Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 martie 2005

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.31/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 martie 2005

5. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 55/2005

 

Domnul Adrian Năstase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat.

Este vorba de o procedură de urgenţă şi, conform prevederilor articolelor 100, 111 şi 112 urmează să aprobăm timpul afectat luărilor de cuvânt la articole.

Invit Biroul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială să facă sugestiile necesare pentru durata de timp totală şi durata dezbaterilor pe articole.

Video in format Flash/IOS

Domnul Stelian Duţu:

Domnule preşedinte,

Biroul comisiei propune 10 minute pentru dezbateri generale şi un minut pentru dezbateri pe articole.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Supun votului dumneavoastră aceste propuneri.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Potrivit prevederilor din Regulament, trecem la dezbaterea proiectului de lege. Iniţiatorul, dacă doreşte să ia cuvântul? Vă rog, domnule ministru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Barbu (ministrul muncii şi protecţiei sociale):

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Având în vedere necesitatea urgentării procesului de recalculare a tuturor pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, stabilite în baza legislaţiei în vigoare anterior datei de 1 aprilie 2001, aflate în plată, astfel încât să fie respectat principiul la condiţii egale de pensionare - pensii egale, indiferent de anul ieşirii la pensie, precum şi pentru asigurarea cadrului legal necesar recalculării pensiilor în sistemul public provenite din fostul sistem de asigurări sociale, Guvernul a decis elaborarea proiectului de ordonanţă şi a proiectului de lege pentru aprobare, cu care venim în faţa dumneavoastră.

Recalcularea se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual al cuantumului fiecărei pensii, cu respectarea prevederilor Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor prezentei ordonanţe supuse spre aprobare.

Conform acestei ordonanţe, plata sumelor rezultate în urma recalculării pensiilor se face eşalonat, în etape. Prima etapă a drepturilor de pensii recalculate se stabileşte pentru luna martie 2005 prin această ordonanţă - în cazul persoanelor ale căror drepturi de pensie s-au deschis până în anul 1980 inclusiv, iar celelalte etape de plată se stabilesc prin hotărâri ale Guvernului.

Vreau să menţionez unul din lucrurile importante din ordonanţă, care se referă la faptul că pe perioada de prescripţie, adică trei ani, persoanele care pot sau doresc şi au documente care să fie aduse la Casa Judeţeană de Pensii pentru a face dovada unor alte drepturi care se iau în calcul la calculul pensiei şi, mă refer aici la diverse sporuri sau perioade de salarizare pentru care nu s-au găsit documente, pot s-o facă într-o perioadă de trei ani. Li se recalculează pensiile şi li se plătesc drepturile cu data primei recalculări din acest an.

Cred că este un lucru important şi se creează o perioadă de timp suficient de mare pentru ca toţi pensionarii îndreptăţiţi şi care au documente să le aducă.

Pe de altă parte, după o perioadă de trei ani, se pot aduce - până când eşti beneficiarul unei pensii - astfel de documente pe parcursul întregii vieţii, doar că recalcularea se face şi se intră în drepturi cu data depunerii documentelor respective.

În speranţa că veţi susţine acest proiect de lege care se adresează la aproape 4 milioane de beneficiari, vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul?

Domnul deputat Giurescu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Giurescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În principiu, recalcularea este un lucru necesar, început de altfel din octombrie 2004. Aş vrea, însă, să spun doar câteva cuvinte despre actualul proiect de lege şi apoi, în momentul în care se vor pune în discuţie amendamentele, să-mi susţin amendamentul respins de comisie.

Cred că de reforma fiscală, care este aplicată acum în România, ar trebui să beneficieze în primul rând pensionarii, pentru că de această reformă beneficiază în general cei cu venituri mari, din salariu sau din profitul propriilor firme. Şi de ce spun acest lucru. Ordonanţa prevede ca plata pensiilor recalculate să fie făcută eşalonat, începând cu 1 martie, până spre sfârşitul sau chiar până la sfârşitul acestui an, când se vor recalcula probabil ultimele pensii. Mi se pare normal şi, în acest sens, am făcut şi un amendament: ca toţi cei care beneficiază de această recalculare, şi aici este vorba de un număr de 25-30% din pensionari (vorbesc de sume apreciabile, nu de sume mici), să li se acorde drepturile începând cu 1 martie 2005. Este un drept al pensionarilor ca, pe perioada a trei ani de zile, pensionarii să vină cu documente suplimentare, la recalcularea pensiei, acordându-se dreptul de recalculare, dreptul de majorare a pensiei cu data în care beneficiarul a intrat în plată, respectiv primii la 1 martie, restul eşalonat. Aşa, se poate face şi acest lucru, ca toţi pensionarii să primească pensii recalculate cu 1 martie 2005.

Mai ales, vreau să menţionez faptul că actualul Guvern a menţinut cotele vechi de CAS, existând probabil sumele de bani necesare să se facă acest lucru.

Mi se pare de altfel moral ca plata să se facă cu 1 martie la toţi pensionarii, şi nu eşalonat.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Mulţumesc.

Dacă mai sunt comentarii? Dacă nu mai sunt comentarii din partea grupurilor parlamentare aş vrea să ascultăm punctul de vedere al comisiei.

Aveţi cuvântul, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Stelian Duţu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare recalcularea pensiilor din sistemul public provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, în scopul eliminării inechităţilor existente între categorii de pensionari, în funcţie de data pensionării.

Comisia propune plenului adoptarea proiectului de lege pentru asigurarea unui aport de echitate între pensionarii sistemului public. În acest mod, toate pensiile vor fi stabilite după aceeaşi lege, după aceeaşi metodologie, potrivit aceloraşi principii, indiferent de data pensionării şi indiferent de legislaţia sub incidenţa căreia s-a făcut pensionarea.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

La lucrările comisiei au fost prezenţi 19 deputaţi din totalul de 19 membri ai comisiei iar raportul comisiei a fost adoptat cu majoritatea din voturile celor prezenţi.

Camera Deputaţilor este cameră decizională...

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Domnule deputat, vă rog să ţineţi mai aproape microfoanele.

Video in format Flash/IOS

Domnul Stelian Duţu:

...iar în urma dezbaterii în şedinţa din 8 martie 2005, comisia propune admiterea cu modificări a proiectului de lege.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Vă propun să trecem la dezbaterea pe articole.

Începem cu titlul. Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii.

Supun votului dumneavoastră titlul legii.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

Stimaţi colegi,

Vă rog să ne pronunţăm asupra amendamentelor propuse de către comisie.

Primul amendament vizează articolul unic şi se propune reformularea textului. Aveţi această sugestie din partea comisiei, la punctul 2 din Raport.

Dacă sunt observaţii? Nu sunt observaţii.

Supun votului dumneavoastră propunerea comisiei.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Unanimitate.

La art.3 există un amendament care este respins de către comisie. Îl invit pe domnul Giurescu să-şi prezinte amendamentul, care vizează alin.1 al art.3.

Aveţi cuvântul, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ion Giurescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Se cere reformularea art. 3, spunându-se: "plata sumelor rezultate în urma recalculării pensiilor se va face cu 1 martie 2005", urmând ca alin. 2 şi 3 să fie abrogate. Este tocmai ideea pe care am dezvoltat-o la început, părându-mi-se normal ca toţi pensionarii să beneficieze de aceleaşi drepturi, cu aceeaşi dată, vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc. Comisia doreşte să mai comenteze? Sau iniţiatorul?

Domnule ministru, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Barbu:

Aş dori să menţionez de ce Guvernul nu susţine acest amendament.

Într-adevăr, cotele de CAS s-au menţinut la nivelul anului 2004, respectiv cu două puncte procentuale mai mari decât se prevăzuse în Legea bugetului pe anul 2005, dar aceste sume care vin din cele două puncte procentuale nu pot să acopere întreaga sumă de care ar fi nevoie dacă toate pensiile recalculate ar intra în plată de la 1 martie 2005 sau dacă ar intra în plată retroactiv, de la 1 ianuarie 2006.

Deci vorbim de costuri de peste 7.000 de miliarde, dacă intră în etape pensiile recalculate în acest an, şi vorbim de 21-23.000 de miliarde aferente anului 2003. Practic această sumă, pe propunerea domnului deputat Giurescu s-ar dubla în anul 2006, dacă toate ar începe să intre în plată retroactiv, pentru că nu sunt recalculate. Există mai multe etape de recalculare. Cred că şi dumneavoastră vă imaginaţi că milioane de dosare nu se pot face într-o perioadă foarte scurtă de timp. Până acum s-au făcut 206.000 şi au intrat în plată începând de ieri. În următoarea etapă, trebuie să se recalculeze până în vară aproximativ 1.128.000.

Pentru acest motiv nu putem susţine acest amendament.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi, supun votului amendamentul domnului Giurescu.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi.

Video in format Flash/IOS

107 voturi pentru.

Împotrivă?

Video in format Flash/IOS

111 voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

 

Domnul Marcu Tudor (din sală):

Motivez două minute.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Daţi-mi voie să anunţ rezultatul votului. Deci amendamentul domnului deputat Giurescu nu a fost aprobat.

Da, vă rog, domnule deputat. Explicaţie de vot, da?

Video in format Flash/IOS

Domnul Marcu Tudor:

Mulţumesc, domnule preşedinte, numai un minut vă răpesc.

Propunerea domnului Giurescu este foarte bună. Sunt convins că şi domnul ministru Barbu era de acord cu ea. Toţi suntem de acord, dar tot atât de realist trebuie să fiu că este un efort mai mare decât cel pe care cred că poate să-l facă astăzi statul român, în forma în care se colectează veniturile la buget.

De altfel, dacă se putea face, sunt sigur că o putea face şi PDSR-ul înainte, atâta cât a fost la guvernare. De aceea, votul a fost la noi, în grupul parlamentar, liber. Fiecare a votat aşa cum a crezut de cuviinţă.

Vă mulţumim.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Vă rog, domnul deputat Mihai Tănăsescu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau să-i răspund colegului de la PPRM, fiindcă această măsură a fost aprobată de către dumneavoastră, stimaţi colegi, prin Legea bugetului pe anul 2005, şi anume contribuţiile sociale au fost diminuate cu două puncte procentuale.

Deci varianta care a fost aprobată de către dumneavoastră avea o scădere a impozitului cu două puncte procentuale. Actuala guvernare a venit şi a crescut cu două puncte procentuale contribuţiile sociale. Deci este bine de ştiut pentru toată lumea ceea ce s-a întâmplat, ceea ce s-a propus şi ceea ce s-a votat.

Mulţumesc.

 

Domnul Marcu Tudor:

Vă rog, dreptul la replică?

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Nu, nu. Iertaţi-mă, nu există dreptul la replică. Sunt numai chestiuni personale. Dacă vreţi, mai discutaţi după aceea, în pauză pe aceste subiecte.

Vă rog, domnule Oltean.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Vă rog să constataţi că suntem în dezbaterea unei ordonanţe de urgenţă.

În conformitate cu art.112 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, "dezbaterea unui proiect de lege sau a unei propuneri legislative în procedură de urgenţă nu poate depăşi durata de timp aprobată de Cameră (...)

În situaţia în care timpul prevăzut la alin. 1 s-a epuizat dezbaterea se încheie şi preşedintele Camerei supune votului fiecare amendament cuprins în raportul comisiei sesizate în fond şi fiecare articol amendat. (...)"

Domnule preşedinte, vă rog să observaţi că timpul de 10 minute, propus pentru dezbateri generale, s-a epuizat şi vă rog să treceţi la respectarea prevederilor Regulamentului Camera Deputaţilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Năstase:

Este corectă observaţia pe care aţi făcut-o.

La punctul 9 din Raport se propune introducerea în lege a unui text nou. Este propunerea comisiei. Supun votului dumneavoastră acest text.

Cine este pentru introducerea acestui text? Vă rog să număraţi.

Voi solicita voturile împotrivă. Nu este nici un vot împotrivă.

Abţineri?

Cu o abţinere propunerea comisiei a fost aprobată.

La amendamente respinse aveţi o altă propunere, care nu a fost acceptată.

Pentru art. 6 - dacă autorii acestui amendament îşi menţin propunerea. Este vorba de domnii deputaţi Eugen Nicolăescu, Mircea Coşea şi Horea Dorin Uioreanu. Renunţaţi? Bun!

Deci, în condiţiile acestea, supun votului dumneavoastră articolul unic.

Cine este pentru? Vă rog să număraţi.

Video in format Flash/IOS

125 voturi pentru.

Împotrivă?

Abţineri?

Video in format Flash/IOS

87 de abţineri.

Cu 125 de voturi pentru şi 87 de abţineri, articolul unic a fost aprobat. Este un proiect de lege cu caracter organic. Votul final îl vom da săptămâna viitoare, marţi.