Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 octombrie 2022

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.134/2022
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 19 octombrie 2022

5. Aprobarea suplimentării ordinii de zi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Csoma Botond:

Stimaţi colegi,

Domnule preşedinte de şedinţă,

Am acordul liderilor să introducem PL-x 546/2022 la punctul 7 pe ordinea de zi, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 128/2022 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Am acordul liderilor.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ciprian-Constantin Şerban:

Vă mulţumesc.

PL-x 546/2022 îl introducem pe ordinea de zi la punctul 7.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS

120 de voturi pentru, două contra, 4 abţineri.

Adoptat.

Nu mai sunt intervenţii.

Stimaţi colegi,

Daţi-mi voie să vă citesc iniţiativele legislative pentru care Camera Deputaţilor este primă Cameră sesizată şi ale căror termene pentru dezbatere şi vot final au fost depăşite.