Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 decembrie 2015

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.217/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 3 decembrie 2015

5. Dezbaterea Propunerii legislative privind intabularea patrimoniului aparţinând unităţilor administrativ - teritoriale, autorităţilor şi instituţiilor publice (Pl-x 260/2015). (rămasă pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 260/2015

 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

15. Propunerea legislativă privind intabularea patrimoniului aparţinând unităţilor administrativ-teritoriale, autorităţilor şi instituţiilor publice.

Iniţiatori? Comisia? Domnul Stragea.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin Constantin Stragea:

Potrivit prevederilor art. 75 din Constituţia României, Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră, a respins propunerea legislativă.

Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a avizat negativ.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

Guvernul României a transmis un punct de vedere prin care nu susţine adoptarea propunerii legislative.

Această propunere al cărei obiect de reglementare este stabilirea unor măsuri privind intabularea patrimoniului aparţinând unităţilor administrativ-teritoriale fiind argumentat în expunerea de motive prin faptul că intabularea acestui patrimoniu ar trebui să se facă prin folosirea în principal de alocări de la bugetul de stat, precum şi a unor fonduri europene nerambursabile.

La dezbaterea comisiei au fost prezenţi 22 de deputaţi din totalul de 26.

Cu ocazia dezbaterilor, s-a constatat că măsurile propuse prin iniţiativa legislativă afectează realizarea Programului naţional de cadastru şi carte funciară, scutirile de la plata tarifului propus nu pot fi acceptate, având în vedere obligaţiile impuse de lege.

În urma dezbaterilor, membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi au hotărâre, cu majoritate de voturi şi o abţinere, să supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea acestei propuneri.

Face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă mulţumesc. Dezbateri generale? Vă rog, doamnă.

Video in format Flash/IOS

Doamna Niculina Mocioi:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

PNL votează pentru respingerea proiectului, din următoarele considerente: măsurile propuse prin iniţiativa legislativă afectează Programul naţional de cadastru şi carte funciară. Programul naţional are ca obiectiv principal înregistrarea sistematică, în masă, gratuită şi din oficiu a tuturor proprietăţilor din unităţile administrativ-teritoriale selectate pe anumite criterii, şi anume: cele care fac obiectul dezvoltării proiectelor de infrastructură, de interes naţional, care fac obiectul realizării unor proiecte de dezvoltare locală şi cele care prezintă aşezări informale ale comunităţilor aflate în condiţii de sărăcie extremă; de exemplu, comunităţile de etnie romă.

Programul naţional se realizează în baza planului anual de acţiune al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, conform bugetului alocat. Scutirile de la plata tarifului propuse de iniţiator nu pot fi acceptate, având în vedere obligaţiile impuse de lege Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară pentru realizarea programului.

Programul este finanţat numai din venituri proprii, sumele fiind constituite în principal din tarifele aferente serviciilor furnizate de agenţie şi de instituţiile subordonate acesteia.

În consecinţă, Grupul PNL votează pentru respingerea acestui proiect.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Iacoban.

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Avram Iacoban:

Şi Grupul PSD din Camera Deputaţilor va vota pentru respingerea acestui proiect de lege. Pe lângă argumentele invocate de colega noastră, v-aş mai spune că, de altfel, nu se respectă art. 138 din Constituţia României, prin care se spune că orice cheltuială care este prevăzută trebuie să-şi găsească sursa de finanţare, având în vedere că este vorba de sume importante care trebuie alocate de la bugetul de stat.

Şi un al doilea argument: este vorba de faptul că se va afecta grav Programul naţional de cadastru şi carte funciară prin această scutire de la plata tarifului.

Prin urmare, vă propun un vot de respingere.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Alte intervenţii? Nu sunt. Vă mulţumesc.