| |
Domnul Vasile-Daniel Suciu: |
| |
................................................ |
|
Proiectul de Hotărâre privind adoptarea opiniei referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor de prezentare a HERA, Autoritatea Europeană pentru Pregătire şi Răspuns în caz de Urgenţă Sanitară, următorul pas către realizarea uniunii europene a sănătăţii COM(2021) 576; PHCD 23/2022. Proiectul de hotărâre a fost distribuit. Şi pentru că domnul Muşoiu se află în bloc-start, îi dau cuvântul pentru prezentarea proiectului. Vă rog, domnule preşedinte.
|
|
Domnul Ştefan Muşoiu: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Raport privind Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor de prezentare a HERA, Autoritatea Europeană pentru Pregătire şi Răspuns în caz de Urgenţă Sanitară, următorul pas către realizarea uniunii europene a sănătăţii COM (2021) 576. Având în vedere proiectele de opinie transmise de Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru sănătate şi familie, Ministerul Afacerilor Externe, Direcţia pentru Uniunea Europeană a Camerei Deputaţilor şi analiza realizată de Comisia pentru afaceri europene, Comisia pentru afaceri europene, în principal, a susţinut înfiinţarea Autorităţii Europene pentru Pregătire şi Răspuns în caz de Urgenţă Sanitară, ca un pas către realizarea Uniunii Europene a Sănătăţii, a recomandat cooperarea cu ţările din Balcanii de Vest şi din Parteneriatul Estic pentru a sprijini accesul acestora la contramăsurile medicale esenţiale necesare în caz de criză şi a recomandat măsuri care să asigure utilizarea judicioasă şi deplin transparentă a fondurilor alocate autorităţii. Opinia a fost supusă dezbaterii în şedinţa Comisiei pentru afaceri europene din data de 15 martie 2022 şi a fost adoptată cu unanimitate de voturi. Supunem aprobării plenului Camerei Deputaţilor opinia în forma adoptată de Comisia pentru afaceri europene. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Şi eu vă mulţumesc. Înscrieri la cuvânt, la dezbateri generale, doamna Ciofu Cătălina, vă rog, Grupul PNL.
|
|
Doamna Cătălina Ciofu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Pandemia de COVID-19 a demonstrat necesitatea unei acţiuni coordonate la nivelul Uniunii Europene, pentru a răspunde urgenţelor sanitare. Comunicarea privind primele concluzii desprinse în urma pandemiei de COVID-19 a stabilit necesitatea imperativă de a investi în pregătirea şi în răspunsul în caz de pandemie, în special printr-un set mai amplu de instrumente pentru situaţii de criză. De asemenea, aceasta a demonstrat că avem nevoie de o abordare consolidată şi coordonată a guvernanţei securităţii sanitare pentru a transforma lecţiile învăţate din pandemia de COVID-19 în schimbări structurale şi sistematice. În acest sens, pe 16 septembrie a.c., Comisia Europeană a prezentat comunicarea pentru lansarea HERA, Autoritatea Europeană pentru Pregătire şi Răspuns în caz de Urgenţă Sanitară, următorul pas către realizarea uniunii europene a sănătăţii, însoţită de o propunere de regulament privind un cadru de măsuri pentru asigurarea furnizării contramăsurilor medicale necesare în situaţii de criză, în cazul unei urgenţe de sănătate publică la nivelul uniunii. Conform comunicării Comisiei, această nouă structură va avea drept principale obiective: consolidarea şi coordonarea Uniunii Europene în materie de securitate a sănătăţii în timpul perioadelor de pregătire şi de reacţie la criză, reunind statele membre, industria şi toate părţile interesate relevante într-un efort comun; abordarea vulnerabilităţilor şi dependenţelor strategice din cadrul uniunii, legate de dezvoltarea, producţia, achiziţia, depozitarea şi distribuirea de măsuri medicale, precum şi consolidarea arhitecturii globale de intervenţie în caz de urgenţă. PNL va vota pentru adoptarea proiectului de hotărâre elaborat de Comisia pentru afaceri europene.
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Mulţumesc. Grupul AUR, domnul Muncaciu Sorin. Domnule doctor, vă rog.
|
|
Domnul Sorin-Titus Muncaciu: Mulţumesc, domnule preşedinte. Stimaţi colegi, Vă rog să citiţi atent această hotărâre, pentru că eu vă spun ce se întâmplă la nivel mondial. Acum, la Organizaţia Mondială a Sănătăţii s-a constituit un grup de negociere pentru un pandemic treaty. Ce înseamnă acest pandemic treaty? Înseamnă că domnii de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii doresc să aibă o politică unică la nivel global. Unde am mai văzut noi acest lucru? În pandemie, când vaccinarea era singura metodă de a combate pandemia, ceea ce nu era adevărat, by the way. Şi atunci vreau să vă întreb următorul lucru. Aceşti paşi mici de unificare a politicii sanitare în caz de urgenţă vor contribui, într-un fel sau altul, la un pact internaţional la care să participe 194 de state şi să fie hotărârile de sănătate publică obligatorii? Aşa se instaurează Ministerul Mondial de Sănătate. Vă atrag foarte serios atenţia că acest lucru face parte din politica Uniunii Europene. Nu au spus domnii Monnet, doamna Merkel, "politica paşilor mici"? Câte un pic, câte un pic se reduce din suveranitate. Eu vă anunţ că în Tratatul de aderare politica de sănătate era apanajul Parlamentului României şi al Ministerului Sănătăţii din România. Dacă domnii din Comisia Europeană doresc să facă un tratat în care să devină obligatorii hotărârile medicale, eu vă spun că acest lucru nu poate să stea, să fiinţeze, pentru că aici e vorba de suveranitatea noastră; pe de o parte. Pe de altă parte, vă anunţ că atunci când spui "situaţii de urgenţă", păi, situaţie de urgenţă este şi obezitatea. Nu e obezitatea o...
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Domnule doctor, vă rog să vă apropiaţi de final!
|
|
Domnul Sorin-Titus Muncaciu: Deci asta vreau să vă spun. Vă rog să fiţi atenţi când votaţi asemenea lucruri! (Aplauze.)
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Mulţumesc. Din partea Grupului PSD, doamna Oana-Consuela Florea. Vă rog.
|
|
Doamna Oana-Consuela Florea: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Dragi colegi, Autoritatea Europeană pentru Pregătire şi Răspuns în caz de Urgenţă Sanitară, o măsură extraordinar de importantă şi extraordinar de actuală. Uitaţi-vă şi dumneavoastră în ce vremuri trăim: globalizare, schimbări climatice, dezastre naturale, declinul biodiversităţii, invadarea habitatelor, conflicte armate, terorism. Toate aceste lucruri sunt urmate de crize sanitare, de urgenţe sanitare, fără doar şi poate. Şi pentru că trăim într-o societate globalizată, orice criză medicală, sanitară, într-un punct de pe glob, nu are cum să nu se răspândească rapid pe toate continentele. Tocmai de aceea, această Autoritate Europeană pentru Pregătire şi Răspuns în caz de Urgenţă Sanitară este importantă şi necesară, pentru că de aici se coordonează strategic dezvoltarea contramăsurilor medicale, şi odată cu asta şi capacitatea industrială de a produce şi furniza aceste contramăsuri. Aşadar, disponibilitatea la timp a unor contramăsuri eficace se întemeiază în mod clar pe colectarea de date de înaltă calitate şi pe posibilitatea de a evalua ameninţările potenţiale şi a impactului lor, precum şi identificarea unor soluţii la aceste ameninţări. Europa, în acest moment, trebuie să dovedească că este cu un pas înaintea evenimentelor, tocmai de aceea este şi înfiinţată această autoritate, astfel încât să se poată lua măsuri rapide şi eficiente pentru orice criză sanitară, pentru că aceste crize necesită măsuri urgente, trebuie să încerci să valorifici timpul cât de mult poţi. Eficienţa acestei Autorităţi Europene pentru Pregătire şi Răspuns în caz de Urgenţă Sanitară depinde, aşadar, de capacitatea de reacţie a cadrului instituţional de asistenţă medicală a uniunii...
|
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Doamna Florea, vă rog şi pe dumneavoastră să concluzionaţi!
|
|
Doamna Oana-Consuela Florea: Închei, domnule preşedinte de şedinţă! Susţinem adoptarea acestei opinii la Comunicarea 576, în forma prezentată de Comisia pentru afaceri europene şi vă mulţumesc.
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Mulţumesc. Al doilea vorbitor din partea Grupului AUR, domnul Antonio Andruşceac. Vă rog.
|
|
Domnul Antonio Andruşceac: Stimaţi colegi, Apelul pe care îl fac la dumneavoastră este unul clar: votaţi contra acestui proiect. Nu putem ca, pas cu pas, să cedăm din suveranitatea ţării, nu putem ca, pas cu pas, să punem în mâna altora decizii care aparţin poporului român şi nouă, ca reprezentanţi ai lui. Care este atunci motivul pentru care noi ne mai aflăm aici, dacă cedăm suveranitatea noastră pas cu pas, ba militară, pe ordonanţa care a vrut să fie adusă şi ea şi s-a testat, aşa, să vadă dacă se poate face o soluţie de criză, prin care să cedăm suveranitatea şi armata acestei ţări. Acum ne supunem ordinelor primite de la Bruxelles sau de la cine ştie ce funcţionari, vizavi de sănătatea poporului român şi de măsuri pe care ei trebuie să le ia în locul nostru. Aşa cum aflăm de la Iohannis că nu ştiu ce trupe sunt pe teritoriul ţării noastre, după ce declară preşedinţii altor ţări. Unde am ajuns?! Deci, vă rog frumos, haideţi să arătăm poporului român că a trimis aici nişte oameni responsabili şi că în momente de criză vom lua noi hotărârile pentru ei. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Şi eu vă mulţumesc. Dacă la titlu... (Domnul deputat Bogdan-Ionel Rodeanu solicită să ia cuvântul.) Domnul Rodeanu. Vă rog.
|
|
Domnul Bogdan-Ionel Rodeanu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. N-aş fi vrut să intervin, dar am auzit discursul anterior şi cred că sunt necesare unele clarificări. Problemele de sănătate ale poporului român, şi mai ales în context pandemic, sunt aceleaşi cu problemele Europei şi ale întregului mapamond. De aceea este nevoie de un efort concentrat şi asigurarea şi punerea la comun a tuturor resurselor pentru a lupta împreună împotriva unei astfel de pandemii sau împotriva unui fenomen similar care poate avea loc pe viitor. Iar în ceea ce priveşte contextul militar, care a fost amintit, nu pot să spun, cu tristeţe, decât că este mult pe lângă şi este cu totul şi cu totul în afara interesului naţional şi a asumărilor României, atât în cadrul NATO, cât şi în cadrul UE. Vă mulţumesc.
|
|
Domnul Vasile-Daniel Suciu: Mulţumesc. Domnule doctor, nu vă mai pot da cuvântul, au fost deja două intervenţii, doi vorbitori de grup pe acest subiect. Dacă la titlu există obiecţii sau comentarii? Nu. Adoptat. La preambul? Nu. Adoptat. La articolul unic? Nu. Adoptat. Proiectul de hotărâre rămâne la votul final.
|