.a) a alin.2 al art.94 din Legea nr.161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor public şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Comisia juridică este aici? Da. Iniţiatorul? Nu este.

Comisia, vă rog să prezentaţi propunerea.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a analizat această propunere legislativă, ţinând cont de avizul favorabil al Consiliului Legislativ, ţinând cont de punctul de vedere al Guvernului, care a precizat că susţine adoptarea acestei iniţiative legislative, sub rezerva însuşirii unor amendamente cuprinse în adresa sa.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare instituirea unei excepţii de la prevederile privind incompatibilităţile funcţionarilor publici, în sensul că "nu se află în stare de incompatibilitate funcţionarii care sunt şi membri ai consiliilor de administraţie sau ai consiliilor consultative ale instituţiilor publice coordonate pe principiul tripartitismului".

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice.

În urma dezbaterilor din comisie, s-a transmis punctul de vedere al comisiei, care supune spre dezbatere şi adoptare plenului Camerei Deputaţilor, cu amendamentele admise din prezenta anexă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Niţă:

La dezbateri generale dacă doriţi să participaţi. Nu doreşte nimeni. Trecem la dezbaterea pe puncte.

Titlul legii. Varianta comisiei. Dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat în unanimitate.

Articolul unic. Varianta comisiei. Dacă sunt observaţii din partea dumneavoastră. Nu. Votat în unanimitate.

Pct.3 din raport, de asemenea, dacă sunt observaţii. Nu sunt. Votat în unanimitate.

Vom supune aprobării votului final acest proiect de lege.