|
La punctul 3 al ordinii de zi avem Constituirea unor comisii comune permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului. În şedinţa de astăzi urmează o să procedăm la constituirea: - Comisiei permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, organizarea şi funcţionarea şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului; - Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO; - Comisiei comune pentru integrare europeană dintre Parlamentul României şi Parlamentul Republicii Moldova; - Comisiei speciale comune de control parlamentar specializat EUROPOL (JPSG); - Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, Nominalizările în componenţa comisiilor comune permanente anterior menţionate au fost transmise de reprezentanţii grupurilor parlamentare. Dacă sunt intervenţii cu privire la aceste propuneri? În aceste condiţii, supun votului componenţa comisiilor permanente comune ale Parlamentului României. Vă rog să votaţi.
|