|
Continuăm. La numărul curent 5 şi 6 din ordinea de zi nu au venit rapoartele. Deci mergem la punctul 7, unde avem Proiectul de Lege privind acceptarea Codului din 2009 pentru construcţia şi echipamentul unităţilor mobile de foraj marin (Codul MODU 2009), adoptat de Adunarea Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia A.1023(26) din 2 decembrie 2009, precum şi a amendamentelor la Codul MODU 2009 adoptate de Comitetul de Siguranţă Maritimă al Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia MSC.359(92) din 21 iunie 2013. Guvernul României iniţiator, aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Virgil Dragoş Titea (secretar de stat, Ministerul Transporturilor): Mulţumesc, domnule preşedinte. Proiectul are ca obiect acceptarea Codului din 2009 pentru construcţia şi echipamentul unităţilor mobile de foraj marin (Codul MODU 2009), precum şi a amendamentelor la Codul MODU 2009 din perspectiva necesităţii alinierii cadrului legal naţional la normele şi exigenţele internaţionale în materie, stabilite la nivelul Organizaţiei Maritime Internaţionale.
|
|
Domnul Mihai Lupu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Raport asupra proiectului de Lege privind acceptarea Codului din 2009 pentru construcţia şi echipamentul unităţilor mobile de foraj marin Codul MODU 2009, adoptat de Adunarea Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia A.1023(26) din 2 decembrie 2009, precum şi a amendamentelor la Codul MODU 2009 adoptate de Comitetul de Siguranţă Maritimă al Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia MSC.359(92) din 21 iunie 2013. În conformitate cu prevederile art.99 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru transporturi şi infrastructură a fost sesizată spre dezbatere şi avizare în fond în procedură obişnuită cu Proiectul de Lege privind acceptarea Codului din 2009 pentru construcţia şi echipamentul unităţilor mobile de foraj marin Codul MODU 2009, adoptat de Adunarea Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia A.1023. Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată, potrivit prevederilor art.75. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului legislativ. Proiectul de lege are ca obiect reglementarea acceptului Codului din 2009. În urma dezbaterilor, a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi adoptarea proiectului de lege privind acceptarea Codului din 2009 pentru construcţia şi echipamentul unităţilor mobile de foraj marin Codul MODU 2009, adoptat de Adunarea Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia A.1023(26) din 2 decembrie 2009, precum şi a amendamentelor la Codul MODU 2009 adoptate de Comitetul de Siguranţă Maritimă al Organizaţiei Maritime Internaţionale prin Rezoluţia MSC.359(92) din 21 iunie 2013. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.
|
|
Domnul Mircea-Nicu Toader: Domnule preşedinte de şedinţă, Stimaţi colegi, Eu am, în primul rând, o observaţie procedurală. Mă întreb de ce acest proiect de lege pentru aprobarea unui cod care modifică nişte norme este Senatul cameră decizională, când întotdeauna am fost noi. Nu ştiu de ce. Nu e tratat internaţional, nu e semnatară România parte. Este o adunare internaţională privind convenţiile internaţionale de navigaţie şi de ocrotire a vieţii umane pe mare care, de regulă, intră la noi la decizională. Acuma - să mă ierte Dumnezeu - probabil că o mergem aşa, dar nu e normal. Doi. Aşa cum prevede acest cod, el trebuie să se regăsească în legislaţia noastră, care se aprobă prin ordin al ministrului, că normele care sunt - normele de registru la autoritatea navală sunt aprobate prin ordin al ministrului. Puţin anacronic. Noi aprobăm prin lege şi ministrul aprobă prin ordin, eventual amendamente de modificare. Chiar şi aşa fiind, eu vreau să-l întreb pe domnul ministru, că avem timp, dacă merge la Senat, în cât timp poate să treacă în legislaţia română, fiindcă totuşi, dacă nu trece, aici sunt două probleme. La construcţie supravegherea o fac societăţile de asigurări străine care respectă codul, iar noi... căpităniile de port vin şi verifică după legislaţia noastră şi apar clar nişte conflicte. Şi aş vrea să-l întreb pe domnul ministru cam în cât timp crede că putem să adoptăm şi noi, în legislaţia noastră, sigur, probabil tot prin ordin al ministrului, cum o să fie, pe lângă lege, vom vedea, dar în cât timp poate să o adopte, să o adopte la nivel de legislaţie românească, pe de o parte, pentru a putea să le aplicăm, pe de altă parte, să le controlăm. Dacă aplicarea în timpul construcţiei este una, pentru control şi, mai ales, pentru exerciţiile care se fac pentru instalaţiile de foraj marin - sunt nişte condiţii foarte clare cum se fac exerciţiile în spaţii închise - noi trebuie să adaptăm şi noi legislaţia noastră. Şi îl rog pe domnul ministru poate ne spune, dacă este pregătit pentru aşa ceva.
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea: Mulţumesc. Dacă la dezbateri generale mai există intervenţii? Înţeleg că nu există. Nu avem amendamente nici admise, nici respinse, de aceea proiectul de lege trece la votul final de mâine. Am reţinut şi domnul ministru a reţinut, domnul secretar de stat a reţinut, o să-i prezinte ministrului întrebarea dumneavoastră aşa cum aţi spus dumneavoastră, veţi primi răspunsul la Senat pe această chestiune, ca şi pe problema legală de ordinea Camerelor. E târziu, a fost în Biroul permanent aici. Dacă erau probleme de ridicat în Biroul permanent care este prima Cameră, care este a doua, trebuiau să fie ridicate acolo. Vă mulţumesc.
|