Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 septembrie 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.117/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 13 septembrie 2022

5. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea art. 75 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (PL-x 206/2022) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 206/2022

 

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

15. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 75 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii; PL-x 206/2022.

Din partea iniţiatorilor?

Domnule deputat Căuş, sunteţi iniţiator?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Aurel Căuş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Dragi colegi,

Avem în faţă un număr, PL-x 206/2022. Este, totuşi, un proiect extrem de important, nu atât datorită domeniului în care se aplică, cât datorită faptului că vine de la cetăţeanul de rând. Vorbesc în special de cei care se află în mediul rural, sprijiniţi, de altfel, şi de administraţiile locale, şi acesta este probabil principalul scop pentru care noi ne prezentăm în fiecare săptămână în Parlament şi ne desfăşurăm activitatea.

Este un proiect iniţiat împreună cu colegii mei, Cupşa Ioan şi Kiss János, susţinut de foarte mulţi colegi din arcul Coaliţiei, şi mulţumesc în acelaşi timp membrilor comisiilor care au completat acest proiect cu idei foarte bune şi l-au susţinut pentru a ajunge în final la votul dumneavoastră.

Este un proiect care are implicaţii în domeniul medicinii, în speţă îmbunătăţeşte, pe de o parte, serviciile medicale oferite cetăţenilor din mediul rural şi accesul acestora la aceste servicii. Este cel mai important lucru până la urmă.

PNL a susţinut întotdeauna şi eu personal susţin toate proiectele din domeniile prioritare, cum ar fi educaţie, sănătate, apărare, care contribuie la îmbunătăţirea vieţii de zi cu zi a cetăţenilor României.

Vă rog, de aceea, să sprijiniţi această idee, să acordaţi un vot favorabil acestui proiect legislativ. Menţionez că PNL îl va vota şi partidele din Coaliţie vor vota acest proiect.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Reprezentantul Comisiei pentru sănătate şi familie, pentru prezentarea raportului.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nelu Tătaru:

Mulţumesc.

În temeiul dispoziţiilor art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, Comisia pentru sănătate şi familie a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea art. 75 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, trimis cu adresa PL-x 206/2022 din 13 aprilie 2022.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 11 aprilie 2022.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

La întocmirea acestui raport Comisia pentru sănătate şi familie a avut în vedere: avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social, avizul favorabil al Comisiei juridice, avizul favorabil al Comisiei pentru muncă, avizul favorabil al Comisiei pentru egalitatea de şanse, punctul de vedere al Ministerului Sănătăţii.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

În urma finalizării dezbaterilor, membrii Comisiei pentru sănătate şi familie au hotărât, cu unanimitate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea proiectului de lege cu amendamente admise redate în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Pop Rareş Tudor.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Rareş Tudor Pop:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

USR susţine acest proiect, bine-venit în cadrul nevoilor actuale din mediul rural.

Este însă o provocare, dacă ne uităm la numărul de medici de familie din mediul rural şi la disponibilitatea lor de a-şi face treaba pentru care sunt plătiţi.

În decursul incursiunilor mele în comunităţi defavorizate sau nu din mediul rural, din păcate, am întâlnit cazuri unde medici de familie îşi iau banii de pe urma asiguraţilor, fără a interveni, fără a le oferi acestora serviciile medicale de care au nevoie. Şi dacă vrem ca acest proiect să aibă cu adevărat succes trebuie să fim foarte atenţi la acest aspect. Şi mi-aş dori foarte mult ca în normele de aplicare ministerul să poată prinde această prevedere ca reprezentanţii caselor naţionale de asigurare judeţene care supervizează înfiinţarea acestor cabinete secundare de lucru în mediul rural din cadrul aceluiaşi UAT să şi monitorizeze modul în care medicii de familie îşi fac treaba în mediul rural, pentru că vorbim de bani publici, şi mi se pare inacceptabil ca Casa Naţională de Asigurări de Sănătate să pretindă că nu poate să monitorizeze şi să controleze modul în care sunt cheltuiţi aceşti bani publici.

Este o iniţiativă bună, o susţinem, dar pentru a ne asigura că şi în practică va avea efect va trebui să fim foarte atenţi la acest aspect.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Zakarias Zoltán, UDMR.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Zakarias Zoltán:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Cred că suntem mulţi care am văzut localităţi, mici sate, care fie din cauza numărului redus de locuitori, fie din cauza infrastructurii precare sunt oarecum izolate de restul localităţilor dintr-o comună - nu sunt "atractive" pentru a se deschide un cabinet de medicină de familie.

Aşa încât, locuitorii unor astfel de localităţi sunt privaţi de serviciile de bază din medicina primară.

Prin acest proiect de lege şi mai ales cu amendamentele votate în Comisia pentru sănătate credem că facilităm, prin deschiderea sau prin posibilitatea deschiderii de puncte de lucru la cabinetele de medici de familie, accesul acestor persoane la serviciile de medicină primară.

Susţinem şi votăm acest proiect de lege şi sperăm că va avea rezultate benefice în aceste localităţi menţionate.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Ivan Bogdan-Gruia, PSD.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan-Gruia Ivan:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Este un proiect foarte important, pe care Partidul Social Democrat îl va susţine cu toată tăria.

Astăzi, în România, avem un deficit de aproximativ 2.000 de medici de familie, avem peste 400 de cabinete medicale în care nu avem medici de familie şi mai bine de jumătate dintre medicii de familie din România au vârsta de peste 60 de ani, în timp ce doar 2% dintre ei au vârsta sub 35 de ani. Asta arată o problemă foarte mare şi aproximativ în 10 ani, dacă nu se vor lua măsuri urgente, oamenii din zona rurală, în special, nu vor avea acces la servicii medicale de calitate.

Cred că în fiecare judeţ, aşa, ca şi în judeţul meu, în Bistriţa-Năsăud, v-aţi confruntat cu situaţii în care medicii de familie să nu poată să-şi exercite dreptul de a profesa şi în alte localităţi limitrofe comunei în care ei deja au acest cabinet.

Prin această lege, prin acest proiect de lege se va reglementa acest subiect, iar tot mai mulţi oameni, tot mai mulţi primari vor putea să deblocheze această situaţie în care oamenii simpli nu au acces la servicii medicale.

Prin urmare, Partidul Social Democrat susţine cu toată tăria şi va vota acest proiect care va aduce cu adevărat servicii medicale cetăţenilor din toate comunele.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

 

Domnul Ilie Toma (din sală):

Bravo!

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Domnule deputat Ichim.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Cristian-Paul Ichim:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Vorbim aici despre sănătatea populaţiei.

În România sunt aproximativ 170 de localităţi care nu beneficiază de servicii medicale primare.

În judeţul Bacău, în circumscripţia din care provin, sunt patru localităţi din mediul rural care nu au medici de familie.

Discutăm aici despre prevenţie, acces. Nu contează categoria de vârstă, ci accesul la serviciile medicale primare, care este o necesitate, dacă vorbim de sănătatea populaţiei.

Noi vom vota pentru acest proiect de lege şi susţinem iniţiativa.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

La titlu, dacă sunt intervenţii sau observaţii? Nu. Adoptat.

La articolele admise, de la 1 la 4, dacă sunt intervenţii? Nu. Adoptate.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

(Domnul deputat Gabriel Andronache solicită să ia cuvântul.)

Vă rog, domnule Andronache.