Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 iunie 2023

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.98/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 20 iunie 2023

5. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2022 privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 277/2022) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 277/2022

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

27. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 53/2022 privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative; PL-x 277/2022.

Are procedură de urgenţă.

Guvernul? Nu doreşte să intervină.

Reprezentantul comisiei sesizate în fond, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi sau Comisia pentru buget?

Doamna Gliga, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Dumitriţa Gliga:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În conformitate cu prevederile art. 95 şi 117 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, comisiile au fost sesizate, prin adresa PL-x 277/2022, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu proiectul de lege.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare stabilirea, în sarcina entităţilor raportoare prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. g)-k) din Legea nr. 129/2019, cu modificările şi completările ulterioare, a obligaţiei de a notifica Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, în termen de 15 zile şi exclusiv electronic, cu privire la începerea, suspendarea sau încetarea activităţii care intră sub incidenţa acestei legi. Această evidenţă este necesară pentru ca Oficiul să aibă posibilitatea identificării, monitorizării şi supravegherii acestor entităţi care se află în supravegherea directă a Oficiului şi care desfăşoară efectiv activităţile ce intră sub incidenţa Legii nr. 129/2019, cu modificările şi completările ulterioare. Totodată, este introdusă o nouă contravenţie, constând în nerespectarea acestei obligaţii a entităţilor raportoare, şi sunt stabilite sancţiunile pentru săvârşirea acesteia.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii sesizate în fond au hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaţilor un raport comun de adoptare a proiectului de lege.

În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, iniţiativa legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Dacă din partea grupurilor parlamentare sunt intervenţii?

Dacă nu, nefiind amendamente, proiectul de lege rămâne la votul final.