|
Domnul Angel Tîlvăr: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Opinia noastră este în conformitate cu prevederile art. 170 alin. (1) din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Comisia noastră, împreună cu Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic au fost sesizate în vederea examinării, din punctul de vedere al fondului, Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul economic şi social european şi Comitetul Regiunilor - Acţiuni ale Uniunii Europene în vederea îmbunătăţirii conformării cu legislaţia de mediu şi a guvernanţei de mediu. Opinia noastră s-a bazat pe proiectul de opinie transmis de Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic, pe Nota de informare transmisă de Ministerul Afacerilor Externe, pe Fişa de informare elaborată de Direcţia pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor şi pe analiza realizată în cadrul comisiei noastre. În acest context, Comisia pentru afaceri europene atrage atenţia asupra faptului că orizontul de timp propus pentru programul de acţiune, şi anume 2018-2019, apare ca excesiv de optimist, având în vedere amploarea direcţiilor de acţiune şi recomandă o abordare graduală, cu un orizont de timp mai larg, sau o concentrare pe acţiunile-cheie, în special pe cele necesare, mai urgente, din raţiuni de convergenţă a statelor membre. Totodată, comisia noastră subliniază că experienţa în domeniul supravegheat este necesară inspectorilor de mediu, pentru a asigura realismul şi fezabilitatea recomandărilor şi îndrumărilor în acţiunile de control, alături de competenţa profesională generală. Comisia noastră, domnule preşedinte, subliniază că promovarea oportunităţilor de finanţare pentru asigurarea conformării cu legislaţia de mediu trebuie să includă politici în beneficiul tuturor şi participarea sectorului privat, pentru a se atinge obiectivele de dezvoltare durabilă. Comisia îşi manifestă reţinerea privind utilitatea unui document de orientare cu bune practici privind strategiile de combatere a infracţiunilor legate de mediu, în domeniul ocrotirii biodiversităţii, deoarece sunt prea diverse condiţiile de habitat ale speciilor şi diversitatea cauzelor şi a condiţiilor în care au loc asemenea infracţiuni, chiar şi pe teritoriul unui stat membru, recomandând, în schimb, ca bunele practici să fie discutate periodic de autorităţile naţionale, sub auspiciile Comisiei Europene. Totodată, comisia noastră subliniază că utilitatea de informaţii geospaţiale pentru asigurarea conformării necesită cunoştinţe şi îndemânări de bază, ceea ce trebuie să se asigure prin sistemele de educaţie naţionale sau prin activităţi educative nonformale şi impune eforturi sporite din partea agenţiilor europene implicate, pentru a se asigura accesibilitatea datelor şi a instrumentelor de prelucrare. Domnule preşedinte, Comisia pentru afaceri europene, întrunită în şedinţa din 20 martie 2018, a hotărât, cu unanimitate de voturi, să adopte prezentul Proiect de opinie care să fie transmis Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, pentru finalizarea procedurii de examinare parlamentară. Totodată, comisia noastră propune informarea instituţiilor Uniunii Europene şi Guvernului României asupra observaţiilor şi recomandărilor sale, ca o contribuţie la procesul de formulare a unor politici eficiente în domeniul de referinţă. Propunem, în acelaşi timp, transmiterea observaţiilor sau recomandărilor noastre, Comisiei Europene, în cadrul dialogului politic informal propus de Comisia Europeană în Comunicarea numită "Furnizând rezultate pentru Europa, COM 211". Vă mulţumesc. (Aplauze.)
|