|
Domnul Ioan Oltean: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia a analizat pe fond această propunere legislativă privind declararea satului Tălmăcel în comună, prin reorganizarea oraşului Tălmaciu, din judeţul Sibiu. Au fost luate în vedere avizele Consiliului Legislativ, care a fost un aviz favorabil, dar şi punctul de vedere al Guvernului, care, prin adresa nr.1639/22 martie, nu susţine această propunere legislativă. Având în vedere că pe fond comisia a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în actele normative în vigoare, s-a apreciat că nu poate fi susţinută această propunere legislativă şi, în consecinţă, raportul a fost de respingere, raport pe care îl supunem atenţiei dumneavoastră în această privinţă. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Cornel Ştirbeţ: Mulţumesc, domnule preşedinte. În primul rând, vreau să vă spun că sunt mirat că iniţiatorii acestei propuneri legislative nu susţin în faţa plenului transformarea satului Tălmăcel în comună. De ce spun acest lucru? Pentru că aceiaşi iniţiatori, prezenţi în sală de altfel, colegi de-ai noştri, au transformat oraşul Tălmaciu într-un câmp de bătălie politică, bineînţeles şi juridică în acest moment. Însă, pentru înfiinţarea comunei Tălmăcel şi a comunei Boiţa, din acelaşi oraş, Tălmaciu, desprinderea respectiv a celor două sate şi înfiinţarea a două noi comune, s-au derulat la iniţiativa aceloraşi colegi de-ai noştri trei referendumuri. Două din referendumuri au fost respinse; al treilea a fost admis, cu anumite - spun - intervenţii care s-au manifestat şi la referendumul pentru Constituţie. Dar, în orice caz, ultimul referendum care arată voinţa locuitorilor oraşului Tălmaciu de a se desprinde în satele Tălmăcel şi Boiţa, a fost făcut comun. Întrebarea era: dacă satele Tălmăcel şi Boiţa se pot transforma în comună, ambele? Deci, nu separat, Tălmăcelul separat şi Boiţa separat. În cazul referendumului pentru satul Tălmăcel şi pentru satul Boiţa separat, nu s-a îndeplinit numărul de prezenţi la vot, necesar pentru a fi validat referendumul. De aceea, acum având în vedere şi avizul Consiliului Legislativ, care prevede că acest proiect de lege ar trebui discutat o dată cu proiectul de lege privind înfiinţarea sau declararea satului Boiţa, din acelaşi oraş, din raza administrativ teritorială a aceluiaşi oraş, ca şi comună, cred că ar trebui discutate cele două proiecte împreună, şi în nici un caz unul să se aprobe, iar celălalt să nu se aprobe. Mai mult, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru înfiinţarea celor două comune, cred că cei care au organizat trei referendumuri, care le-au iniţiat, trebuie să suporte şi costurile, şi să-şi asume responsabilităţile necesare, ca urmare a efectuării şi scoaterii la urne de trei ori, pentru anumite scopuri electorale sau de altă natură, politică, a locuitorilor oraşului Tălmaciu. Deci, propunerea mea este ca acest proiect să se discute o dată cu proiectul pentru înfiinţarea comunei Boiţa. Pentru că, repet, referendumul care s-a validat şi care este luat în considerare este referendumul prin care cele două comune au fost supuse simultan voinţei populare de a deveni comune. Nu ştiu ce se urmăreşte sau ce se intenţionează prin aceste manevre, care nu sunt străine, de altfel, nici Comisiei de administraţie publică. După ce primarul oraşului Tălmaciu a fost demis din funcţie ilegal de către prefectul judeţului, cu sprijinul politic al iniţiatorilor acestui proiect, acolo se încearcă de fapt deturnarea atenţiei de la problemele oraşului şi încercarea de a conduce oraşul cu un primar numit de către prefect, şi oraşul Tălmaciu şi cele două comune, după cum se vede acum. Mulţumesc.
|