Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 februarie 2013

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.18/2013
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 februarie 2013

5. Dezbaterea Proiectului de Lege privind instituirea Zilei Limbii Române (PL-x 771/2011). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 771/2011

 

Domnul Viorel Hrebenciuc:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Următorul proiect de lege, la punctul 21, Proiectul de Lege privind instituirea Zilei Limbii Române.

Dacă din partea iniţiatorilor doreşte cineva să ia cuvântul.

Din partea iniţiatorilor. Nu doreşte nimeni să ia cuvântul.

Din partea comisiei sesizate în fond. Domnul Ştirbu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Alexandru Alexe:

Bună dimineaţa!

Raport suplimentar asupra Proiectului de Lege privind instituirea Zilei Limbii Române.

Proiectul de Lege privind instituirea Zilei Limbii Române a fost transmis Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă, cu adresa PL-x 771 din 19 decembrie 2011, şi a fost înregistrat la comisie cu nr.30/490 din 20.XII.2011.

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată pentru dezbatere în fond cu acest proiect de lege, în procedură obişnuită, spre avizare, fiind trimis Comisiei pentru politică externă, Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării şi Comisiei juridice, care au avizat favorabil proiectul de lege.

Punctul de vedere al Guvernului emis cu adresa nr.2368 din 23.X.2011 susţine adoptarea acestei iniţiative legislative, sub rezerva însuşirii observaţiilor şi propunerilor de la punctul 2.

Potrivit prevederilor art.73 din Constituţia României, republicată, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Proiectul de lege a fost aprobat de Senat în şedinţa din 6 decembrie 2011, în calitate de primă Cameră sesizată.

În urma dezbaterilor, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă propune plenului adoptarea Proiectului de Lege privind instituirea Zilei limbii române, cu amendamentele anexate.

În redactarea raportului, comisia a ţinut cont de punctul de vedere al Guvernului care susţine adoptarea acestei iniţiative legislative.

În urma dezbaterilor, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a hotărât cu majoritatea voturilor celor prezenţi în sală în momentul votului să-şi menţină punctul de vedere exprimat în raportul iniţial şi să propună plenului adoptarea Proiectului de Lege privind instituirea Zilei limbii române, cu amendamentele anexate.

Prezentul raport înlocuieşte raportul distribuit iniţial.

Domnule preşedinte, propun un minut dezbateri generale, şi două minute pentru amendamente.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Dacă la dezbateri generale...

Vă rog, domnule...

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Tomac:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Consider că acest proiect este extrem de important în primul rând pentru că după cel de al Doilea Război Mondial, peste patru milioane de români au fost lipsiţi de dreptul de a se exprima în limba română, mă refer aici la românii din Basarabia şi Bucovina. După destrămarea Imperiului Sovietic, românii de la Chişinău şi Cernăuţi au declarat ziua de 31 august drept Ziua limbii române.

Cred că aşa cum Franţa a fost ultimul stat care a adoptat o legislaţie în domeniul francofoniei, cred că ar fi extraordinar de bine să aducem şi noi un omagiu limbii române, prin instituirea acestei zile pe data de 31 august, motiv pentru care subliniez că Grupul Partidului Democrat Liberal va vota pentru acest proiect.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Domnul Varujan Pambuccian.

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Pambuccian:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Evident, vom vota şi salutăm acest proiect de lege.

Ceea ce voiam să spun este că ar fi bine ca Ziua limbii române să fie în fiecare zi şi pentru toţi. Şi să fie şi...

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Din punct de vedere al gramaticii, vă referiţi...

Video in format Flash/IOS

Domnul Varujan Pambuccian:

...mai studiată. Pentru că nu putem decât să considerăm că e trist că "decât 20 de oameni s-a riscat să semneze proiectul acesta de lege". Ar fi foarte bine să devină şi un criteriu de selectare a celor care scriu sau vorbesc în limba română, pentru că fraza pe care am spus-o adineauri o auzim din ce în ce mai des în mass-media şi asta arată şi halul în care este şcoala şi halul în care poate să devină societatea, pentru că ajungi, nu că ajungi, aşa se întâmplă, nu poţi să gândeşti în abstracţii, ci într-o limbă. Şi atunci gândeşti aşa cum eşti în stare să vorbeşti.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul Pâslaru.

Se pregăteşte domnul Calimente.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Costin Pâslaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Având în vedere faptul că în Comisia de cultură acest proiect a fost avizat favorabil, având în vedere faptul că şi punctul de vedere al Guvernului susţine adoptarea acestui proiect, şi noi propunem ca acest proiect să se... susţinem adoptarea Proiectului de lege privind instituirea Zilei limbii române.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Domnul Calimente, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihăiţă Calimente:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Cred că este un proiect de lege foarte important şi pentru că îl consider foarte important n-am să spun decât ce spunea poetul în urmă cu un veac şi ceva: "Urmaşilor mei Văcăreşti/Las vouă moştenire/Creşterea limbii româneşti/Şi-a patriei cinstire."

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu, domnule Calimente.

Dacă din partea altor grupuri parlamentare mai doreşte cineva să ia cuvântul. Nu doresc nici din partea PP-DD-ului şi nici a UDMR-ului.

Trecem la amendamentele admise.

Dacă la punctul 1 aveţi observaţii? Nu sunt.

Punctul 2? Nu sunt.

Punctul 3? Nu sunt.

Nu sunt observaţii. Proiectul de lege merge la votul final.

Vă mulţumesc.