|
Domnul Vasile Horga: Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului a fost sesizată în fond cu adresa Pl-x nr.585 din 16 decembrie 2013, pentru dezbaterea pe fond în procedură obişnuită a Propunerii legislative privind modificarea Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, trimisă comisiei pentru examinare pe fond. Deci s-a avut în vedere la întocmirea raportului avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul negativ al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, punctul de vedere negativ al Guvernului. Propunerea a fost respinsă de Senat, în şedinţa din 9 decembrie 2013, ca primă Cameră sesizată. Camera Deputaţilor este Cameră decizională. La lucrările şedinţei au participat 22 de deputaţi din totalul de 25 de membri ai comisiei. În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate de către membrii comisiei, s-a hotărât, cu majoritate de voturi, două voturi împotrivă, să se supună plenului Camerei Deputaţilor respingerea acestei propuneri. În raport cu obiectul şi conţinutul reglementării, face parte din categoria legilor ordinare.
|