|
Propunerea legislativă pentru sprijinirea agenţilor economici şi autorităţilor locale în vederea realizării obligaţiilor de mediu scadente în perioada 2009-2010. Dacă, din partea iniţiatorilor, doreşte cineva să ia cuvântul? Avem mai mulţi iniţiatori. Nu doreşte. Din partea comisiei sesizate în fond? Deci, din partea iniţiatorului, doamna ministru? Da? Deci, doamna ministru Lucia Varga. Vă rog, aveţi cuvântul.
|
|
Doamna Lucia-Ana Varga: Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Această iniţiativă legislativă, aşa cum îi spune şi titlul, se doreşte să vină în sprijinul agenţilor economici şi autorităţilor locale care au obligaţii de mediu asumate prin Tratatul de aderare, obligaţii de mediu scadente. Cu alte cuvinte, din fondul de mediu, se propune să se acorde credite cu dobândă foarte mică pentru acei agenţi economici care trebuie să investească pentru conformarea la Directivele europene, iar, pe de altă parte, autorităţile locale să beneficieze, tot aşa, de un credit cu dobândă foarte mică, pentru cofinanţarea proiectelor europene. Asistăm în acest moment la un blocaj; pe de o parte, fondurile europene nu pot fi atrase de către autorităţile locale, pentru că nu există suficienţi bani de cofinanţare şi Banca Mondială a dat un raport, în care se spune că Ministerul Mediului nu a absorbit decât 3% din fondurile europene pe mediu, iar, pe de altă parte, asistăm la un risc pe care-l are România, şi anume, acela de a declanşa procedurile de infringement împotriva României, dacă nu ne conformăm la Directivele europene - şi mă refer aici la obligaţiile pe care le au agenţii economici. Deşi comisia, din păcate, a dat un raport negativ, eu vă rog să reflectăm la acest lucru, pentru că eu am venit cu nişte soluţii concrete în sprijinul agenţilor economici şi al autorităţilor locale şi v-aş solicita retrimiterea la comisie pentru a analiza, pentru a cădea de comun acord şi cu reprezentanţii puterii. Este o soluţie să deblocăm fondurile europene, acordând aceste credite cu dobândă foarte mică agenţilor economici şi autorităţilor locale care au nevoie de cofinanţare. Prin urmare, rugămintea mea este să retrimitem la comisie, să analizăm această iniţiativă legislativă, care ar putea debloca finanţarea fondurilor europene. Mulţumesc.
|
|
33 de voturi pentru, 41 împotrivă, zero abţineri. Propunerea nu a fost adoptată. În consecinţă, continuăm dezbaterile pe marginea acestei propuneri legislative. Dacă la dezbateri generale doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte. Avem un raport de respingere. Sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Regulamentul Camerei Deputaţilor. Proiectul de lege rămâne pentru votul final.
|