Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 decembrie 2023

  • Sumarul şedinţei
  • Stenograma completă
  • publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.165/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Şedinţa Camerei Deputaţilor din 5 decembrie 2023

5. Dezbaterea Proiectului de Lege privind acţiunile în reprezentare pentru protecţia intereselor colective ale consumatorilor (PL-x 269/2023) (rămas pentru votul final).
 
consulta fisa PL nr. 269/2023

 

Domnul Alfred-Robert Simonis:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

11. Proiectul de Lege privind acţiunile în reprezentare pentru protecţia intereselor colective ale consumatorilor; PL-x 269/2023; procedură de urgenţă.

Comisia pentru industrii sau Comisia juridică, pentru prezentarea raportului?

Domnul deputat Toma Ilie, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Toma:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Raportul comun asupra Proiectului de Lege privind acţiunile în reprezentare pentru protecţia intereselor colective ale consumatorilor

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru industrii şi servicii au fost sesizate cu Proiectul de Lege privind acţiunile în reprezentare pentru protecţia intereselor colective ale consumatorilor, transmis cu adresa PL-x 269/2023.

Consiliul Legislativ avizează favorabil.

Consiliul Economic şi Social avizează nefavorabil.

Senatul a adoptat proiectul de lege.

Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, Comisia pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului au avizat favorabil proiectul de lege.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului legal privind desfăşurarea acţiunilor în reprezentare pentru protecţia intereselor colective ale consumatorilor în scopul asigurării unui nivel ridicat de protecţie al acestora şi al unei bune funcţionări a pieţei interne a Uniunii Europene.

Proiectul de lege asigură practic transpunerea în legislaţia naţională a dispoziţiilor Directivei (UE) 2020/1828 a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 noiembrie 2020 privind acţiunile în reprezentare pentru protecţia intereselor colective ale consumatorilor şi de abrogare a Directivei 2009/22/CE.

Membrii Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi şi membrii Comisiei pentru industrii şi servicii au hotărât, cu majoritate de voturi, adoptarea Proiectului de Lege privind acţiunile în reprezentare pentru protecţia intereselor colective ale consumatorilor.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Mulţumim.

Dacă la titlul legii sunt observaţii?

(Domnul deputat Victor Ilie solicită să ia cuvântul.)

La titlu? (Vociferări.)

Păi, aveţi răbdare.

Dacă la titlul legii sunt observaţii? Nu. Adoptat.

La articole, de la 1 la 27? Nu sunt. Adoptate.

La amendamente respinse.

La ce număr curent aveţi?

 

Domnul Victor Ilie (din sală):

La 4 şi la 6.

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

La 4.

Mai e cineva care are amendament de susţinut până la 4? Nu.

Vă rog, domnule Ilie.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor Ilie:

Marginal 4. Se adaugă o frază - "Suspendarea dispusă în condiţiile prezentului alineat este valabilă până la pronunţarea definitivă a autorităţilor din statul în care entitatea calificată a fost desemnată cu privire la informarea Ministerului Economiei".

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Stimaţi colegi,

Marginal 4.

Supun votului propunerea făcută de domnul deputat Victor Ilie.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS

176 de voturi pentru, 8 abţineri, un coleg care nu votează.

Amendamentul respins în comisie a fost aprobat în plenul Camerei Deputaţilor. (Aplauze.)

Mai departe.

Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor Ilie:

La marginal 6, se adaugă următoarea frază - "Acesta poate fi acordat până la închiderea dezbaterilor la fond, trebuie comunicat instanţei de judecată care va menţiona numele consumatorului în cadrul sentinţei".

Video in format Flash/IOS

Domnul Alfred-Robert Simonis:

Marginal 6, avem un amendament pe care domnul Ilie Victor l-a susţinut. Îl supun votului.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS

181 de voturi pentru, o abţinere, un coleg care nu votează.

Marginalul 6, respins iniţial în comisie, a fost aprobat în plenul Camerei Deputaţilor.

Alte amendamente de la respinse se mai susţin? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.