Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 aprilie 2014
Şedinţa Camerei Deputaţilor din 15 aprilie 2014
 |
5. |
Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.69/2000 privind educaţia fizică şi sportul (PL-x 724/2011) (retrimis comisiei) |
 |
| |
|
| |
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: |
| |
................................................ |
|
17. Mergem la următorul, Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.69/2000 privind educaţia fizică şi sportul. Caracterul este ordinar. Conţine şapte amendamente. Pe procedură, domnul deputat Marian Neacşu.
|
|
Domnul Marian Neacşu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Am avut o scurtă discuţie şi cu iniţiatorii, şi cu colegii mei, liderii grupurilor parlamentare, pentru că nu sunt în momentul ăsta foarte clar precizate posibilităţile de finanţare şi se pare că au fost uşor deturnate în comisie faţă de sensul iniţial, propus de cei care au iniţiat acest proiect legislativ, pe care, de altfel, îl împărtăşim şi îl vom susţine. Oina este sportul naţional românesc şi cred că este unul dintre lucrurile cu care, din nefericire nu foarte multele cu care ne putem mândri şi pe plan internaţional. V-aş ruga să fiţi de acord să supuneţi plenului retrimiterea la comisie cu un termen foarte scurt tocmai pentru a putea să revenim în această...
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Termen două săptămâni. Retrimitem la comisie. Pregătiţi-vă cartelele, să înceapă votul.
|
|
121 de voturi pentru, două abţineri, două voturi împotrivă.
|