|
La punctul 5 al ordinii de zi, avem solicitările Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport cu privire la încadrarea în categoria legilor de complexitate deosebită şi, în consecinţă, prelungirea termenului constituţional de dezbatere şi vot final de la 45 la 60 de zile a următoarelor iniţiative legislative: Propunerea legislativă privind regimul manualelor şcolare în învăţământ preuniversitar, Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.1/2011 privind educaţia naţională, Propunerea legislativă privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional al Rectorilor din România, Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.1/2011 privind educaţia naţională. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Pe procedură, doamna Aura Vasile. Vă rog.
|
|
Doamna Aurelia Vasile: Doamnă preşedinte, Pe două probleme am să fac o singură intervenţie. Prima. Vă rog să nu vă supăraţi, dar Biroul permanent nu v-a împuternicit să prezentaţi Informarea din partea Preşedintelui României şi nu înţeleg de ce un consilier prezidenţial nu s-a prezentat astăzi în faţa Camerei Deputaţilor pentru a prezenta plenului Camerei Deputaţilor aceste informări. A doua problemă, doamnă preşedinte, legat de ordinea de zi. Am înţeles că se pune pe site-ul Camerei ordinea de zi a şedinţei de plen ca noi, parlamentarii, să putem să ne facem lecţiile şi să putem să parcurgem tot ceea ce este trecut pe ordinea de zi, ca atunci când avem intervenţii să ştim despre ce vorbim. Este adevărat că sunt foarte multe rapoarte pentru multe proiecte de legi, de adoptare sau de respingere, sau reexaminare, dar este foarte greu să poţi să intervii pe fiecare dacă nu îl revezi. Nu înţeleg de ce se mai afişează pe site-ul Camerei Deputaţilor ordinea de zi pentru parlamentari, dacă de fiecare dată luni apar, şi pe primele poziţii, doamnă preşedinte, proiecte de legi care nu au fost pe ordinea de zi, pentru care, vă rog să ne credeţi, că nu avem timpul necesar să putem să solicităm rapoartele, proiectele de legi pentru a vota în cunoştinţă de cauză. O să spuneţi că este obligaţia noastră. Este obligaţia noastră, dar, în acelaşi timp, vă rog să credeţi că nu poţi să te pregăteşti cu sute şi sute de proiecte pentru săptămâna care începe astăzi, în condiţiile în care măcar nu le ai ca material în bancă pentru a putea să vezi despre ce este vorba. De aceea, doamnă preşedinte, astăzi o să parcurgem ordinea de zi care a fost aprobată de Biroul permanent, dar am rugămintea să ţineţi cont de rugămintea grupului meu, pentru că dorim să fim activi la dezbaterile proiectelor de legi, şi nu să fim o maşină de vot care, teoretic, să ne uităm în dreapta şi stânga, să nu ştim ce votăm, iar în momentul în care suntem întrebaţi de alegătorii noştri, de colegii noştri de partid sau de ziarişti să ridicăm din umeri şi să nu ştim despre ce este vorba. Deci, vă rog, pe cât posibil, ca ceea ce se afişează pe site să rămână tabu pentru săptămâna de lucru care începe în fiecare luni.
|