Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 mai 2016

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.87/2016
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 4 mai 2016

5. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă (PL-x 67/2016). (rămas pentru votul final)
 
consulta fisa PL nr. 67/2016

 

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

3. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.62/2015 pentru prorogarea unor termene prevăzute de Legea nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Raportul nu are amendamente.

Procedura este de urgenţă.

Domnule deputat, vă rog frumos să... Din partea Guvernului. Nu, îmi cer scuze. Nu văzusem guvernul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Aurel Moţiu (secretar de stat, Ministerul Justiţiei):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Prin această ordonanţă de urgenţă s-a prorogat termenul de intrare în vigoare a unor modificări aduse Codului de procedură civilă urmare a faptului că, până la 1 ianuarie 2016, nu au putut fi realizate în mod fizic toate camerele de consiliu prevăzute a fi realizate prin prevederile noului Cod de procedură civilă.

De aceea s-a prorogat termenul de intrare în vigoare a acestor prevederi cu încă un an de zile, motiv pentru care susţinem adoptarea proiectului de lege privind aprobarea ordonanţei.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnule deputat, vă rog frumos să prezentaţi în numele comisiei raportul comisiei.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Varga:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Comisia noastră a fost sesizată în fond în procedură de urgenţă cu acest proiect de lege.

Consiliul Legislativ şi Consiliul Superior al Magistraturii au dat un aviz favorabil, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, Comisia pentru buget, finanţe de asemenea, toate cele trei comisii au dat un aviz favorabil acestei iniţiative.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare prorogarea până la 1 ianuarie 2017 a termenului prevăzut de Legea nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare.

În urma examinării iniţiativei legislative şi a expunerii de motive, precum şi a avizului Consiliului legislativ, cât şi al Consiliului Superior al Magistraturii şi a opiniilor exprimate, membrii comisiei au hotărât cu majoritate de voturi adoptarea acestui proiect de lege.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă rog. Nu sunt dezbateri. Nu sunt luări de cuvânt.

Domnul Márton Árpád, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Márton Árpád-Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

În 2010, printr-o activitate asiduă, prin procedura de noi cunoscută, am adoptat patru noi coduri, prin care, într-adevăr, de acum în colo totul merge fain frumos în România.

Acele coduri au fost modificate prin legile de punere în vigoare a codurilor ici-colo, în punctele esenţiale, în majoritatea articolelor, după care au urmat zeci de modificări la aceste coduri. Au urmat prorogări de punere în aplicare după prorogări.

Iată-ne în faţa unei alte prorogări.

Avem articole întregi din aceste coduri declarate neconstituţionale, nemodificate până acum.

Am o întrebare retorică: Când vor intra în vigoare, de fapt, aceste coduri?

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Domnul Ciucă nu este în sală. L-aş fi întrebat şi eu pe Domnia Sa.

Bun! Dacă mai sunt şi alte întrebări? Alte intervenţii? Nu mai sunt.

Proiectul de lege nu are amendamente.

Merge la votul final. Caracter ordinar.