Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 februarie 2008

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.8/2008
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 12 februarie 2008

5. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale şi a altor acte normative incidente (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 729/2007

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Pct.18 - Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.82/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale şi a altor acte incidente.

Legea are caracter organic.

Proiect adoptat de Senat.

Raport de adoptare din partea Comisiei economice.

Procedură de urgenţă.

Prioritate legislativă.

Suntem Cameră decizională.

Se află pe ordinea de zi în condiţiile art.105 alin.(2).

Dacă iniţiatorul doreşte să prezinte proiectul?

Vă rog, domnule secretar de stat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Mocuţa (secretar de stat, Ministerul Justiţiei):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Reglementarea generală în materia societăţilor comerciale a fost substanţial modificată, prin Legea nr.441/2006, în scopul armonizării acesteia cu prevederile comunitare în domeniu şi adaptării la standardele de transparenţă decizională şi protecţie a acţionarilor.

Legea a introdus o serie de noi concepte, un sistem unitar şi dualist de administrare, obligaţii, de prudenţă şi diligenţă în exercitarea funcţiei de administrator, comitet de audit, de nominalizare şi de remunerare, precum şi o serie de noi obligaţii pentru societăţile comerciale, pentru administratorii societăţii, fiind modificat totodată radical şi statutul directorilor societăţii.

Această reformă legislativă a impus acordarea unor termene concepute ca perioade de asimilare şi de pregătire a implementării anumitor dispoziţii de lege, ce presupun transformări în structura organelor de administrare a societăţilor comerciale.

În acest scop, a fost adoptată ordonanţa de urgenţă supusă astăzi aprobării Camerei Deputaţilor.

Ordonanţa are, aşadar, ca principal obiectiv facilitarea implementării conceptelor amintite, prin prelungirea termenelor prevăzute de Legea nr.441/2006, şi prin stabilirea unor termene tranzitorii pentru aplicarea altor dispoziţii ale Legii nr.441/2006.

În linii generale, şi pe scurt, vreau să vă spun că ordonanţa propune ameliorarea textului legal ce guvernează natura raporturilor între administrator, director şi societatea pe care o gestionează, clarificarea conceptului de obligaţie, de prudenţă şi diligenţă, eliminarea obligaţiei de constituire a Comitetului de audit, renunţarea la obligativitatea desemnării unui administrator independent, flexibilizarea criteriilor de calificare a independenţei administratorilor, limitarea restricţiilor privitoare la transferul acţiunilor, realizarea unei mai clare distincţii între cenzori şi auditori interni.

Faţă de cele prezentate, vă supunem atenţiei acest proiect şi vă rugăm să-l votaţi.

Facem precizarea că există aprobările Comisiei juridice şi ale Comisiei economice ale Camerei Deputaţilor.

Vă mulţumim.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc foarte mult, domnule secretar de stat.

Din partea comisiei, domnul deputat Cornel Popa, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cornel Popa:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În raportul asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.82/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.31/1990, vă pot arăta că Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 29 octombrie 2007.

Proiectul de lege a primit avizul favorabil al Consiliului Legislativ şi al Comisiei juridice.

Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr.31/1990 privind societăţile comerciale şi a altor acte normative incidente, în vederea eliminării interpretărilor greşite sau neunitare a asigurării unei bune aplicări a acestor acte normative şi a unui impact pozitiv semnificativ în mediul de afaceri.

Trebuie să vă spun că, după mai multe dezbateri, a primit şi avizul favorabil în şedinţa comisiei noastre, Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, în data de 11 decembrie 2007.

Au fost prezenţi 22 de membri şi s-a votat cu majoritate de voturi pentru şi doar două abţineri.

De asemenea, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă există intervenţii la dezbateri generale?

Doamna deputat Graţiela Iordache.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Voiam doar să atrag atenţia asupra unor măsuri cum ar fi prevăzute în această ordonanţă, şi anume cele de la renunţarea obligativităţii, administratorului independent ...

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog frumos să trageţi microfonul un pic mai jos, să vă auzim mai bine.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Este bine aşa?

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Extraordinar.

Video in format Flash/IOS

Doamna Graţiela Denisa Iordache:

Mulţumesc.

Este foarte importantă această prevedere. Nu se poate vorbi despre introducerea principiilor guvernanţei corporative. Nu se poate vorbi despre protecţia drepturilor acţionarilor, fără a lua în considerare existenţa administratorilor independenţi. Este o practică obişnuită, e drept în economiile dezvoltate, mai ales cum sunt cele din Statele Unite, dar cum este şi economia Germaniei. Iar practica a demonstrat că şi rata de profitabilitate şi drepturile acţionarilor sunt mai bine servite de existenţa acestei prevederi.

Renunţarea la această obligativitate este un pas înapoi în ceea ce priveşte introducerea guvernanţei corporative.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, doamna deputat.

Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt alte intervenţii la dezbateri generale.

Trecem la dezbaterile pe articole asupra proiectului de lege.

Lucrăm pe anexa cu amendamente admise.

Nu există amendamente respinse.

Dacă de la pct.1 la pct.10 există obiecţii, observaţii, comentarii? Nu sunt. Adoptate.

De la pct.11 la pct.20. Adoptate.

De la pct.21 la pct.30. Adoptate.

De la pct.31 la pct.40. Adoptate.

De la pct.41 la pct.50 există obiecţii, observaţii, comentarii?

Adoptate.

De la cpt.51 la pct.60. Adoptate.

De la pct.61 la pct.70. Adoptate.

De la pct.71 la pct.82. Adoptate.

Am finalizat dezbaterea pe articole.

Proiectul rămâne la vot final.

Consult Secretariatul: când se termină de tipărit cartela?