|
Poziţia 4, reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale. Domnul lider de grup Marian Neacşu, Grupul PSD. Vă rog, domnule Neacşu.
|
|
Domnul Marian Neacşu: Bună dimineaţa, domnule preşedinte de şedinţă! Bună dimineaţa, stimaţi colegi! În această dimineaţă a avut loc o şedinţă a Biroului permanent al Camerei, în care am suplimentat ordinea de zi cu acest proiect şi cu cel care urmează, cel privind înfiinţarea partidelor politice. Dar, deoarece faţă de raportul discutat ieri în Comisia pentru Cod electoral şi cel prezentat nouă astăzi au apărut o serie de articole, unele dintre ele cu caracter corelativ, care nu sunt puse de acord şi care n-au fost discutate în comisie, vă solicit retrimiterea acestui proiect - aşa am convenit, Comitetul liderilor - retrimiterea acestui proiect la Comisia pentru Cod electoral. Vă informez că Biroul permanent a aprobat cu termen de necesitate ca această şedinţă să aibă loc în după-amiaza zilei de luni sau, cel mai târziu, marţi, în aşa fel încât proiectul respectiv să poată intra în dezbatere miercuri, săptămâna viitoare. Deci vă solicit retrimiterea la comisie cu termen până săptămâna viitoare şi vă rog, pe membrii Comisiei pentru Cod electoral, să respectaţi ceea ce Biroul permanent a decis, adică luni sau marţi să aveţi şedinţa în care să analizaţi acest proiect, în aşa fel încât noi să-l putem dezbate şi vota miercurea viitoare. Vă mulţumesc.
|