|
Domnul Florin Iordache: Mulţumesc. Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României, competenţa decizională în cadrul acestei iniţiative legislative aparţine Camerei Deputaţilor. Guvernul, în punctul său de vedere, precizează că nu susţine adoptarea propunerii legislative. Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins propunerea legislativă. De asemenea, membrii Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, în avizul prezentat, au precizat că resping propunerea legislativă. În aceste condiţii, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi în plenul său au analizat această propunere legislativă şi propun plenului Camerei Deputaţilor respingerea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. Acest proiect de lege face parte din categoria legilor organice.
|