|
Următorul punct din ordinea de zi, poziţia 5: Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 70/2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind taxe şi tarife cu caracter nefiscal. Ne aflăm în procedură de urgenţă. Rog reprezentantul iniţiatorului, doamna secretar de stat Graţiela Iordache, să exprime punctul de vedere al acestuia.
|
|
Doamna Graţiela Denisa Iordache (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice): Mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Prin prezentul proiect de lege se propune anularea, reducerea ori comasarea numărului taxelor şi tarifelor cu caracter nefiscal, prin modificarea unor acte normative, după cum urmează: - eliminarea din cuprinsul Notei la Anexa nr.1 la Ordonanţa Guvernului nr.24/1992 privind stabilirea serviciilor consulare şi a taxelor percepute pentru prestarea acestora, a taxei de cerere percepută de cetăţenii străini, respectiv a taxei pentru prestarea în regim de urgenţă a unor servicii, prestaţii consulare;
- comasarea taxelor extrajudiciare de timbru în domeniul evidenţei persoanelor şi al actelor de identitate, precum şi în domeniul eliberării permiselor de conducere auto, a certificatelor de înmatriculare - autorizare provizorie examinării candidaţilor, cuprinse în Anexa nr.1 la Legea nr.117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru.
- comasarea, eliminarea unora dintre taxele percepute pentru activităţile redate în cuprinsul Anexei nr.1 la Ordonanţa Guvernului nr.128/2000 privind stabilirea unor taxe pentru serviciile prestate pentru persoanele fizice şi juridice de către Ministerul Administraţiei şi Internelor; din totalul de 36 de taxe rămân 12.
- eliminarea tarifelor pentru actele privind avizele şi autorizaţiile de securitate la incendiu, prevăzute de Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, şi de Legea nr.481/2004 privind protecţia civilă, republicată.
- reducerea, comasarea, numărului de taxe existente, prin stabilirea unui număr de 3 taxe, prevăzute de Legea nr.139/2000 privind activitatea de metrologie.
Astfel, urmare a memorandumului cu tema "Reducerea numărului de taxe şi tarife, începând cu cele ale căror costuri de administrare sunt superioare încasărilor efective", aprobat în şedinţa Guvernului din data de 13 martie 2009, în scopul realizării măsurilor asumate prin Programul de guvernare 2009 - 2012 al Guvernului României, în urma unor analize riguroase s-a ajuns la concluzia că unele taxe sunt într-un cuantum nesemnificativ, acestea având exclusiv un caracter împovărător şi birocratic, excesiv pentru contribuabilii supuşi obligaţiei de a le plăti, şi cu impact minim asupra veniturilor bugetului de stat. Impactul asupra bugetului general consolidat în anul 2009 este unul pozitiv de 170 - 212 milioane lei, din care 166.445 milioane lei asupra bugetului de stat, şi 3.767 milioane lei asupra bugetelor locale. Fac rectificarea: acestea sunt în favoarea contribuabilului. Faţă de cele prezentate, Ministerul Finanţelor Publice propune şi susţine, în numele Guvernului, adoptarea actului normativ. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Gheorghe Ialomiţianu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Raport asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.70/2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind taxe şi tarife cu caracter nefiscal. La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizele favorabile ale Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi Consiliului Legislativ. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în şedinţa din data de 19 octombrie 2009. Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituţia României, republicată, şi a art.92 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. La lucrările comisiei au participat 26 de deputaţi din totalul de 33 de membri ai comisiei. Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi. În urma dezbaterii proiectului de lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.70/2009 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind taxe şi tarife cu caracter nefiscal, în şedinţa din data 10 noiembrie 2009, comisia propune spre dezbaterea şi adoptarea plenului Camerei Deputaţilor a proiectului de lege, în forma adoptată de Senat. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă mulţumesc şi eu, domnule vicepreşedinte. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să ia cuvântul. Nu avem nicio intervenţie, nicio dorinţă din partea grupurilor parlamentare. În această situaţie, constatăm că şi în acest proiect de lege sunt întrunite prevederile art.106 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. În consecinţă, proiectul de lege rămâne pentru votul final de mâine.
|