| |
Domnul Marian Sârbu: |
| |
................................................ |
|
Trecem la punctul 5 de pe ordinea de zi, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2010 pentru completarea unor acte normative din domeniul finanţelor publice. Iniţiatorul, dacă este prezent. Reluăm discuţia la momentul în care se prezintă iniţiatorul.
|
| |
................................................ |
| |
Domnul Marian Sârbu: |
| |
................................................ |
|
Urmează proiectul de lege de punctul 5 de pe ordinea de zi, privind adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2010 pentru completarea unor acte normative din domeniul finanţelor publice. Rog iniţiatorul. Vă rog, domnule secretar de stat.
|
|
Domnul Bogdan Drăgoi: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Legea nr.500/2002 privind finanţele publice şi Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, stabilesc principiile şi regulile aplicabile pentru execuţia bugetară. Conform acestor acte normative şi prevederilor din Hotărârea de Guvern nr.264/2003 privind stabilirea acţiunilor şi categoriilor de cheltuieli, criteriilor, procedurilor şi limitelor pentru efectuarea de plăţi în avans din fondurile publice, ordonatorii de credite care efectuează plăţi în avans din fondurile publice sunt obligaţi să recupereze de la contractor aceste sume până la sfârşitul anului bugetar, dacă nu sunt justificate prin bunuri livrate, lucrări executate şi servicii prestate. În vederea asigurării unui flux financiar optim în implementarea activităţilor din cadrul proiectelor finanţate din fondurile externe nerambursabile postaderare, au fost adăugate prevederi suplimentare în cadrul celor două legi, prin care să se introducă unele excepţii pentru contractele încheiate de autorităţile publice de la obligativitatea recuperării anuale a avansurilor şi, implicit, să ofere contractorilor posibilitatea financiară de a derula optim lucrările şi serviciile contractate. Se vor putea acorda avansuri către constructori, tot pe bază multianuală, ceea ce reprezintă o abordare bugetară modernă, favorabilă absorbţiei eficiente a fondurilor. Având în vedere cele prezentate mai sus, precum şi impactul pe care reglementările promovate îl au asupra gradului de absorbţie a fondurilor europene nerambursabile, susţinem aprobarea prin Lege a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legilor nr.500/2002 şi nr.273/2006. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Marian Sârbu: Vă mulţumesc. Comisia?
|
|
Domnul Adrian Henorel Niţu: Raportul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2010 pentru completarea unor acte normative din domeniul finanţelor publice. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic şi avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi. Prezentul proiect de lege are ca obiect de reglementare completarea art.52 din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi art.54 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale şi reglementează măsuri anticriză iniţiate de Guvernul României pentru accelerarea gradului de absorbţie a fondurilor externe nerabmursabile postaderare destinate României şi utilizarea eficientă a acestora, măsuri de sprijin pentru beneficiarii publici, în implementarea contractelor aferente proiectelor finanţate din aceste fonduri, şi implementarea proiectelor majore finanţate din POS Transport şi POS Mediu, diminuând semnificativ riscul de dezangajare care se poate produce la sfârşitul fiecărui an. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. La dezbaterile comisiei a participat, din partea Ministerului Finanţelor Publice, doamna director Ioana Ciocoiu. La lucrările comisiei au participat 33 de deputaţi, din totalul de 39 de membri ai comisiei. Raportul a fost adoptat cu majoritate de voturi. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în data de 20 octombrie 2010. Proiectul de lege este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor. Raportul comisiei recomandă un raport favorabil al proiectului de lege, în forma adoptată de Senat. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Marian Sârbu: Vă mulţumesc. Vă rog, din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul deputat Neacşu.
|
|
Domnul Marian Neacşu: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Stimaţi colegi, Privind de la tribună, realizez că suntem aproape la o declaraţie politică, pentru că atâţia colegi sunt în sală, din nefericire. Referitor la acest proiect de act normativ, Grupul parlamentar al PSD va vota împotrivă, şi am să vă spun imediat şi din ce considerente. Unul singur este considerentul. Nouă ne este foarte greu să acceptăm faptul că Guvernul, care are în spate o uriaşă povară a arieratelor, de circa 6 miliarde de euro, are o preocupare mult mai apropiată în a oferi tot felul de facilităţi, printre care inclusiv acele avansuri care sunt acordate prin actul normativ pe care dumneavoastră vreţi să-l aprobăm astăzi, avansuri care vor merge nu neapărat în relansarea şi repornirea economiei, ci în asigurarea unor facilităţi pentru firmele clientelare, că aşa este obiceiul. Întreb, şi cred că întrebarea este retorică: nu este, oare, mai avantajos şi pentru economie, şi pentru noi, şi pentru agenţii economici, ca unităţile - agenţii economici care au lucrat şi care au de încasat acele 6 miliarde de euro - să-şi primească banii, bani munciţi, bani care sunt în situaţii de lucrări, bani evidenţiaţi, şi care într-o măsură fundamentală sunt acoperiţi cu lucrări şi cu obiective, decât să acordăm iluzorii avansuri pentru nişte lucrări care vor fi executate undeva, în viitor şi, mai mult decât atât, au termenul de justificare sau de restituire, după caz, potrivit actului normativ, abia la finele perioadei pentru care au fost acordate, şi finele perioadei pentru care a fost angajată lucrarea? Acesta este motivul pentru care deputaţii Grupului parlamentar al PSD vor vota împotriva acestui proiect de lege.
|
|
Domnul Marian Sârbu: Vă mulţumesc, domnule deputat. Domnul deputat Lakatos, din partea Grupului parlamentar al UDMR.
|
|
Domnul Petru Lakatos: Domnule preşedinte de şedinţă, Doamnelor şi domnilor, Fair-play-ul mă obligă să nu fiu de acord cu antevorbitorul, pentru că această propunere de modificare a legii a venit de la primari din toate partidele politice, de la consiliile judeţene şi, eu mă bucur că Guvernul, prin ordonanţă de urgenţă, a dat curs solicitării acestora. Despre ce este vorba? Ştiţi şi dumneavoastră cât de rigidă este Legea finanţelor publice locale şi cum se poate interpreta, dacă cumva un primar sau un Consiliu judeţean are posibilitatea... au avut, cel puţin anul trecut, când avea fond de rulment, de exemplu, şi fond de rezervă, avea bani. De la stat nu primise sumele la care avea dreptul, în cadrul ori al programului guvernamental, ori al unor programe din fonduri nerambursabile, şi, ca să nu se oprească lucrarea, a efectuat plata în avans. Această ordonanţă nu face altceva, decât în cadrul acestor programe, care sunt strict menţionate aici, în cadrul contractelor, care sunt valabil încheiate, necontestate, să recunoască avansul acesta plătit, sub forma lucrărilor executate, bunurilor procurate ş.a.m.d., în aşa fel încât să poată să se deruleze, în continuare, investiţia. Deci este o măsură justificată. Grupul nostru parlamentar va vota şi eu sper că, ascultând această explicaţie, şi colegii de la PSD vor vota, pentru că vine în ajutorul tuturor primarilor şi nu se pune problema de niciun fel de clientelă politică.
|
|
Domnul Marian Sârbu: Mulţumesc. Nemaifiind alte intervenţii din partea grupurilor parlamentare şi nici amendamente, proiectul de lege va rămâne pentru votul final.
|