| |
Domnul Bogdan Olteanu: |
| |
................................................ |
|
Pct.5. Proiectul de Lege privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil. Legea are caracter organic. Proiect respins de Senat. Raport de adoptare, Comisia pentru industrii şi servicii. Prioritate legislativă. Suntem Cameră decizională. Iniţiatorul? Domnule Palaşcă, vă rog, aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Viorel Palaşcă (secretar de stat, Ministerul Economiei şi Finanţelor) : Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, În acest moment, funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune şi a instalaţiilor de ridicat este reglementată de două decrete emise anterior anului 1989. Între timp, în această perioadă, practic, legislaţia a fost completată şi au fost transpuse directivele europene în materie, dar pentru coerenţa legislativă şi pentru asigurarea consecvenţei, se impune elaborarea unui nou act normativ, prin implementarea căruia să se asigure funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, că se creeze premisele alinierii permanente a măsurilor aplicabile în acest domeniu la cerinţele, condiţiile şi practicile europene şi să se limiteze intervenţia statului numai la activităţile stabilite ca necesare pentru asigurarea siguranţei în funcţionare a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare. Pot să menţionez faptul că acest proiect a fost supus dezbaterii Comisiei de Dialog Social, el a mai fost, faţă de forma iniţială, adoptată în guvern, au fost o serie de amendamente care de altfel sunt pertinente şi cred că acest proiect poate fi supus dezbaterii şi aprobării dumneavoastră. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult. Comisia? Domnule preşedinte Iancu, vă rog.
|
|
Domnul Iulian Iancu: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată pentru dezbaterea în fond cu proiectul de lege menţionat. Aş vrea să subliniez faptul că Senatul a respins proiectul de lege, însă Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru muncă şi protecţie socială, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibrul ecologic au avizat favorabil, cu excepţia Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibrul ecologic. În consecinţă, aş vrea să vă expun un pic mai detaliat faptul că vorbim aici despre un proiect de lege care are ca obiect de reglementare crearea unui cadru legislativ pentru funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil. În fapt, din aplicarea Nomelor de funcţionare a pieţei interne, la nivelul Uniunii Europene, statuate în Tratatul Uniunii Europene, precum şi în baza principiului recunoaşterii reciproce, se desprinde obligaţia pentru statele membre să accepte, fără discriminare, pe piaţa mondială toate produsele care sunt comercializate în mod legal, în alt stat membru. În urma examinării proiectului de lege, membrii comisiei au propus plenului adoptarea proiectului de lege cu amendamentele admise de comisie.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte. Dacă există intervenţii la dezbateri generale? Domnule deputat Mihei, vă rog.
|
|
Domnul Andrian-Sirojea Mihei: Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, De prea multe ori am asistat sau am fost martori, am fost informaţi de acele tragedii, de acele accidente datorită folosirii neadecvate a instalaţiilor aflate sub presiune sau care folosesc combustibil. Acest proiect de lege nu face altceva decât să instaureze o oarecare coerenţă în actul de reglementare a folosirii acestor instalaţii şi consider că este benefic pentru situaţia în care astăzi ne aflăm. Bineînţeles, ca orice lucru care este perfectibil, şi această lege în viitor va putea fi corectată, astfel încât să creeze acea cultură necesară pentru ca aceste tragedii, aceste accidente să nu se mai petreacă. Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal susţine şi va vota acest proiect de lege. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Domnul deputat Iulian Iancu. Vă rog.
|
|
Domnul Iulian Iancu: Domnule preşedinte, Poate se impune o explicaţie legată de faptul că atât Senatul, cât şi una din comisiile din Camera Deputaţilor au respins proiectul de lege. Aş vrea să vă spun că în cadrul comisiei, poate tocmai această abordare a determinat o atitudine foarte serioasă la nivelul reglementatorilor, privind acest proiect de lege, însă sunt două elemente cheie care trebuie reţinute de plen. Şi, de aceea, s-a şi făcut propunerea din partea comisiei. Vorbim aici de instalaţii sub presiune, instalaţii care se află în funcţiune, instalaţii pentru gaze naturale, instalaţii speciale care funcţionează sau trebuie să funcţioneze în condiţii de deplină securitate. Or, ştim bine, numai acum un an de zile s-a făcut o discuţie la nivelul României despre acele instalaţii de alimentare cu căldură la nivelul şcolilor generale, al grădiniţelor, spitalelor din România, instalaţii care se află în afara termenului de valabilitate în funcţionare în condiţii de securitate, şi s-a avut în vedere, pe de o parte, asigurarea funcţionării în condiţii de deplină securitate a acestor instalaţii, şi doi s-a eliminat abuzul de putere pe care putea să-l exercite ISCIR-ul, atât prin amendamente specifice la acele articole prin care ISCIR-ul avea posibilitatea să constate o infracţionalitate şi să admită închisori şi să promoveze pedepse cu închisori de la 2 la 6 ani pentru un instalator sau pentru un funcţionar, pentru un beneficiar să zicem la un imobil proprietate privată la o centrală de încălzire, chiar dacă aceasta a fost oprită din anumite condiţii şi nu s-a făcut o raportare imediată la ISCIR sau o punere în funcţiune cu avizul ISCIR-ului. Prin urmare, am eliminat, pe de o parte, şi poziţia de abuz, pe de altă parte, am încercat să subliniem necesitatea funcţionării în condiţii de securitate. Acesta este principalul motiv pentru care vă supunem spre aprobare proiectul de lege. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Mulţumesc foarte mult, domnule deputat. Vă rog, domnule deputat, István Antal.
|
|
Domnul Antal István: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, Din partea Grupului parlamentar al UDMR susţinem adoptarea acestui proiect de lege şi aş dori să menţionez o bună colaborare în timpul dezbaterii acestui proiect de lege între membrii comisiei, între reprezentanţii Ministerului Economiei şi Finanţelor şi între reprezentanţii autorităţii, care au reuşit o colaborare eficientă la unele articole şi capitole unde, până să ajungă la comisia pe fond acest proiect de lege şi în dezbaterea în Senat, existau unele păreri diferite. Şi aş dori să menţionez în plus un singur articol, după cele spuse de domnul preşedinte Iancu, şi anume să menţionez faptul că s-a introdus un articol foarte important care, după lungi dezbateri, până la urmă a primit avizul comisiei, vizavi de faptul şi de situaţii în care organele ISCIR-ului sunt împiedicate sau se încearcă împiedicarea intrării lor în incinte unde a avut loc un accident sau unde funcţionează un aparat care prezintă pericol, nu numai pentru cei care lucrează în zonă, în anumite situaţii şi pentru cei care locuiesc în zonă şi, în asemenea cazuri, dacă sunt împiedicaţi să intre la faţa locului pot solicita ajutorul organelor Ministerului de Interne şi împreună să acţioneze în vederea stopării pericolului iminent, dacă este cazul, şi acest pericol se poate demonstra că există din cauza unor deficienţe în funcţionare sau unor funcţionari sau operatori care, la punerea în funcţiune a respectivului utilaj, nu au avut în vedere toate prescripţiile tehnice, aşa cum se solicita în caietul de sarcini sau cartea utilajului respectiv. Menţionez, proiectul de lege a întrunit majoritatea voturilor specialiştilor din comisie, drept pentru care, Grupul parlamentar al UDMR va vota pentru aprobarea legii. Vă mulţumesc pentru atenţie.
|
|
Domnul Bogdan Olteanu: Mulţumesc. Alte intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt. Trecem la dezbaterile pe articole. De la pct.1 la pct.10? Obiecţii? Observaţii? Comentarii? Nu sunt. Adoptate. De la pct.11 la pct.20? Adoptate. De la pct.21 la pct.30? Adoptate. De la pct.31 la pct.42? Obiecţii? Observaţii? Comentarii? Nu sunt. Adoptate. Am finalizat dezbaterea pe articole. Proiectul rămâne la vot final.
|