Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 iunie 2010

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.110/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 28 iunie 2010

5. Dezbaterea Proiectului de Hotărâre privind completarea articolului 59 din Regulamentul Camerei Deputaţilor (rămas pentru votul final);
 
consulta fisa PHC nr. 24/2010

 

Doamna Roberta Alma Anastase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

La punctul 4, Proiectul de Hotărâre privind completarea articolului 59 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Proiectul de hotărâre vizează înfiinţarea Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării.

Dacă sunt observaţii? Doamna Aura Vasile. Este un proiect semnat de membri ai Grupurilor parlamentare ale PDL, PSD+PC, independenţi şi PNL.

Video in format Flash/IOS

Doamna Aurelia Vasile:

Mulţumesc, doamna preşedinte.

Chiar dacă şi colegi de-ai mei au semnat această iniţiativă, trebuie să informez plenul Camerei, înainte de a începe dezbaterea, că nu putem, în această sesiune, să discutăm această solicitare, pentru că, în conformitate cu art.227 al Regulamentului Camerei Deputaţilor, care pentru dispoziţii finale mă trimite la art.86-153, iar la art.132, Regulamentul prevede: "Proiectele de lege şi propunerile legislative respinse de Camera Deputaţilor în calitate de Cameră decizională nu pot fi readuse în discuţia acesteia în cursul aceleiaşi sesiuni, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.104." La art.104 nu este prevăzut acest lucru. Cum această solicitare a fost respinsă în această sesiune, nu o putem lua în discuţie decât din sesiunea din toamnă, doamna preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamna Aura Vasile, vă reamintesc că pe ordinea de zi mai avem un proiect de hotărâre care vizează înfiinţarea Comisiei de anchetă pe 3.2.2., care vizează acelaşi obiect pe care l-am votat săptămâna trecută. Acesta este, în schimb, un al proiect de hotărâre, susţinut, de data aceasta, de un număr mult mai mare de deputaţi.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Aurelia Vasile:

Doamna preşedinte,

Chiar dacă, ştiu eu, este reluat cu un număr mai mare de deputaţi, el este identic. Faptul că în expunerea de motive am mai adăugat, ştiu eu, un exemplu, două şi au mai trecut două exemplificări, pe susţinerea proiectului este acelaşi lucru. Ce va urma la următorul proiect vom vedea. Deocamdată, discutăm punctul 4 al ordinii de zi, această solicitare de a fi aprobată această hotărâre.

Deci, eu vă spun că nu poate fi adoptată sau luată în discuţie decât în sesiunea din toamnă.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Bun! Am să supun la vot această propunere. Am s-o reţin şi pentru Comisia de anchetă pentru a scoate, a respinge ca nefiind întemeiată propunerea. Până una-alta, supun la vot scoaterea de pe ordinea de zi a comisiei ca nefiind regulamentară.

Pe procedură, domnul Calimente. Domnul Mihai Voicu, vă rog să-mi atrageţi atenţia, că nu l-am văzut pe domnul Calimente. Scuze, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihăiţă Calimente:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cu permisiunea dumneavoastră, avem de-a face cu două lucruri diferite, pentru că la acest punct se vorbeşte despre un proiect de lege, iar dincolo, cu comisia, este hotărâre a Camerei Deputaţilor. Or, interdicţia de a introduce în aceeaşi sesiune se referă la proiectele de lege, şi nu la hotărâri, iar ceea ce supuneţi dumneavoastră la vot este un lucru pe care-l faceţi de foarte multă vreme. Lucruri care sunt înscrise în regulamente nu mai pot fi supuse la vot, pentru că dacă dumneavoastră aveţi trei sau patru voturi în plus, asta nu vă dă dreptul să folosiţi această procedură, când un lucru este stabilit de un regulament sau de o lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulţumesc şi eu. Înţeleg că susţineţi punctul de vedere al doamnei Aura Vasile.

Supun la vot propunerea făcută de doamna Aura Vasile, de scoatere de pe ordinea de zi a plenului a acestui proiect de hotărâre, susţinut de membri ai tuturor grupurilor parlamentare.

Votul este deschis, vă rog să votaţi.

 

75 de voturi pentru, 93 împotrivă şi patru abţineri.

Propunerea a fost respinsă.

Dacă la proiectul de hotărâre sunt observaţii? Nu sunt.

Rămâne pentru sesiunea de vot final.