Dezbateri parlamentare
Dezbateri parlamentare
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 aprilie 2005
- Sumarul şedinţei
- Stenograma completă
- publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.49/2005
Video - Flash & IOS
| Sunteti aici: | Prima pagina > Dezbateri parlamentare > Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 aprilie 2005 |
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 18 aprilie 2005
| ................................................ | |
|
|
Continuăm cu: Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale; Propunerea legislativă pentru modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală. Dacă iniţiatorul doreşte să ia cuvântul? Poftiţi, domnule deputat. |
|
|
Doamnă preşedintă de şedinţă, Doamnelor şi domnilor colegi, Îngăduiţi-mi, mai întâi, o chestiune de procedură. Vă rog să observaţi că raportul ce este supus astăzi spre dezbatere în plenul Camerei Deputaţilor include trei iniţiative legislative, trei propuneri legislative, printre care se află şi Propunerea legislativă nr. 91/2005, printre ai căror autori, alături de deputaţii Zegrean şi Buda, mă număr şi eu. Doamnă preşedintă, Doamnelor şi domnilor colegi, Săptămâna trecută, pe ordinea de zi a Comisiei pentru administraţie publică se număra şi propunerea legislativă despre a cărei denumire am făcut deja vorbire. Am solicitat, la vremea respectivă, în speţă, preşedintelui Comisiei pentru administraţie publică, să amâne dezbaterea pe marginea acestei propuneri legislative, pe motivul că nici eu şi nici unul din ceilalţi doi coautori nu puteam fi prezenţi, din motive absolut obiective, la dezbaterea acestei propuneri legislative. Fără să ţină cont de această solicitare făcută, e adevărat, oral, şi nu în scris, comisia a luat în dezbatere şi a respins această propunere legislativă. Vreau să precizez că această solicitare a mea era în consens cu solicitarea Guvernului României, care, prin Adresa nr. 1025/11.04, se adresa preşedintelui comisiei, solicitându-i acestuia să amâne dezbaterea acestei propuneri legislative, până când Guvernul va veni cu un punct de vedere scris. Pe aceeaşi linie se poziţionează şi Ministerul Finanţelor Publice, care face precizarea că nu are observaţii legate de această propunere legislativă, dar că ar fi bine să existe un punct de vedere scris al Ministerului Administraţiei şi Internelor. Neluând în seamă cele trei puncte de vedere, Comisia pentru administraţie publică a luat în dezbatere propunerea respectivă, în absenţa iniţiatorului, şi a hotărât respingerea acesteia. Nu cred, doamnă preşedintă, domnilor colegi, că este posibil ca, cu atâta uşurinţă, o comisie foarte importantă să respingă o propunere legislativă care viza, evident, modificarea unei legi organice, fără a se asigura de existenţa unui punct de vedere scris al Guvernului, pentru a vedea dacă acesta este sau nu în consens cu propunerea respectivă, şi fără a fi prezenţi autori, iniţiatorii, pentru a exprima un punct de vedere şi a explica celor prezenţi care au fost argumentele ce au stat la baza iniţierii acestei propuneri legislative. Pentru aceste considerente, v-aş ruga, doamnă preşedintă, să dispuneţi retrimiterea acestei propuneri legislative la Comisia pentru administraţie publică, pentru a fi dezbătută cu respectarea prevederilor din Regulamentul Camerei Deputaţilor, dar şi din Regulamentul de şedinţe al Comisiei pentru administraţie publică. Vă mulţumesc. |
|
|
Fiind propunere din partea unui grup parlamentar... Nu este din partea grupului? Nu. Bun. Atunci, invit preşedintele Comisiei pentru administraţie publică. |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală): Un punct de vedere. |
|
|
|
Poftiţi. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Sigur că orice viciu de întocmire a unui raport afectează ceea ce este supus votului şi, în condiţii normale, ar trebui să se procedeze la o astfel de restituire. Spun "în condiţii normale", însă, cineva a inventat şi alţi - cineva au votat fără să ştie ce votează acea "aprobare tacită", care reprezintă o ghilotină pentru noi. Vă rog să constataţi că termenul constituţional de dezbatere este 21.04-30.04-5.05, ceea ce ar însemna ca retrimiterea la comisie să ducă la concluzia adoptării tacite. În aceste condiţii, dat fiind situaţia creată de acest termen, pe care eu, repet, nu-l agreez, dar trebuie să-l respect, pentru că este constituţional, se pot supune dezbaterii Camerei propunerile legislative, chiar ignorând raportul comisiei. Pentru că este obligatoriu ca să se facă aceste dezbateri la Cameră astăzi. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc. Domnule deputat, vă rog. |
|
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Mă simt nevoit să iau cuvântul pentru a corecta o parte din afirmaţiile distinsului deputat Bolcaş, pentru că termenul la care domnia sa făcea referire vizează doar Propunerea legislativă nr. 77, şi nu şi celelalte două propuneri legislative şi, în speţă, Propunerea legislativă nr. 91, al cărei termen constituţional expiră în 31 aprilie. |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală): Nu există 31 aprilie! |
|
|
|
În 30 aprilie, mă iertaţi, domnule Bolcaş. În consecinţă, această motivaţie nu rezistă, în ce priveşte solicitarea pe care eu am făcut-o plenului Camerei Deputaţilor. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule deputat. Comisia, dacă vrea să ia cuvântul? Vă rog, raportul fiind comun. |
|
|
Doamnă preşedintă, Stimaţi colegi, Comisia pentru administraţie publică a luat în discuţie aceste propuneri legislative, pornind de la două articole din regulament. Primul articol, 52, precizează că: "La şedinţele comisiilor au dreptul să participe deputaţii şi senatorii care au făcut propuneri care stau la baza lucrărilor acestora, precum şi, la cererea preşedintelui comisiei (...)". Cel de al doilea articol care a stat la baza discuţiei în comisia noastră a fost art. 66 alin. 3, care spune: "În cazul în care o comisie examinează în fond mai multe proiecte de legi şi propuneri legislative care au acelaşi obiect de reglementare se întocmeşte un singur raport (...)". Pornind de la aceste două articole din regulament, comisia a luat în discuţie cele trei proiecte şi au fost dezbătute şi avizate în fond în procedură obişnuită. Obiectul de reglementare al acestor propuneri legislative constă în modificarea şi completarea unor prevederi ale Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001. Modificările şi completările propuse vizează crearea unei simetrii juridice între alegerea şi eliberarea din funcţie a preşedintelui şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene, precum şi a viceprimarilor. De asemenea, se propune păstrarea de către viceprimari a calităţii de consilier pe întreaga durată a mandatului consiliului local. S-a mai urmărit eficientizarea activităţii consiliilor locale şi judeţene, implicarea mai activă a primarului în activitatea şi luarea deciziilor consiliilor locale, precum şi o reducere a cheltuielilor bugetare, prin reducerea numărului de consilieri locali şi judeţeni. Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic propune plenului Camerei Deputaţilor respingerea acestor proiecte, pentru următoarele motive: Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001 are caracterul unei legi-cadru de organizare şi funcţionare a administraţiei publice locale, prevederile sale fiind corelate cu cele ale altor acte normative incidente acestui domeniu, cum ar fi - şi dau două exemple - Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali sau Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2003 privind finanţele publice locale. Modificarea Legii nr. 215/2001 prin promovarea unor iniţiativele legislative parlamentare ce vizează anumite articole ale legii fără a se avea în vedere coroborarea acestora cu a altor legi din acelaşi domeniu este inoportună şi de natură să perturbe aplicarea unitară a legislaţiei privind administraţia publică locală, aşa încât asemenea modificări numai ale unor texte de lege apar ca nejustificate; în măsura în care se impune modificarea Legii nr. 215/2001, atunci este necesară revederea în ansamblu, atât a acestei legi, cât şi a celorlalte legi incidente domeniului administraţiei publice locale, în scopul adoptării, chiar şi sub forma unui cod, a unei legislaţii care să reglementeze în mod unitar acest domeniu de activitate. Propunerile legislative fac parte din categoria legilor organice, împrumutând această natură de la legea asupra căreia realizează intervenţia legislativă. La dezbaterea propunerilor legislative a participat ca invitat, în conformitate cu art. 51 şi 52 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, domnul Mircea Alexandru, secretar de stat la Ministerul Administraţiei şi Internelor. La lucrările comisiei au fost prezenţi un număr de 26 de deputaţi, iar propunerile legislative au fost respinse cu unanimitate de voturi, votând, aşa cum v-aţi dat seama, toţi reprezentanţii tuturor grupurilor partidelor politice din Parlament. Potrivit art. 75 din Constituţia României, republicată, şi a art. 86 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată, iar în urma dezbaterii comisia propune respingerea propunerilor legislative. |
|
|
Mulţumesc. Da, poftiţi. |
|
|
Doamnă preşedintă, Stimaţi colegi, Pentru una din cele trei propuneri legislative există şi punctul de vedere al Guvernului, care nu susţine un asemenea act normativ, ci vine, de asemenea, cu propunerea că va emite un nou act, care să amendeze întreaga Lege nr. 215 şi toate celelalte acte normative care reglementează activitatea administraţiei publice locale. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc. Domnule Pantelimon Manta, vă rog. |
|
|
Stimaţi colegi, Chiar dacă domnul deputat Bolcaş a atras atenţia asupra riscului ca, practic, să-şi facă efectul reglementarea legală, prin expirarea termenului în care să putem să abordăm discutarea proiectelor, cred că totuşi merită luată în discuţie şi, probabil, şi aprobată propunerea domnului deputat Oltean, de a se întoarce la comisie. Sunt nişte potenţiale reglementări care pot antama major asupra bunului mers sau răului mers al conducerii administraţiei de la nivelul consiliilor judeţene şi al consiliilor locale şi nu cred că ne putem permite să tratăm cu multă superficialitate aceste lucruri, aşa încât se impune retrimiterea la comisie. Este adevărat, în legătură cu prima propunere poate să treacă termenul, poate să treacă şi la cea de a doua, important e că ultima dintre ele se împlineşte pe 5 mai, perioadă în care comisia poate să dezbată foarte la obiect şi amănunţit propunerile, iar celelalte două, care sunt expirate, pot fi valorificate, eventual, pe calea amendamentelor la ultima propunere legislativă, care se încadrează în termenul de 5 mai. Repet, este o discuţie care necesită multă atenţie, multă aplecare asupra textelor şi cred că ar fi oportună şi legală retrimiterea la comisie. Mulţumesc |
|
|
Mulţumesc. Domnul deputat Ghişe. Vă rog. |
|
|
Mulţumesc, doamnă preşedintă de şedinţă. Stimate doamne şi stimaţi domni deputaţi, Înainte de a trece la vot, doresc să vă sesizez asupra unor aspecte, care, în opinia mea, sunt fundamentale pentru buna funcţionare a administraţiei publice. Experienţa practică demonstrează că actuala Lege nr. 215/2001 prezintă carenţe, putem să spunem, destul de mari, în ceea ce priveşte principiile şi setul de valori care fundamentează sistemul administraţiei publice locale din România. Există o interferenţă între responsabilităţile pe care diferitele autorităţi le au. Lipseşte o separaţie a puterilor între executivul şi deliberativul local, separaţie bine conturată, care să facă funcţional sistemul. Există disfuncţii în ceea ce priveşte relaţiile de autoritate între responsabilii şefi de instituţii publice ale executivului şi funcţionarii cu care aceştia colaborează. Şi atunci, vin să spun următorul lucru, pe fondul atâtor disfuncţii pe care actualul sistem instituit prin lege le generează, cea mai bună soluţie, după părerea mea, pe baza unei experienţe de administraţie în funcţii de consilier judeţean, consilier local şi primar la un municipiu, este ca aceste propuneri, în bloc, să fie respinse, să se realizeze o comisie din toate grupurile parlamentare, împreună cu Guvernul, pentru ca modificările care se vor face la Legea administraţiei publice locale să fie modificări care să genereze un sistem coerent, fundamentat pe principii şi valori, şi un sistem care să aibă aplicabilitate în exactitatea actului administrativ. Altfel, există riscul ca, amendând pe porţiuni, în lipsa unei viziuni globale şi larg împărtăşită, bazată pe un sprijin parlamentar şi suport guvernamental, în loc să creăm mai multă coerenţă în sistem, să inducem mai multă confuzie. De aceea, propunerea mea este ca toate aceste trei proiecte de lege să fie respinse în bloc şi, chiar dacă se mai întârzie cu amendarea lor, să se vină în Parlament, din partea unei comisii a grupurilor parlamentare, împreună cu Comisia pentru administraţie, cu reprezentanţii Guvernului, şi să venim cu un proiect care să răspunde întâi de toate unui comandament al interesului naţional, şi nu unei viziuni segmentare de partid sau doctrinare. Pentru că, până la urmă, în urma alegerilor care au loc din timp în timp pentru conducerile de administraţii locale, se întâmplă că se perindă pe la putere toate partidele politice, şi o astfel de lege, fundamentală pentru sistemul constituţional şi funcţionarea statului român, nu trebuie făcută pe conjuncturi de putere ale unui anume moment. Mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul deputat Oltean. |
|
|
Doamnă preşedintă, Doamnelor şi domnilor colegi, Îngăduiţi-mi, mai întâi, să vă rog să aveţi în vedere că am pus în discuţie o chestiune de natură procedurală, legată de necesitate retrimiterii propunerii legislative de modificare a Legii nr. 215 comisiei de specialitate, fără să intrăm în chestiunile care vizează fondul dezbaterii. Or, până acum, toţi interlocutorii au venit la acest microfon şi s-au referit la fondul problemei puse în discuţie, precedând dezbaterile generale, care ar fi trebuit să urmeze după ce plenul îşi exprimă prin vot poziţia legată de propunerea pe care le-am făcut eu, de a se retrimite comisiei spre dezbatere această propunere legislativă. Aş vrea să subliniez că art. 66 alin. 3 din Regulamentului Camerei Deputaţilor poate fi interpretat şi discutat şi în sensul în care eu am avut intervenţia, pentru că problematica pusă în discuţie este de natură a fi dezbătută în termeni foarte serioşi şi cu un punct de vedere exprimat de către Guvern. De aceea, doamnă preşedintă, vă rog să supuneţi spre aprobare plenului Camerei Deputaţilor propunerea mea de a se restitui această iniţiativă legislativă Comisiei pentru administraţie publică. Şi, pe urmă, să-mi oferiţi posibilitatea să-mi susţin punctul de vedere, dacă plenul Camerei nu va admite această propunere. Vă mulţumesc. |
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnul deputat Titu Gheorghiof. Domnul deputat Titu Gheorghiof am anunţat! (Pentru că şi domnul Lucian Augustin Bolcaş solicită să ia cuvântul) |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală): Scuzaţi-mă! |
|
|
Domnul Titu Nicolae Gheorghiof (din sală): Îi dau voie! |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din sală): Am venit mai de departe... |
|
|
|
Poftiţi. Domnule Bolcaş, aveţi cuvântul. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Vreau să am un cuvânt de apreciere pentru susţinerile domnului deputat Ghişe. Într-adevăr, trebuie să înţelegem că Legea nr. 215, care este carta administraţiei publice locale, constituie în primul rând un sistem de principii şi de valori care trebuie să fie coerent. A încerca modificarea pe ici pe colo, şi anume, în părţile esenţiale, nu poate să ducă decât la rezultatele unei cârpeli. Nu poate fi cârpită 215, poate să fie modificată într-un ansamblu care s-a propus a fi avut în vedere. Vreau să subliniez că ideile domnului deputat Oltean sunt interesante şi merită a fi discutate, dar nu mai putem face acest lucru acum. Iar soluţia normală este să ne pronunţăm asupra acestor proiecte de lege, iar dacă ele nu vor trece la vot, să existe posibilitatea formulării unui alt fel de iniţiative legislative, care să nu aibă principalul viciu pe care îl au aceste toate trei iniţiative, şi anume, modificând Legea nr. 215 nu se mai corelează cu nimic, ceea ce este foarte grav şi ceea ce ar produce haos în administraţie. Deci, fără să mă pronunţ pe fond, doamnă preşedintă, veţi supune la vot evident această propunere de restituire. Noi ne pronunţăm împotriva restituirii. Vă mulţumesc. |
|
|
Domnul Titu Nicolae Gheorghiof: Mulţumesc, doamnă preşedintă. Stimaţi colegi şi colege, Suntem într-o situaţie foarte delicată: să nu creăm precedente. Pentru că, potrivit art. 98 din Regulamentului Camerei Deputaţilor, atunci când raportul comisiei sesizată în fond este de respingere, se trece direct la vot, după încheierea dezbaterilor generale. Dezbaterile generale fiind încheiate, se trece direct la vot. Dacă vrem să facem trimitere la o propunere de a se trimite raportul, pentru că nu putem să trimitem o iniţiativă legislativă rupând raportul sau fragmentând raportul, atunci art. 102 din Regulamentul Camerei Deputaţilor spune în felul următor: dacă la dezbaterea amendamentelor s-au ivit situaţii de natură a modifica pe fond iniţiativa legislativă, sau se creează situaţii conflictuale care ar duce la modificările de fond pe articolul respectiv, se poate solicita retrimiterea la comisie. Dar, în cazul de faţă, este vorba de un raport de respingere. Nu se poate pune în discuţie problematica amendamentelor, pentru că în raport nu există nici admise, nici respinse. Nu avem noi, plenul Camerei Deputaţilor, altă soluţie decât să respectăm art. 98 din Regulament. La încheierea dezbaterilor generale se trece la vot. Întrucât, aşa cum s-a ridicat anterior, de către domnul deputat Bolcaş, situaţia zilei de vot este stabilită de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor mâine la 11,30, acest proiect este trimis pentru mâine, 11,30, în ziua de vot. Vă mulţumesc. Este singura soluţie. |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din bancă): Dacă se respinge retrimiterea. |
|
|
|
Mulţumesc. Ţinând cont că raportul este comun, conform prevederilor art. 98 din Regulament, vom trece la vot mâine, la ora 11,00, şi nu 11,30. Trecem la proiectul de lege ... Poftiţi! |
|
|
Ţin să vă atrag atenţia că am făcut o propunere privind retrimiterea la comisie a acestui raport, pe care vă rog s-o supuneţi la vot. Deci, vă rog foarte mult să reţineţi acest lucru exact. Abia după ce se exprimă Camera asupra acestui vot, vă voi ruga să-mi îngăduiţi să-mi exprim punctul de vedere la dezbateri generale ca şi iniţiator al acestui proiect de lege. Şi după epuizarea dezbaterilor generale puteţi face ceea ce aţi expus mai înainte, să treceţi la votul final pe lista proiectelor de mâine. Până atunci, vă rog să respectaţi prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor. Vă mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc. Domnul deputat Gheorghiof. |
|
|
Domnul Titu Nicolae Gheorghiof: Doamnă preşedintă, Stimaţi colegi, Din nou fac apel şi aş ruga să urmăriţi Regulamentul. Regulamentul Camerei Deputaţilor, art. 102 spune în felul următor, că pot cere retrimiterea autorii amendamentelor sau reprezentanţii Guvernului. Vă mulţumesc. |
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din bancă): Tot pe procedură. |
|
|
|
Vă rog, domnule deputat Bolcaş. |
|
|
Domnul Lucian Augustin Bolcaş: Doamnă preşedintă, Lucrurile sunt simple. Este o propunere de retrimitere la comisie, care trebuie să fie supusă la vot. În condiţiile în care se admite, se admite, în condiţiile în care se respinge urmează cursul Regulamentului, şi anume de a se trimite la vot, pentru că dezbateri generale am avut până acum, slavă Domnului. Problema este foarte simplă, domnul Gheorghiof are dreptate. Propunerea de retrimitere este neregulamentară pentru că nu se putea discuta pe amendamente şi pe articole e ceva. Că este regulamentară sau nu, tot votului trebuie să fie supusă, aşa că, vă rog să supuneţi la vot propunerea de retrimitere la comisie. Noi ne vom exprima împotriva acestei retrimiteri şi să procedaţi în consecinţă. Vă mulţumesc. |
|
|
În numele grupului aţi cerut asta, da? Este în regulă atunci, dacă este în numele grupului parlamentar este în regulă. Supun la vot retrimiterea la comisie. Cine este pentru? Vă rog să număraţi. 78 voturi pentru. Împotrivă? 53 împotrivă. Abţineri? Nici o abţinere. Se retrimite la comisie. Voci din partea Grupului parlamentar al PSD: Este bătaie de joc! |


